Un tablou de Matisse a sfârşit ars

Am primit la redacția Clujul Cultural spre publicare scrisoarea deschisă a AGACOR – Asociaţia Galeriilor de Artă Contemporană din România, către: ORDA – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, Visarta – Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, Ministerul Culturii.

 

O redăm integral: 

 

”Prin prezenta scrisoare publică solicităm ferm anularea Deciziei ORDA nr. 130 din 03.11.2020, publicată în M.Of. din 13.11.2020, în legătură cu constituirea Comisiei de negociere a „Metodologiei privind comunicarea publică prin prezentare directă, expunerea publică a operelor de artă grafică sau plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, precum și protecția publică a operelor de artă digitală“, și demascăm ilegalitatea (prin încălcarea Art. 163, alin. 1 și alin. 3b) și inoportunitatea demersului, precum și lipsa de bună-credință ori reprezentativitate în acest demers a Visarta, contravenind astfel spiritului și literei legii drepturilor de autor.

Despre acest subiect s-a scris și vorbit deja mult, jurnaliști, RNMR, MNAC și chiar Ministerul Culturii, respectiv Visarta și ORDA au prezentat public puncte de vedere ori au răspuns celor deja exprimate. Rândurile de mai jos nu sunt o reluare a acestora, ci o analiză și un răspuns în cunoștință de cauză a perspectivelor menționate, a legii și a recomandărilor europene, reprezentând punctul de vedere coroborat și asumat de asociația galeriilor.

În cele ce urmează demonstrăm ca Visarta a acționat, în acest demers, în egală măsură, cu încălcarea Art 163, alin. 1 și alin 3b. din Legea drepturilor de autor 8/1996 republicată cu completările/actualizările ulterioare, dar și cu lipsă de reprezentativitate, cu necunoaștere, cu iresponsabilitate și/sau cu rea-credință, motiv pentru care este evident că nu există premisele prevăzute în spiritul legii a unor „negocieri“ cu bună-credință.

Deși pe scena de artă nu există azi o infrastructură cu sute de muzee de artă, sute de galerii cu activitate comercială, ori sute de alți organizatori non-profit de expoziții în spațiile proprii ori în spații expoziționale independente, Visarta nu a întreprins corespunzător demersul premergator inițierii negocierilor, demers la care era obligată prin lege, sa identifice și sa contacteze toți utilizatorii principali și asociațiile de utilizatori vizați. Pentru cei care acționează cu bună știință în aceasta scenă era evident ca principalii utilizatori vizați sunt MNAC și Art Safari, care însă nu au fost menționați, contactați/convocați pentru acest demers de negociere a metodologiei care îi vizează în mod direct. De asemenea în timp ce în metodologie sunt menționate/vizate explicit galeriile de artă și ong-urile organizatoare de expoziții, niciuna dintre asociațiile de galerii sau de ong-uri organizatoare de expoziții (și niciun membru al lor) nu au fost identificate și convocate. Astfel prin omisiune cu rea-credință (ori necunoaștere/incompetență!?) în demersul inițiat de Visarta nu au fost îndeplinite prevederile legale ale Art 163, alin. 1 și alin 3b. din Legea drepturilor de autor 8/1996 cu completările/actualizările ulterioare. În conformitate cu Art. 163. Alin 1., depunerea unei liste incomplete, atrage respingerea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere.

Visarta anunță public că are aproximativ 600 de artiști/autori membrii reprezentanți respectiv aproape 600 de artiști/autori membrii cu mandat. În condițiile în care în România sunt indexați peste 9000 de artiști vizuali activi cu expoziții (a se vedea indexarea de pe modernism.ro), iar UAP (uniunea artiștilor plastici) are practic peste 6000 de membrii, reprezentativitatea Visarta este astfel calculabilă matematic la sub 7-10%. Mai mult, repertoriul efectiv actual al Visarta de opere cu mandat explicit pentru reprezentare în ce privește drepturile din comunicare publică directă prin expoziție nu este comunicat ceea ce ne conduce la o reprezentativitate reală încă și mai mică, mult sub 5%, iar lipsa de transparență în acest sens și lipsa de reprezentativitate a Visarta arată încă o dată lipsa de pregatire, inoportunitatea demersului, lipsa inițiatorului de bună-credință.

Enumerăm aici doar câteva dintre inadvertențele existente și în această „Metodologie privind comunicarea publică prin prezentarea directă, expunerea publică a operelor de artă grafică sau plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, precum și proiecția publică a operelor de artă digitală“. Elaborarea metodologiei este incompletă și ambiguă, în cele nu mai puțin de 5 pagini de principii și definiții:
• nu se înțelege (nu se menționează explicit) dacă se referă doar la expozițiile organizate în țară sau și la expozițiile organizate în afara țării;
• nu se înțelege (nu se menționează explicit) perioada pentru care se aplică sumele propuse: lunar sau pe întreaga perioada a expoziție.
• baza de calcul (de altfel copiată în derâdere a demersului din alte metodologii) nu are nicio legătură cu remunerațiile propuse.
• nu se menționează explicit că metodologia se va aplica doar pentru repertoriul (necomunicat) de opere mandatat către Visarta, că este vorba de o gestiune facultativă, cf. art. 146, alin. 1, lit. b din Legea 8/1996, republicată, sau ea se poate extinde (la fel ca în cazul dreptului de suită) și pentru non-membri; din contra, formulările sunt cât se poate generale, inclusive.

Astfel Visarta creează confuzie, cu iresponsabilitate sau cu rea-credință, lăsând loc abuzurilor ulterioare (cu o practică similară unei gestiuni colective obligatorii) și cu încălcarea art.164 alin. 1 c, d, e și g.

Mai mult, chiar și alegerea susceptibil intenționată pentru inițierea demersului în această perioadă calendaristică a anului caracterizată de existența a multor zile libere, nelucrătoare, de sărbătoare, coroborat cu termenul legal de 60 de zile de la decizia ORDA în care ar trebui să aibă loc negocierile, respectiv cu depunerea unei liste incomplete (prin neinvitarea
principalilor utilizatori), conducând practic la micșorarea zilelor disponibile pentru aceste negocieri de la 60 de zile la doar 10 zile efective, arată încă odată o potențială rea-credință a inițiatorului Visarta. Semnalam ca cererea Visarta a fost înregistrată la ORDA pe 2 noiembrie, iar decizia ORDA nr. 130 a fost dată chiar a doua zi, pe 3 noiembrie (deși ORDA avea la dispoziție 15 zile), și publicată abia 10 zile mai târziu în M.Of., în 03.11.2020, moment la care am putut lua la cunoștință acest demers.

Chiar dacă (doar) aparent, în baza art. 163-165 din Legea nr. 8/1996, republicată, ORDA nu are atribuții explicite de control asupra legalităţii și echității dispozițiilor din propunerea de metodologie (acestea urmând a face obiectul negocierii dintre părți, iar ulterior, în caz de neînțelegere, vor putea fi, teoretic, lămurite fie în faza de mediere, fie în fața instanțelor de judecată), iar singura atribuție explicită aici a ORDA, în aceasta faza administrativă, ar fi emiterea deciziei de constituire a comisiei de negociere în condițiile respectării art. 163 din Legea nr.8/1996 (decizie ce se publică ulterior în Monitorul Oficial al României), având în vedere însă că, așa cum am demonstrat mai sus, demersul Visarta nu respecta condițiile prevăzute la Art 163, alin. 1 și alin 3b, recomandăm ca ORDA să folosească în viitor cele 15 zile pe care le are la dispoziție în spiritul și litera legii pentru a verifica că demersul în sine se află într-un cadru de legalitate (în schimb ORDA a girat demersul Visarta, relativ pripit din punctul nostru de vedere în raport cu aspectele semnalate anterior, cu încălcarea art. 163, alin. 1, în numai o zi) și, prin urmare, considerăm că este imperativă o decizie de anulare a Deciziei ORDA nr. 130 din 03.11.2020, publicată în M.Of. din 13.11.2020.

De asemenea, având in vedere că nici unul dintre celelalte aspecte semnalate si argumentate aici (în afara de nerespectarea Art. 163, alin. 1 și alin. 3b) nu s-au schimbat în nici un fel între timp, anume: inoportunitatea demersului, lipsa de reprezentativitate a inițiatorului, Visarta, lipsa sa de transparență, cel puțin în raport cu obiectul demersului, și mai ales lipsa bunei-credințe a inițiatorului, necesare pentru ca acest demers sa se incadreze în spiritul și litera legii, respingem ferm și o eventuală intenție a ORDA de a emite o decizie de completare a Deciziei ORDA nr. 130 din 03.11.2020, publicată în M.Of. din 13.11.2020.

În legătură cu includerea fie abuzivă/ cu rea-credință, fie în necunoștință de cauză, a galeriilor comerciale și a ong-urilor/spațiilor nonprofit (cu intrare liberă în expoziții) și în legătură cu inoportunitatea demersului în general mai facem următoarele mențiuni despre situația curentă din scena de artă, mențiuni pe care le considerăm necesare pentru a face și mai clar punctul nostru de vedere.

Fără să contestăm dreptul moral al artistului de comunicare publică inclusiv prin prezentare directă în cazul operelor vizuale, contestăm o tentativă inițiată cu lipsa de reprezentativitate, necunoaștere și rea credință, cu o formulare ce aspiră la o gestiune colectivă obligatorie, fie ea chiar și mascată în cadrul legal actual al facultativul eventualei reprezentări a operelor unui artistului ca membru Visarta sau nu, conform art. 146 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, republicată.
Galeriile de artă contemporană și ong-urile/spațiile nonprofit organizează constant (cu intrare liberă) expoziții de artă în colaborare directă cu artiștii participanți în expoziție, indiferent dacă sunt sau nu înscriși într-o organizație profesională sau alta ori într-o asociație de gestiune colectivă sau alta.

Galeriile de artă contemporană și ong-urile/spațiile nonprofit au contracte/înțelegeri directe cu artiștii, contracte prin care avem dreptul/mandatul de la artist de comunicare publică inclusiv comunicare directă, pe perioada expoziției și contractului, pentru toate lucrările primite de la artist în expoziție. Menționăm că, în cazul comercializării prin galerie, galeria primește un comision din prețul de vanzare negociat direct cu artistul.
Până să ajungă în expoziții muzeale, în colecții private, locale sau naționale, ori în expoziții retrospective, artistul și operele sale parcurg un lung drum în care au nevoie de noi pentru a expune, promova, explica publicului și pune în context arta/lucrările lor. Iar pentru noi este o luptă continuă extrem de dificilă oricum și nu doar din punct de vedere financiar.
Totodată, menționăm și că, atât galeria, cât și artistul în momentul vânzării sunt supuse impozitării, ceea ce înseamnă, că o remunerație – taxă ca cea propusă de Visarta contravine legilor economice în vigoare – aflându-ne în situația în care pentru aceeași activitate remunerăm/taxăm de două ori.
Iar organizațiile non-profit care expun și promovează evenimente artistice cu susținere financiară prin sistemul de finanțare a fondurilor culturale naționale, sau a bugetelor județene și locale au în structura bugetară mențiunea clară de onorariu de artist, de remunerație a dreptului de autor al artistului.
În consecință, toate proiectele derulate prin aceste fonduri respectă dreptul artistului de a fi remunerat. Remunerația dreptului de autor este de asemenea impozitată conform legilor în vigoare, de unde rezultă că o remunerație taxă ca cea propusă de Visarta nu ar face decât să ne conducă din nou în situația dublei remunerări-taxări.
Dorim pe această cale să menționăm că dreptul de autor al artistului nu numai că este apărat de galeriile de artă si ong-urile organizatoare de expoziții și evenimente, dar este și impozitat conform legilor în vigoare. Din această cauză, considerăm că Visarta în momentul în care a elaborat aceste metodologii s-a aflat într-o gravă eroare sau necunoaștere a mecanismelor de funcționare ale sectorului cultural. Ceea ce ar propune Visarta este colectarea unor sume prin gestiunea colectivă, care în acest moment sunt negociate și plătite direct artistului, atâta timp cât artistul își primește dreptul sub forma de procent din vânzare sau onorariu de artist/remunerație pe drept de autor. Ideea remunerației forfetare propusă de Visarta, pe număr de lucrări, ar aduce nenumărate prejudicii artistului, și doar beneficii societății de gestiune colectivă ca urmare a reținerii de 15% pentru administrarea drepturilor artistului. Iar efectul real în aceste cazuri va fi doar cel de a restrânge dreptul la muncă și liberă reprezentare a artistului.
Astfel menționarea în propunerea de metodologie a galeriilor comerciale și a ong-urilor/spațiilor nonprofit se face și cu încălcarea Art. 164, alin. 1e: „Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la Art. 163 alin. (3) lit. b) și c), ținându-se seama de proporția utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligațiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi“.

Totodată, considerăm că aplicarea acestui tip de remunerare pentru dreptul de comunicare directă în arta vizuală ar fi încă o inițiativă/măsură profund anti-culturală în general, într-un sistem-ocean construit de la mijlocul secolului trecut să fie anti-cultural, adică un sistem în care nu există finanțare adecvată, nu există educație culturală adecvată, nu există re/cunoaștere (nu ne consultă nimeni niciodată, ca și cum nu am exista sau nu ar trebui să existăm), cu un public redus pe care ne străduim oricum să-l aducem în spațiile de expoziții.

Inoportunitatea momentului o confirmă chiar și Ministerul Culturii: „Săptămâna viitoare voi anunța componența grupului de lucru privind modificarea și completarea Legii 8/1996. Va fi o muncă în echipă cu specialiști din toate sectoarele culturale pentru a veni cu cele mai bune soluții, durabile, astfel încât, drepturile tuturor artiștilor să fie apărate fără a lăsa loc interpretărilor sau portițelor către abuzuri. Nu putem accepta acțiuni de tip monopol care sunt în dezavantajul artiștilor“, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

Schema de remunerație propusă în cadrul acestei metodologii este inoportună, având în vedere situația economică actuală din domeniu și inoportună chiar și din prisma modului în care a început sa fie gândită și discutată astfel de schemă de remunerație la nivel European.

În ultimii 15 ani România a reușit să construiască un sistem de promovare a artei care susține în mare parte expunerea artiștilor atât pe plan național, cât și pe plan internațional. Galeriile și instituțiile non-profit din această țară, fără un sprijin acordat de instituții ca VISARTA, au încercat să fie modele de bună practică și să apere interesele artiștilor cu care lucrează, colaborează sau pe care îi reprezintă.

Metodologia propusă de Visarta arată o profundă necunoaștere a realităților sectorului artistic actual atât din punct de vedere structural, cât și din punct de vedere economic.

Propunerea Visarta de metodologie încalcă și prevederile Art. 164. Alin. 1g: „Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanții prevăzuți la art. 163 alin. (3) lit. b) și c), ținându-se seama de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori și organismele de gestiune colectivă“.

Cunoaștem faptul că în Comunitatea Europeană au existat nenumărate discuții privind introducerea unor remunerații de expoziție plătite artiștilor în cazul în care sunt organizate expoziții în instituții finanțate de stat. Însă în țările care au discutat, agreat sau introdus aceste remunerații au existat discuții în prealabil cu întregul sector cultural, studii de fezabilitate economică, proiecte pilot de implementare, simpozioane, sesiuni de informare etc. Menționăm și faptul că știm că la nivel European a existat un simpozion organizat în 2018 cu tema „Exhibition Remuneration Right in Europe 2018“ în care s-au făcut prezentări și s-a discutat care este varianta cea mai oportună de implementare. Sunt țări care au început să discute această remunerație încă din 1970 cum este cazul Germaniei (țară care încă nu a introdus acest mecanism la nivel statal, ci doar ca pilot în orașul Berlin unde remunerațiile sunt susținute din fonduri din bugetul de stat), sau din 2012 cum este cazul altor țări europene că Finlanda, Austria, Suedia, Norvegia, etc. Implementarea unei remunerații de expunere este în toate cazurile legată exclusiv de expunerea artiștilor vii în cadrul instituțiilor finanțate de stat, și se referă la un „fee/tarif fix“ de artist agreat între instituția finanțată de stat și artist în cuantum de minim X Euro, în funcție de fiecare țară.

Totodată, chiar și în cazul instituțiilor finanțate de stat, acest „fee/tarif fix“ este adesea facultativ, deoarece el trebuie prevăzut în bugetul instituției. Din această cauză, anumite țări pentru a susține inițiativa au constituit fonduri bugetare de finanțare din partea statului a acestor remunerații. Vă rugăm și pe această cale să explicați Societății Visarta că remunerațiile nu pot fi luate din sectorul privat, aceste remunerații conform codului de bună practică din domeniu în spațiul European și nu numai, sunt date din suplimentarea bugetelor de stat acordate instituțiilor finanțate de stat. Totodată, schema de calcul a remunerațiilor propusă de Visarta nu are bază în niciun sistem care implementează acest mod de remunerații, deoarece remunerația este gândită ca tarif fix și în niciun caz pe număr de lucrări expuse. Toate țările, care au încercat și încearcă să implementeze această remunerație au avut nevoie de ani, deoarece în absența unor studii și a unor coeficienți de implementare stabile a procesului, s-ar putea ca măsura să facă mai mult rău decât bine sectorului cultural. Noi ne dorim să funcționăm cât se poate de în acord cu sistemul European și să avem instituții de reprezentare a artiștilor cât mai puternice, însă în cazul acestor metodologii ele au fost elaborate în grabă, într-o necunoaștere a modului de implementare la nivel European și fără o bază financiară sustenabilă. Din acest motiv, considerăm că metodologia este neconformă cu ceea ce stabilesc uzanțele europene din domeniu și cu recomandările și simpozioanele organizate de Societatea Internațională de Arte Vizuale (IGBK), Asociația Internațională de Artă (IAA) și de organizația Artiștilor Vizuali Europeni (EVA). Considerăm că ORDA este un partener de discuții important, care ne poate ajuta să construim un sistem artistic de înalt nivel în concordanță cu normele Europene.

Metodologia mai prevede și o autorizație de licență neexclusivă pentru fiecare eveniment expozițional în parte, ceea ce considerăm că este imposibil de realizat la nivel logistic și organizațional, chiar de către cei care propun întocmirea dosarului și aprobarea lui. Apoi, nu există în niciun alt sistem artistic European, ca o societate de gestiune colectivă să acorde licențe de expunere, niciun for al unei Societăți Europene nu face o asemenea recomandare. Nu există niciun motiv să se elibereze o autorizație de licență neexclusivă pentru comunicarea publică a operelor. Nu înțelegem pe ce baze și în ce scop a fost gândită această autorizație de licență neexclusivă. Tot acest mecanism greoi de acordare a unor licențe nu face decât să îngrădească comunicarea publică a operelor.

În metodologie se menționează și că VISARTA poate să controleze expozițiile inopinant astfel încât să vadă dacă au fost sau nu plătite remunerațiile, ținem să menționăm că Societățile de gestiune nu sunt organe de control și că în cadrul unui eveniment finanțat din bani privați asemenea practici contravin uzanțelor și normelor europene. Totodată, nici licențele, nici controlul nu sunt menționate de Societățile Europene abilitate și menționate mai sus.

Așa cum am mai menționat, considerăm că această metodologie în această formă aduce mai degrabă mari deservicii sectorului cultural și în special artistului, pe ale cărui drepturi VISARTA consideră că le protejează.
În concluzie, având în vedere că: inițierea demersului Visarta s-a făcut cu încălcarea Art. 163, alin. 1 și alin. 3b, din Legea 8/1996, republicată, alcătuirea metodologiei propusă spre negociere de către Visarta s-a făcut cu ignorarea/încălcarea art.164 alin. 1 c, d, e și g din Legea 8/1996, și fiind evidentă intenția inițiatorului Visarta de practică abuzivă cu ignorarea/încălcarea art. 146, alin. 1, lit. b din Legea 8/1996, republicată, aspecte care nu pot fi îndreptate printr-o simplă decizie de completare, solicităm ferm anularea Deciziei ORDA nr. 130 din 03.11.2020, publicată în M.Of. din 13.11.2020. Deasemeni, cerem Ministerului Culturii, cu speranța unei bune colaborare în cadrul viitorului grup de lucru propus privind modificarea și completarea Legii 8/1996, să se alăture demersului nostru și să solicite ORDA, cu responsabilitate, anularea deciziei.

Considerăm că ORDA trebuie să ceară Visarta o eventuală reluare a procedurii de inițiere a negocierilor numai atunci când va fi pregătită să o facă cu bună-credință și bună știință a situației și cu respectarea Art. 163, alin. 1 și alin. 3b, din Legea 8/1996, respectiv cu înaintarea unei propuneri de metodologie gândită și formulată în deplin acord cu art. 146, alin. 1, lit. b și art.164 alin. 1 c, d, e și g din Legea 8/1996, republicată.

Subsemneaza:
Galeria Annart
Galeria Anca Poterasu
Galeria Anaid
/SAC
Galeria H’art
Galeria Suprainfinit
Galeria Catinca Tabacaru
Galeria Plan-B
Galeria Ivan
Sandwich
Galeria Sabot
Galeria Mobius
Galeria GAEP
Galeria Sector 1
Galeria Nicodim
Galeria Electroputere Craiova
Galeria Jecza
Galeria Posibila
Galeria Art Yourself

 

APEL SOLIDARITATE. Problema Gestiunii colective a drepturilor de autor

Muzeul Național de Artă Contemporană al României se alătură colegilor din Rețeaua Națională a Muzeelor din România, instituțiilor culturale non-guvernamentale și creatorilor independenți, manifestându-și dezacordul cu strategiile promovate de Visarta pentru a consolida cadrul a ceea ce se urmărește în mod implicit a deveni un monopol asupra gestionării drepturilor percepture din comunicarea publică a operelor de artă vizuală.

Prin inițierea unei așa-zise negocieri la care au fost invitați exclusiv parteneri irelevanți pentru subiectul în cauză, Visarta și ORDA au trezit pe bună dreptate suspiciunea că se dorește promovarea unei agende care nu concordă cu interesele celor care doresc să dezvolte o cultură liberă în România.

MNAC salută și sprijină inițiativa Ministrului Culturii de a crea un grup de lucru format din experți în management cultural și în dreptul de autor, care să armonizeze legislația europeană cu cea națională, și să creeze un cadrul legislativ pentru apărarea simultană a drepturilor creatorilor și a drepturilor instituțiilor a căror misiune este promovarea acestora, evitându-se astfel pericolul unui conflict artificial care ar duce la un blocaj în activitățile sectorului cultural în ansamblul său. Vom reveni cu noi informații pe măsură ce speța va evolua.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.