26 septembrie 2019

Restricții de circulație cu ocazia Zilelor Clujului

By In Actualitate

Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță instituirea unor restricții de circulație cu ocazia Zilelor Clujului – ediția a 9-a, ce se vor desfășura în perioada 27-30 septembrie 2019, după cum urmează:

• restricționarea circulației rutiere pe banda trei a Pieței Unirii, latura de est până în dreptul Muzeului de Artă, începând din data de 25 septembrie 2019, ora 12.00, până în data de 01 octombrie 2019, ora 23.00;
• restricţionarea circulaţiei rutiere în Piaţa Unirii, Str Napoca, Str. Universităţii şi B-dul Eroilor după următorul program:

  • Vineri, 27 septembrie 2019, între orele 17.00 – 23.00 (când situaţia o impune);
  • Sâmbătă, 28 septembrie 2019, între orele 16.30 – 23.00;
  • Duminică, 29 septembrie 2019, între orele 18.00 – 23.00 (sau în momentul în care se impune);
  • Luni, 30 septembrie 2019, între orele 18.00 – 23.00 (când situaţia o impune).
    • restricţionarea secvenţială şi parţială a circulaţiei rutiere pe str. Napoca, B-dul Eroilor, str. Universității, str. I.C. Brătianu în data de 30 septembrie 2019, între orele 10.00 – 13.00, cu ocazia Marșului Aniversar al Universităților Clujene;
    • închiderea circulației rutiere și eliberarea parcărilor pe str. S.Micu din data de 27 septembrie 2019 orele 23.00 până în data de 28 septembrie 2019 orele 23.00;
    • eliberarea parcărilor din data de 28 septembrie 2019, orele 00.00 și închiderea traficului rutier în data de 28 septembrie 2019 între orele 13.00 – 23.00 pe str. Iuliu Maniu de la intersecția cu Piața Unirii până la intersecția cu str. Janos Bolyai, cu ocazia Mesei Comunității;
    • restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. M. Kogălniceanu, str. Emanuel de Martonne și str. Herman Oberth din data de 25 septembrie 2019, orele 22.00, până în data de 30 septembrie, orele 06.00, cu excepția autobuzelor școlare și eliberarea parcărilor din data de 25 septembrie 2019, orele 00.00 de la str. Emanuel de Martonne până la str. Kovacs Deszo;
    • restricţionarea totală a circulaţiei rutiere în ziua de sâmbătă, 28 septembrie 2019, între orele 17.00 – 18.00, cu ocazia paradei “Zilelor Clujului”, pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii – B-dul Eroilor şi restricționarea secvențială și parțială a circulației rutiere pe traseul Piaţa Avram Iancu – B-dul 21 Decembrie 1989;
    • închiderea circulației rutiere în data de 29 septembrie 2019, între orele 09.30 – 11.30, pe str. G. Coșbuc de la Splaiul Independenței până la Aleea Stadion cu ocazia Crosului Epilepsy Challenge.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.