8 aprilie 2019

Regizorul rus Kirill Serebrennikov, eliberat după un an şi jumătate de arest

By In A 7-a

Regizorul de teatru şi film Kirill Serebrennikov a fost eliberat după un an şi jumătate din arestul la domiciliu, potrivit presei ruse.

O curte de justiţie din Moscova a decis eliberarea lui Serebrennikov şi a doi asociaţi ai lui, de asemenea, arestaţi la domiciliu.

Cei trei sunt acuzaţi într-un proces de delapidare, despre care spun că este motivat politic.

Luni, a mai fost hotărât ca Serebrennikov, producătorul Yuri Itin şi o fostă angajată a Ministerului Culturii, Sofia Apfelbaum, să nu părăsească Moscova până la finalul procesului, potrivit rferl.org.

Un al patrulea pârât, producătorul Aleksei Malobrodsky, a primit deja interdicţie de a părăsi Moscova.

Kirill Serebrennikov a fost numit în 2012 în fruntea Teatrului Gogol, pe care l-a transformat într-unul din centrele nevralgice ale culturii contemporane de la Moscova. El a montat, între altele, spectacolul „Suflete moarte”, după romanul lui Gogol, aclamat în 2016 la Festivalul de la Avignon.

Serebrennikov a fost arestat în august 2017, iar acest lucru a atras atenţia internaţională.

În vârstă de 49 de ani, el s-a prezentat pe 7 noiembrie în faţa tribunalului, la o primă audiere publică, unde s-a declarat nevinovat şi a subliniat că nu a deturnat fondurile primite de la stat: Suma în cauză este 2 milioane de dolari.

De la arestarea lui, numeroase apeluri pentru anularea acuzaţiilor la adresa sa au fost făcute de figuri ale lumii artistice ruse precum şi ale personalităţilor culturale internaţionale, de la actriţa australiană Cate Blanchett la fostul ministru francez al Culturii Françoise Nyssen.

Toţi cei patru au pledat „nevinovat” în procesul descris de regizor ca „absurd”.

O a cincea persoană acuzată, contabila Nina Maslyayeva, a pledat „vinovat” şi a depus mărturie folosită ca probă împotriva celor reclamaţi. Ea este judecată separat.

Serebrennikov a luat parte, în mai multe rânduri, la proteste antiguvernamentale şi a pus problema creşterii influenţei în Rusia a Bisericii Ortodoxe Ruse, care are o relaţie tot mai strânsă cu statul, de la preluarea puterii de către Vladimir Putin. 

În ciuda faptului că s-a aflat în arest la domiciliu, el a pus în scenă un spectacol de operă – „Nabucco” -, care a avut premiera luna trecută la Hamburg, şi a finalizat anul trecut filmul „Leto”, care a avut premiera la Festivalul de la Cannes.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.