21 octombrie 2014

Regal PUCCINI la Opera Română

By In Actualitate, Muzica, Operă

Opera Națională Română din Cluj-Napoca  invită publicul clujean,  miercuri, 22 octombrie 2014, ora 18.30, la un încântător spectacol dublu puccinian, ”Il Tabarro” și ”Gianni Schicchi”, două dintre operele trilogiei ”Il Trittico”. Aflată sub semnul unui important debut, cel al tenorului Marius Vlad Budoiu, unul dintre cei mai  importanţi artişti lirici ai momentului, în rolul Luigi din  „Il Tabarro”, seara lirică promite un spectacol desăvârşit.

Creația pucciniană, a cărei premieră mondială a avut loc în anul 1918, pe scena Metropolitan Opera din New York, a adus un suflu proaspăt și captivant operei contemporane, propunând pentru întâia oară formula unei serii de trei opere într-un act (Il Tabarro, Suor Angelica și Gianni Schicchi), cu subiecte diferite, prezentate în cadrul unui singur spectacol, ce avea să anime publicul prin scene rapide, bogate în sentiment și acțiune.

Opera cu accente veriste a fost readusă pe scena teatrului liric clujean în premieră, la începutul Stagiunii 2013-2014, punând în operă o reprezentaţie îndelung aclamată de publicul meloman. Inconfundabilul tandem operistic semnat de Giacomo Puccini revine miercuri, 22 octombrie, aducând un spectacol complet şi o distribuţie extraodrinară, care îşi va pune amprenta asupra operei tragice şi a celei bufe, ambele fiind reale capodopere ale repertoriului universal.

Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală,  în reţeaua Eventim (magazinele Orange- inclusiv Orange Shop Dej şi Turda, Germanos, Vodafone, Domo, Librăriile Cărtureşti, Humanitas) şi  online pe  www.eventim.ro.

 

 

 

***

 

„Il Tabarro”, primul spectacol  pus în operă miercuri, îi urmărește pe protagoniștii Giorgetta, Michele și Luigi, captivii unei drame dominată de iubire, frămânatare și gelozie, ce marchează ireversibil viețile tuturor. Spectacolul va fi onorat de prezenţa  artiștilor: Irina Săndulescu Bălan, Marius Vlad Budoiu (debut), Florin Estefan, Liza Kadelnik, Simonfi Sandor, Florin Pop, Andrei Șofron, Daniela Mureșan-Chișbora, Tudor Demeter, Eva Bain, , Aurelia-Lidia Giurgiu, Maria Filip, Ioana-Maria Dan, Florin Sâmpelean, Celestin Pandrea, Alexandru Potopea și Gelu Moldovan.

„Gianni Schicchi”  va însenina seara cu o poveste bogată în umor și ironie subtilă, ce îl are în centrul acţiunii pe eroul Schicchi, un farsor desăvârşit determinat să pună mâna pe o moştenire importantă.  Opera va fi interpretată de: Oleg Ionese, Lucia Bulucz, Liviu Indricău (invitat), Daniela Mureșan Chișbora, Liana Sfârlea, Liza Kadelnik, Florin Pop, Beniamin Pop, Bogdan Nistor, Petru Burcă, Andrei Opriș, Cristian Hodrea, Călin Nițulescu, Florin Sâmpelean, Varga János şi Ştefan Zelei.

Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca se vor afla sub bagheta dirijorulu Horváth József.  Regia artistică este realizată de regizorul maghiar Korcsmáros Gyorgy iar scenografia poartă semnătura lui Valentin Codoiu.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.