31 mai 2017

#rațiu100, un eveniment ce marchează ziua de naștere a lui Ion Rațiu

By In Actualitate, Clio

 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) va găzdui în perioada 2-3 iunie 2017 o serie de evenimente (#rațiu100) organizate în parteneriat cu Centrul Rațiu pentru Democrație și dedicate împlinirii a unui secol de la nașterea lui Ion Rațiu.

Vineri, 2 iunie, de la ora 15.00, în sala Tonitza al Muzeului de Artă Cluj-Napoca va avea loc decernarea Premiului Ion Rațiu pentru Jurnalism 2017 domnului Ovidiu Vanghele. Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism a fost lansat în 2015 pentru a promova jurnalismul de investigație. Premiul răsplătește efortul jurnaliștilor de a menține publicul informat în legătură cu subiecte de interes național.  Laureații anteriori sunt Emilia Șercan (2016) și Cătălin Tolontan (2015). 

 

Acest eveniment va fi urmat, de la ora 16.30, de vernisajul Expoziției cu fotografii din arhiva familiei Rațiu, curatoriată de Diana Racu cu susținerea lui Indrei Rațiu

Sâmbătă, 3 iunie, ora 14.30, în sala Tonitza, va avea loc decernarea Premiului Elisabeth Pilkington Raţiu pentru Sănătate Mintală 2017  d-lui prof. univ. dr. Mircea Miclea de la Universitatea Babeș-Bolyai. Prin acest premiu se dorește recunoașterea celor mai importanți și inovatori specialiști în domeniul sănătății mintale din România în ceea ce privește cercetarea, educația, serviciile și politicile publice.  Premiul susține o mai bună cunoaștere asupra sănătății mintale, contribuind la diminuarea și, în final, eradicarea rușinii, stigmatului și discriminării împotriva sănătății mintale.

 

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.