31 octombrie 2020

Radu Cosașu 90 de ani. Citește poezia superbă scrisă despre Cluj

By In Carte

Scriitorul Radu Cosașu, a devine nonagenar.

Este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani. În perioada 1973-1989 a publicat un ciclu de nuvele (în şase volume) intitulat Supravieţuiri (Editura Cartea Românească) şi inspirat din experienţa sa politică şi literară, pus sub semnul unei consecvente autocritici duse pînă la autoironie. După 1989, aceste Supravieţuiri, fără modificări oportuniste, la zi, au fost montate într-o ordine cronologică, permiţînd o nouă lectură, în sensul clasic al unei „educaţii sentimentale”, precum şi în cel postmodern al autoficţiunii. Din 1997 semnează o rubrică săptămînală în ProSport, apoi, pînă în prezent, în Gazeta Sporturilor. În 2007 a primit din partea Uniunii Scriitorilor Premiul Naţional pentru Literatură. La Editura Polirom au mai apărut: Opere I. Maimuţele personale • Poveşti pentru a-mi îmblînzi iubita • Alţi doi ani pe un bloc de gheaţă (2008), Opere II. O vieţuire cu Stan şi Bran • Sonatine (2009), Opere III. Cinci ani cu Belphegor • Mătuşile din Tel Aviv (2009), Opere IV. Supravieţuirile: 1. Rămăşiţele mic-burgheze • 2. Armata mea de cavalerie (2011), Opere V. Supravieţuirile: 3. Logica (2013), Opere VI. Supravieţuirile: 4. Pe vremea cînd nu mă gîndeam la moarte • 5. Gărgăunii (2014), Viaţa ficţiunii după o revoluţie (2016; Premiul pentru proză al Radio România Cultural, 2017, Premiul pentru proză al revistei Observator cultural, 2017) şi Fotbal plus ai mei şi ai noştri (2017).

Clujul Cultural publică în semn de apreciere una din cele mai frumoase poezii despre Cluj scrisă de un om de litere contemporan: 

Nu eram frumos

Nu eram frumos. Nu eram inocent. Eram soldat, tuns

chilug, redactor la un ziar militar, având un comandant

adorabil, care iubea ziariștii și articolele bine scrise,

premiindu-le fastuos în conserve de carne de porc și care,

asezonate cu ceapă, deveneau dineuri de gală, în dormitor.

Țineam rubricile de cultură și luptă pentru pace și cultură, eram

disciplinat și cu o imensă sete de cultură. Voiam să merg

zilnic la librărie, să nu-mi scape nici o carte, voiam să

văd toate filmele, să aud toate operele de la Operă, să mă duc

la redacția aceea, unde lucrau poeții cu nume mari, dar

mai ales unul Felea, care-mi plăcea că scria sec și rece –

invers decât mine – orașul mă înnebunea, la cinematografe

era pauză în mijlocul filmelor, se vindeau prin sală bomboane

erau meciuri, aveau parc superb, cu bărci, cu savarine

cu Vita dulci, cu Lettres françaises la chioșc, cu

străzi în pantă, cu un frizer Roșca, în centru, care

mă fascina cu chipu-i diabolic și calm, pînă cînd

comandantul cel un obținu de la general dreptul

ca fiecare soldat din redacție să aibă un permis

de ieșire de la orele 5 la 21, dovadă de totală încredere

în starea noastră politică și poetică, de care nu am abuzat,

dar am fost căpiați de fericire și după ce ne scriam

articolele – nu deconspir nici un secret militar

din urmă cu un sfert de veac – plecam după-amiază

să văd Judecata onoarei, să trec măcar prin fața

ferestrelor de pe strada Horia

nu intram, eram fricos, eram ca iepurele acela din

fabulă care-și curăța pușca și spunea prostii, în aș-

teptarea lupului. Plecam de la Operă după actul I, ca

la 21 să fiu în cazarmă. Doamne, ce viață am

dus la Cluj și am adormit la ultimul tuns sub foarfeca l

lui Roșca.

În nici un oraș din lume nu am simțit voluptatea acestui

bilet de voie, îl am și acum, cu fotografia de soldat slab și chilug

chilug, lîngă diploma de avansare la excepțional, din caporal –

sergent-major.

Din volumul Povești pentru a-mi îmblânzi iubita, editura Cartea românească,  1978

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.