10 octombrie 2013

Regizorul Silviu Purcărete revine la Cluj cu „D’ale Carnavalului”

By In Esenţial

Unul dintre evenimentele speciale dedicate publicului celei de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj” este spectacolul de teatru „D’ale Carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete. Miercuri, 16 octombrie, începând cu ora 19:00, scena Casei de Cultură a Studenţilor va găzdui o redare fidelă a textului lui I. L. Caragiale, un spectacol prin care Silviu Purcărete vizitează lumea comică a încurcăturilor cauzate de mască, a personajelor clovneşti ce se definesc prin discrepanţa dintre aparenţă şi esenţă.

Reamintim că Purcărete a pus în scenă de curând piesa “Ce nemaipomenită aiureală” de Eugen Ionescu la Teatrul Naţional Cluj. Piesa a avut avanpremiera în 18 septembrie. Clujulcultural a relatat aici despre succesul acestei piese. Premiera are loc în 3 octombrie, ora 19.00.

Pus în scenă la Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, „D’ale Carnavalului” este o reprezentaţie plină de surprize şi elemente ce încântă spectatorul atât vizual cât şi auditiv.  Scenele sunt construite viu, cu o forţă populară, în care muzica originală compusă de Vasile Şirli devine un element decisiv în articularea mesajului. Silviu Purcărete priveşte cu îngăduinţă sau chiar cu simpatie personajele lui Caragiale, creând situaţii de viaţă perfect verosimile, în care se pot regăsi atât actorii care dau viaţă scenei, cât şi spectatorii în faţa cărora se întâmplă totul. Tensiunea şi misterul fiecărei replici sunt susţinute prin jocul de lumini create de regizorul şi de scenograful Dragoş Buhagiar.

SONY DSC

Spectacolul Teatrului Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, a câştigat patru premii la Gala Comediei Româneşti 2012: Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună regie, Premiul pentru cea mai bună scenografie şiPremiul pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Silviu Purcărete, unul dintre cei mai marcanţi regizori români, a montat spectacole pe cele mai importante scene din ţară, dar şi din străinătate, fiind invitat în selecţia oficială a festivalurilor de la Avignon şi Edinburgh. Contribuţia excepţională la spaţiul cultural european a artistului român este recunoscută prin acordarea titlului de Chevalier des Arts et des Lettres în Franţa şi prin decorarea cu Ordinul Steaua Romaniei în grad de comandor. Alături de actorii Teatrului din Sibiu, Silviu Purcărete a montat alte şapte piese printre care „Aşteptându-l pe Godot”, „Faust”, şi „Metamorfoze”.

D'ale2_foto@sebastian.marcovici

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală, dar şi online pe www.comedycluj.ro sau accesând link-ul http://biletmaster.ro/ron/Event/47000790/D%60ale-carnavalului . Preţul biletelor este de 35 de lei respectiv 40 de lei în funcţie aşezarea în sală.