15 ianuarie 2018

“Psihoză 4-48 A.M” cu sală plină

By In Teatru

Premiera spectacolului Psihoză 4-48 A.M, după textul britanicei Sarah Kane, spectacol regizat de Cristian Grosu,  a adunat ieri zeci de spectatori la Fabrica de Pensule. Sala a fost plină.

Spectacolul, un one man show, a însemnat un tur de forță pentru Alexandra Cheroiu, studentă anul 3 la Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB.  Cheroiu a jucat în două spectacole, de la 17.00 și de la 20.00

Alexandra Cheroiu într-o scenă din spectacol. Foto Clujulcultural.ro

Precizăm că regizorul Cristian Grosu este lector universitar al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul Universității Babeș-Bolyai și actor la Teatrul Național ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca.

Spectacolul a fost finalizat în vara lui 2017 dar tot ce a însemnat infrastructura lui a făcut ca acesta să fie pus doar ieri în scenă.

Psihoză 4-48 A.M. este un spectacol-testament a omului perfect gol, care nu mai are nimic de pierdut. Cuvântul crud, arătat în nuditatea sa absolută, ne poartă prin vertijul extrem de intim al bolii psihice și al dezechilibrului spiritual.

 


Textul este un poem tragic. Pentru acest corp sloganuri ca ”viața e scurtă și merită trăită” sunt vorbe în vânt. În fața acestei realități sintagmele motivaționale se blochează. Arta funcționează aici ca un vaccin purificator și anti-superficialitate. Spectatorul se vindecă de clișeele sociale, înțelege boala și empatizează cu pacientul, căruia îi va zice:”plângi dacă mai poți, strigă sau șoptește, omoară-te dacă asta vrei. Eu sunt aici și te înțeleg.”

Alegerea acestei teme este motivată de faptul că depresia a devenit cea mai frecventă suferință mintală la nivel de comunitate și principala cauză de îmbolnăvire la nivel mondial.

În Europa, din 1000 de adulți, 58 prezintă tulburare depresivă majoră (adică 33,4 milioane de persoane). La noi în țară se estimează că 1 000 000 de persoane suferă de tulburare depresivă, însă foarte puțini dintre aceștia sunt cuprinși în statisticile oficiale ale autorităților pentru a primi tratament. Iar depresia netratată poate duce la sinucidere și în România, într-o zi normală, la fiecare 3 ore, cineva se sinucide.
Toate aceste cifre au făcut ca depresia să devină în acest moment una dintre cele mai studiate afecțiuni psihice.

Este ultima scriere a Sarei Kane, care s-a sinucis prin spânzurare. Extrem de talentată, britanica a traversat depresii severe care au marcat-o profund. Scrierile sale sunt puternice, extrem de originale.

La rândul său, actorul și regizorul Cristian Grosu a suferit de depresie timp de aproape 10 ani. Acest spectacol vine ca o încununare a suferinței și a deznădejdii prin care a trecut. Iar la realizarea conceptului artistic a lucrat în colaborare cu medicii psihiatri care i-au fost alături în tratarea acestei boli.

Decorurile gândute de Grosu  au fost minimaliste. Pe fondul unei lumini difuze, care adâncește depresia, totul se petrece în toaleta personajului, un wc și o cadă cu apă caldă fiind toată recuzita. Plus un pachet de țigări și niște frunze. Din off se aude, din când în când,  dialogul dintre personajul principal și posibilul doctor. Alexandra Cheroiu face un rol  dificil, care cere multă concentrare, atât la text, unul profund, dur pe alocuri, cât și la joc în sine. E udă pe tot corpul, se dezbracă complet, se urcă pe wc, cade în vană, dialoghează cu eul ei, cu divinitatea, înjură, suferă incredibil. Un rol care nu poate lăsa spectatorul indiferent, mai ales că aceste e la un metru de scena unde actrița interpretează. Suferința, mimica, respirația, goliciunea, totul se vede perfect, se transmite către spectatori. Emoția se vede și pe chipurile lor. Încearcă să înțeleaga prin ce trece personajul, mai ales că în viața reală depresia e atât de prezentă…

Spectacolul regizat de Cristian Grosu și interpretat de Alexandra Cheroiu este unul curajos, atât ca mesaj cât și ca intepretare actoricească, mai ales dacă ne gândim că actrița, talentată, e încă studentă, în an terminal. Spectacolul se încadrează perfect atmosferei de spațiu cultural independent de la Fabrica de Pensule dar oricând poate fi jucat în sălile studio de la Teatrul Național și Teatrul Maghiar de Stat.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.