Fostul baschebalist la ”U” Cluj, psiholog și poet, Paul Don Chetreanu a transmis redacției Clujul Cultural un text de adio, emoționant, la despărțirea de prietenul său bun, folkistul Cătălin Condurache, plecat dintre noi în noaptea de 29/30 martie, în urma unei lungi suferințe, răpus de boală incurabilă.

Redăm textul: 

”Om bun ne-ai deschis poarta…

Catalin Condurache, cu muzicuță si Paul Don Chetreanu, (cu papion)

 „Mă bucur că am venit la o petrecere de familie, cum spunea Liana, la o petrecere frumoasă de familie, când unul din membri noștri lansează niște cărți. Acum vreo 29 de ani, probabil vor fi peste 2-3 luni, am avut bucuria să-l cunosc pe Paul. Eram la ștrandul din Babeș, acolo unde ne adunam noi în fiecare zi și Liana a apărut cu un copil sub braț și a zis el este Paul. Ok ,mie care-mi plac copiii am început să mă joc cu Paul, jocuri pe care credeți-mă astăzi nu le mai pot face. L-am aruncat de vreo 3 ori în sus și a fost un semn bun pentru că este aici. Ne bucurăm să fie, ne bucurăm că Paul lasă după el lucruri care vor rămâne pentru multă vreme. Apreciez întotdeauna efortul artiștilor, că sunt profesioniști, că nu sunt profesioniști și puterea lor de muncă, de a face și altceva, de a se lăsa conduși după sentimentele pe care le au. Acum vreau să vă cânt un cântec într-o variantă mai nefirească care spune că nu există generații……………………………………………………………………………………………………………………………………….

Acum vreo câțiva ani, destul de mulți, pe când Skype-ul punea stăpânire și pe Romania, învățat de dialogurile cu Andi care era în America la școală, vorbeam foarte des și cu Paul, care era la Chicago și care de mai mult ori mă căuta și-mi spunea: Cătăăăăăă, te rooog cântă-mi la capătul zileeeei!!!! Și făceam ce fac și acum….îi cântam!………………………………………………………………………………………….

Dacă v-am vorbit despre Paul, vreau să vă vorbesc și despre prietenii lui Paul, care sunt și prietenii mei, care este masa asta de aici. Mă refer la Monica, la Camil, La Radu, la Ioana, la Mimi. Niște oameni senzaționali pe care i-am cunoscut de asemenea de când s-au născut. Ei în schimb îmi făceau și mai îmi fac și acum câte-o bucurie, chiar mai multe, sunându-mă după 12 noaptea, în seara de Crăciun, să-mi spună: Cătă te așteptăm la mine. Atunci trebuia să mă execut, și să mergi la ei, ei dându-și SMS că vine Cătă la mine, vine Cătă la noi și se adunau acolo o grămadă de oameni și ne simțeam foarte bine pe tot restul nopții.”

 Cătălin Condurache- Lansare de carte – Paul Chetreanu-Don 11.04.2014

 Nu pot să-mi imaginez Clujul fără Universitatea, fără Parcul Hațieganu, fără BCU, fără Parcul Central, fără Piața Muzeului, fără statuia chicioasă a lui Avram Iancu sau cea splendida a lui Rex, la fel cum nu-mi pot imagina orașul fără, cel ce s-a dus de lângă noi, bunul meu prieten, Cătă. Clujul nu este un oraș al locurilor, al clădirilor sau al statuilor, Clujul este un oraș al oamenilor, iar unul dintre cei mai oameni dintre oameni era regretatul nostru Cătă, fără de care Clujul își va pierde, pe lângă un muzician de mare calitate, un om de calitate rară.

 E greu să îți poți închipui existența fără oamenii dragi sufletului. Rând pe rând, cu toții suntem „condamnați” aceluiași destin… Ei dau culoare vieții, ei te îmbogățesc, ei te fac să simți că aparții, ei te fac să râzi, ei te fac să plângi, ei te fac să exiști… cum zice o vorbă: prietenii sunt familia pe care ți-o alegi. Astăzi a plecat, fizic, dintre noi un om care va rămâne mult timp viu în sufletele noastre prin ceea ce a fost el, prin ceea ce a creat el, atât pentru noi, cât și pentru el, un om, care va lăsa un spațiu gol în cultura clujeană. Nu pot folosi termenul de dispariție căci a dispărea ar însemna ca nimeni să nu mai vorbească despre el pe pământ, iar pentru Cătă acest aspect, cu siguranță nu va fi posibil. Faptul că el nu mai este, nu înseamnă că nu mai există în noi. Atât timp cât ne va îmbucura ori întrista cu muzica lui sufletele, el va exista continuu în fiecare dintre cei care l-au cunoscut sau cei ce urmează să-l cunoască. Muzică și persoana lui va rămâne generații ”care nu există”.

Am avut oportunitatea de a-l cunoaște, ba mai mult să cresc cu el. Nu îmi amintesc cu precizie creșterea mea, dar îmi amintesc prima teoretică reîntâlnire cu el și chitara lui care au produs în mine un efect de familiaritate. Am crescut pe muzica lui John Denver, Bob Dylan, The Band și a multor alți mari folkiști, însă glasul lui Cătă era parcă ceva cunoscut din pântecul matern. O voce, o chitară, pe care odată auzită ți se tipărește în inconștient și îți devine o a doua natură a ta. Îndată ce am reauzit-o m-am apropiat de ea ca într-o atracție hipnotică de care n-am mai putut scăpa(nu că mi-aș fi dorit). Întâlnirea cu Cătă, fiind om ”adult”, a fost o experiență unică. Mi-aș dori ca orice persoană să poată avea ocazia unei astfel de întâlniri, unui astfel de om în viață. Un om care la prima mea lansare de carte a afirmat că se bucură de această „petrecere de familie” face parte din familia sufletească a persoanei mele. Sângele nu tot timpul va alege familia pe care o vei avea însă omul îți va oferi posibilitatea creări unei familii. Iar Cătă face parte din familia sufletului meu, un suflet selectiv care nu deschide poarta castelului oricui. Nu pot enumăra amintirile plăcute pe care le-am trăit alături de el însă, dintre toate, gândindu-mă la el, îmi revin acele seri de Crăciun când ne adunam cu toții și cântam împreună versurile cântecelor lui. Acele seri vor rămâne pentru mine Cătă. Omul care de abia aștepta să cânte în orice împrejurare și să se bucure de faptul că lumea se bucură de muzica lui.  N-am să uit niciodată îmbrățișările și lacrimile din ritmurile și versurile:

Streets of London

Have you seen the old man in the closed down market,
Kicking up the paper with his worn out shoes?
In his eyes you see no pride, hand held loosely at his side,
Yesterday’s paper telling yesterday’s news.

Have you seen the old girl who walks the streets of London,
Dirtel hair and her clothes in raigs?
She’s no time for talking, she just keeps right on walking,
Carrying her home in two carrier bags.

Than how can you tell me, you’re lonely
Or say for you that the sun don’t shine?
Let me take you by the hand and lead you through the streets of London,
I’ll show you something to make you change your mind.

In the all night cafe at quarter past eleven
Same old man sitting there on his own.
Looking at the world over the rim of his teacup.
Each tea lasts an hour and he wanders home alone.

Have you seen the old man outside the seaman’s mission,
His memory fading like the ribbons that he wears?
And in this winter city the rain cries a little pity
For one more forgotten hero and a world doesn’t care.

Than how can you tell me, you’re lonely
Or say for you that the sun don’t shine?
Let me take you by the hand and lead you through the streets of London,
I’ll show you something to make you change your mind.

Than how can you tell me, you’re lonely
Or say for you that the sun don’t shine?
Let me take you by the hand and lead you through the streets of London,
I’ll show you something to make you change your mind.

 Cătă, bunul meu prieten… mă uit cu tristețe la faptul că n-am să te mai revăd și cu bucurie la faptul că am să te păstrez în amintirile mele ca acel om viu, plin de muzicalitate în viață și în suflet, pe care pot să î revăd ori de câte ori. Eu nu cred că ești pe undeva, pe alte meleaguri mai bune căci știu că aceste meleaguri erau cele potrivite pentru tine și pentru noi. Altele mai bune decât cele trăite nu pot să existe iar cele pe care le-am trăit vor exista în noi în permanență. Nu vei pleca de lângă noi ci doar dintre noi. Iar tot ceea ce ai făcut se va transmite fiului meu, el fiului lui, fiului fiului și tot așa fără goluri de generații…. nemurirea îți aparține iar sufletele noastre sunt pline de bucuria pe care ne-ai adus-o prin muzica ta ori prin felul tău de a fi.

Te îmbrățișez cu drag și mă bucur enorm că ai avut oportunitatea ca propria cartea să vadă lumina zilei iar ochii tăi calzi să se bucure de publicarea ei.

Și ca un poet trubadur ce sunt am să închei această scriere cu o poezie în memoria ta:

gheara vieții s-a ascuțit

generațiile fug în generații

notele pierdute rămân vii

și peste toate se așterne liniștea

 

durerea de a fi nu se sfârșește

printre versurile pline de bucurie

chinul se eliberează mut

ca dansul lebedelor îndrăgostite

 

se mai aud doar ciupiturile de coardă

ce vestesc scurgerea de timp apăsătoare

sub care tinerețea îmbătrânește fals

ca un ger dintr-un vers pierdut

 

rămâne doar cenușa plină de viață

care curge prin clepsidra sufletească

asemeni un acord angelic cu ecou

într-o polifonie transcendentală

 

la capătul zilei să nu uităm să uităm

că tot ce deținem se pierde oricum

tot ce trăiește în amintiri este viu

viu precum cânturile și versurile tale.

 

Pe veci,

Al tău prieten,

Paul”

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.