Prospero și Ariel, adică Iureș și Anca Hanu, tandem aclamat în ”Furtuna” de Shakespeare la TNC

Teatru

Succes mare. marți seară, la prima avanpremieră a spectacolului ”Furtuna” de William Shakespeare, în regia lui Gabor Tompa, cu Marcel Iureș în rolul magicianului Prospero.

Este prima premieră a stagiunii la Teatrul Național Cluj-Napoca (TNC).

Toată trupa de actori ai TNC a jucat bine iar marele actor Marcel Iureș a atras toate aprecierile cu un nou rol important.

Următoarea avanpremieră va avea loc duminică, 6 octombrie, de la ora 19:00, iar premiera va avea loc în cadrul celei de-a IX-a ediții a Întâlnirilor Internaționale de la Cluj- Împreună, vineri, 11 octombrie de la ora 20:00.

Ieri seară, la finalul spectacolului au fost cinci minute de ovații.

Marcel Iureș adică Prospero în Furtuna de Shakespeare la Cluj

Monologul lui Prospero din finalul spectacolului a fost aparte, foarte emoționant și, mai ales, de actualitate. O pledoarie pentru importanța artei. Iureș avea lacrimi în ochi în timpul monologului transmițând emoție în fața unei săli arhipline.

El s-a completat foarte bine cu personajul Ariel, interpretată excelent de Anca Hanu, actriță premiată de Uniter. Ariel întruchipează tot ce ține de magic iar Prospero, un magician care devine la final un om fără puteri speciale.

Piesa atinge teme foarte actuale și face referire prin scenariu la procurori, la corupție.

De asemenea au jucat bine actorii care i-au interpretat pe italienii de rând.

Cu Furtuna, regizorul Gábor Tompa se află la a cincea montare pe scena Naționalului clujean, după Regele Lear de W. Shakespeare(2006), Cântăreața cheală de E. Ionesco (2009), Trilogia Aureliu Manea de Aureliu Manea (2013) și UbuZdup după Alfred Jarry (2015). Spectacolul este un „pelerinaj interior”, Furtuna fiind piesa lui Shakespeare care „se apropie, ca structură, cel mai mult de muzică” „și de aceea, bagheta magică este și o baghetă de dirijor”.

Furtuna lui Shakespeare este un tratat despre dualitatea lumii, a ființei umane. Pentru că se duce o luptă în interiorul acestui personaj și nu numai, ci, într-un fel, al tuturor personajelor. Niciunul dintre noi nu este născut bun sau rău. Toți avem o șansă egală. Așa ne-a creat Dumnezeu. Totul depinde de cum destinul și noi înșine ne administrăm aceste forțe. Deși victimă a tiraniei, Prospero e nevoit să devină un tiran. Acest traseu îl putem parcurge fiecare dintre noi… Din acest punct de vedere este o piesă profund creștină. Nu se poate înțelege altfel; este vorba de porunca supremă: iubirea și iertarea. Ca și Hamlet, Prospero pleacă de la această puternică dorință de răzbunare, tot prin artă. Însă Hamlet vrea să afle adevărul, nu neapărat să se răzbune. Prospero ajunge în posesia unui talent, a unei magii. Are o relație cu forțe oculte. Sunt foarte multe posibilități și foarte multe straturi, care nu trebuie neapărat eliminate. Trebuie, cumva, asumate și păstrate în interiorul acelui mister propriu pe care, poate, nimeni nu reușește să-l deslușească, nici chiar în ceea ce privește reflectarea asupra propriei personalități. Cum reușim să ne stăpânim gândul, spiritul? La ce le folosim? La ce folosim talentul? Prospero pendulează între starea de copil și un om deosebit de înțelept și matur.  Pentru el e o miză foarte mare această furtună. Este o realizare foarte importantă, care îl fură din când în când, ca și talentul creator. (…) Forța dramatică este extraordinară la Shakespeare pentru că scena nu este niciodată narativă. Totdeauna este dramatică. Se pleacă de departe ca să ajungi la final, unde trebuie să ajungi. Chiar în direcția opusă. În momentul în care am cea mai mare dezamăgire și setea mea de răzbunare ajunge la apogeu, atunci realizez că nu are nici un rost și că trebuie să iert, că și eu sunt doar un om care nu are forța de a schimba. Că arta nu este o poveste unilaterală. Am scris o piesă sau fac un spectacol de teatru și am schimbat lumea. Nu. Depinde de fiecare dintre noi, și de cel care receptează opera de artă. Și pe mine acest spectacol m-a adus mai aproape de cunoașterea lumii și a propriei mele ființe.“, a spus Tompa Gabor pentru siteul TNC.

Pentru actorul Marcel Iureș Prospero este „o provocare“, „o mașinărie fermecată, care încearcă să descopere lucruri despre el însuși, despre lumea înconjurătoare, despre lumea în care a fost și în care trebuie să se întoarcă mai curat. Să-și regleze etic și spiritual relația de întoarcere. Totul petrecându-se într-o convenție uriașă, care, la final, se limpezește, se dă pe față în lumini de serviciu și lumini de sală “.  

Spectacol-eveniment, Furtuna reușește să coaguleze energii, să „organizeze“ gândurile și să ne aducă mai aproape de ceea ce înseamnă cuvântul Om.

Regia: Gábor Tompa

Decorul și costumele: Carmencita Brojboiu

Muzica și sound design: Lucian Ban – cu excepția piesei „Cosmos“ de Vangelis (reorchestrată de Lucian Ban) și a „Baroque Suite for String Quartet“ (anonim)

Video design: Radu Daniel

Lighting design: Jenel Moldovan

Asistență de regie: Teofil Pașca

Distribuția:

Prospero – Marcel Iureș

Ariel – Anca Hanu

Caliban – Cristian Grosu

Miranda – Sânziana Tarța

Ferdinand, fiul lui Alonso – Matei Rotaru

Trinculo – Adrian Cucu

Stephano – Radu Lărgeanu

Alonso, Regele de Napoli – Ioan Isaiu

Gonzalo – Petre Băcioiu

Sebastian, fratele lui Alonso – Mihai-Florian Nițu

Antonio, fratele lui Prospero – Cătălin Herlo

Adrian / Nostromul – Dan Chiorean

Francisco / Căpitanul – Ruslan Bârlea

Iris – Elena Ivanca

Ceres – Romina Merei

Juno – Angelica Nicoară

Sycorax – Miriam Cuibus

Regia: Gábor Tompa

Decorul și costumele: Carmencita Brojboiu

Muzica și sound design: Lucian Ban – cu excepția piesei „Cosmos“ de Vangelis (reorchestrată de Lucian Ban) și a „Baroque Suite for String Quartet“ (anonim)

Video design: Radu Daniel

Lighting design: Jenel Moldovan

Asistență de regie: Teofil Pașca

Distribuția:

Prospero – Marcel Iureș

Ariel – Anca Hanu

Caliban – Cristian Grosu

Miranda – Sânziana Tarța

Ferdinand, fiul lui Alonso – Matei Rotaru

Trinculo – Adrian Cucu

Stephano – Radu Lărgeanu

Alonso, Regele de Napoli – Ioan Isaiu

Gonzalo – Petre Băcioiu

Sebastian, fratele lui Alonso – Mihai-Florian Nițu

Antonio, fratele lui Prospero – Cătălin Herlo

Adrian / Nostromul – Dan Chiorean

Francisco / Căpitanul – Ruslan Bârlea

Iris – Elena Ivanca

Ceres – Romina Merei

Juno – Angelica Nicoară

Sycorax – Miriam Cuibus

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *