9 mai 2019

Premieră la Teatrul Maghiar: Mercenari. Atingerea tandră a lui Corneliu Seghedi

By In Teatru

Sâmbătă, 11 mai, ora 20.00, în Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului , pus în scenă de Ioana Păun. Următoarea reprezentație este programată duminică, 12 mai, ora 20.00.

Mercenari – Atingerea tandră a lui Corenliu Seghedi este unul dintre cele patru proiecte câștigătoare ale concursului din anul 2017 dedicat tinerilor regizori.

Spectacolula fost conceput de o echipă interdisciplinară coordonată de regizoarea Ioana Păun, care a încercat să ilustreze, prin intermediul mai multor limbaje, legătura dintre război și pornografie. După atentatele din 11 septembrie 2001, un grup de copii de zece ani ascultă discursul profesorului lor de istorie. Domnul Seghedi le vorbește despre pasiunea lui pentru America și războiul împotriva terorismului. Dar profesorul uită cu desăvârșire să le explice ce înseamnă și ce presupune neputința.

Optsprezece ani mai târziu, toți cei șase copii se întâlnesc în micul orășel în care au crescut. Se întorc unul împotriva celuilalt și ajung să se distrugă. Șase tineri care, oriunde s-ar afla, nu cunosc decât o singură regulă: a te apăra presupune a ataca.

Interferences 2018

Ioana Păun, regizoarea spectacolului, mărturisea că producția vorbește, la nivel narativ, despre modul în care societatea proiectează propriile idei preconcepute asupra celor doi soldați, care au luptat în Afganistan ca militanți. Unul este glorificat, celălalt a decăzut.  „Tot spectacolul se bazează pe gloria și decăderea acestor doi oameni, care se întorc într-un oraș mic din Ardeal. Întâlnesc comunitatea, care de fapt îi îndepărtează treptat de identitatea pe care o au acum. Vorbim foarte mult despre ce înseamnă conservatorism în societate și în teatru. Spectacolul are două planuri: un plan al poveștii, care se desfășoară în scenă, și un plan, care se întâmplă în spate și este vizibil. Deci, două lumi pe care încercăm să ni le apropiem.” 

Decorul este semnat de Ciprian Mureșan, costumele: Maria Gușă, muzica: Sillyconductor (Cătălin Matei), scenariul: Mona Bozdog și Ioana Păun, asistent de regie: Róbert Kocsis.

Din distribuție fac parte actorii: Szabolcs Balla, Éva Imre, Kinga Ötvös, Miklós Bács, Anikó Pethő, Péter Árus și András Buzási.

Următoarele reprezentații sunt programate pe 9 și 13 iunie, ora 20.00.

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a Teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro. Spectacolul este recomandat tinerilor peste 16 ani!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.