20 octombrie 2013

PREMIERĂ! Filmul “Câinele japonez” intră de mâine la Cinema Victoria

By In A 7-a, Special

Filmul “Câinele japonez“, regizat de Tudor Cristian Jurgiu, a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor în secţiunea destinată cineaştilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj, la cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Varşovia.

Filmul poate fi văzut de mâine la Cinema Victoria.

Potrivit site-ului oficial al Festivalului, pelicula a fost premiată “pentru sensibilitatea cu care sunt prezentate personajele şi lumea acestora”.

De asemenea, în secţiunea 1-2 Competition, a fost premiat lungmetrajul “Alienation/ Otchuzhdenie”, al regizorului bulgar Milko Lazarov, în timp ce menţiunea specială a fost acordată filmului “Seduce me/ Zapelji me”, regizat de Marko Šantić din Slovenia. Festivalul de Film de la Varşovia a început pe 11 octombrie şi urmează să se încheie duminică.

Lungmetrajul lui Tudor Cristian Jurgiu spune povestea emoţionantă a reconcilierii dintre un tată şi fiul lui, plecat de ani mulţi din ţară.

Filmul marchează revenirea lui Victor Rebengiuc într-un rol principal pe marele ecran. Alături de Rebengiuc, din distribuţia filmului mai fac parte actorii Şerban Pavlu, Kana Hashimoto, Ioana Abur, Constantin Drăgănescu, Alexandrina Halic şi Laurenţiu Lazăr.

Tudor Cristian Jurgiu a absolvit UNATC, secţia Regie de film şi TV, în 2009. În 2009, acesta a realizat scurtmetrajul “Nunta lui Oli”, produs tot de Libra Film, care i-a adus numeroase premii, cum ar fi cel pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Leeds, cel mai bun film românesc la Festivalul NexT 2009, cel mai bun scurtmetraj la Festivalul Anonimul 2009 şi Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj al anului. Cel mai recent scurtmetraj, “În acvariu”, a obţinut premiul al treilea la secţiunea Cinefondation a Festivalului de Film de la Cannes 2013.

“Câinele Japonez” este o producţie Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, HBO România şi Programului MEDIA al Uniunii Europene.

cainele-japonez-292962l

Scenariul original al filmului este semnat de Ioan Antoci şi a obţinut premiul Krzysztof Kieslowski în programul ScriptEast 2009. Înainte de această distincţie, Ioan Antoci a câştigat, în anul 2008, şi premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, la Concursul Naţional de Scenarii organizat de HBO România în parteneriat cu TIFF.

Tudor Giurgiu este producătorul filmului, Bogdan Crăciun este producător executiv, Andrei Butică este directorul de imagine, în timp ce montajul este realizat de Dragoş Apetri. Filmul este deja precumpărat pentru distribuţia internaţională de compania germană M-Appeal şi va fi lansat în cinematografele din România pe 18 octombrie, de Transilvania Film.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.