Ansamblul de balet al Operei Maghiare Cluj pregătește spectacolul „Izolat în mișcare.”

Spectacolul va fi prezentat în premieră în 17 iunie 2021 la ora 19.00.

Biletele pentru spectacolul de dans pot fi achiziționate online pe pagina eventbook.ro, precum și la casa de bilete a Operei Maghiare, după următorul program: luni, miercuri și vineri între orele 10:00 și 16:00, respectiv marți și joi între orele 13:00 și 19:00.

Livia Tulbure Gună, regizor artistic și coregraf al spectacolului despre „Izolat în mișcare”:

„Pentru noi, artiștii balerini, manifestarea corporală expresivă, denumită dans, ne dă sensul vieții. Perioada de restricții prin care am trecut, dincolo de izolarea fizică, a declanșat în noi un sentiment de frustrare, chiar de alienare. În momentul în care a fost posibilă reîntâlnirea noastră, cu toate regulile impuse, am vrut doar să dansăm!

Ideea acestui spectacol vine ca o continuare a videoclipului realizat de balerinii noștri în 2020 luna mai, în plină pandemie. Atunci, am transpus izolarea fizică în segmentele noastre corporale. Era mai mult decât un concept, era o stare de fapt care obliga dansatorul să-și reducă întreaga expresivitate corporală, la frânturi, din ceea ce era cu adevărat. Am continuat acestă idee fără să-l gândesc ca fiind un produs artistic final destinat publicului.

În acestă producție coregrafică nu există o acțiune propriu-zisă. Dar, există o poveste…despre frică, frustrare, violență și iubire. Corpurile balerinilor ilustrează exemplar aceste stări.

Subtitlul Dincolo de cuvinte, Dansul sugerează limbajul în care eu, alături de minunații artisti ai colectivului de balet, am decis să comunicăm adevăruri despre cine suntem și ceea ce simțim. Dansul e limbajul nostru promordial și, dincolo de cuvinte, este îndeajuns corpul nostru pentru a ne manifesta.”

Concepția spectacolului, regia artistică și coregrafia: LIVIA TULBURE GUNĂ

Muzica: Călin Ionce

Versuri: Silvia Ștefănescu

DISTRIBUȚIA:

Soliști vocali:

Paula Coteț, Alexandra Leșiu, Andrei Petruș

Interpreți:

Viorica Bogoi, Antonia Indrei, Cristina Ioana Terebesy, Andreea Popa, Camelia Rațiu, Alex Dobre, Sergiu Hosu, Florin Ianc, Kálmán Róbert Attila, Vlad Sebastian

Scenografia: Venczel Attila

Costume: Starmüller Katalin

Artist vizual: Kerekes Zsolt

Videoclip: Ciprian Mateian

Imaginea și montajul: Tárkányi János

Regizor tehnic: Venczel Péter

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.