Politician PNL, lansează Pactul pentru Carte

Carte

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi lansează „Pactul pentru Carte”, un pachet legislativ care include 8 măsuri pentru dublarea consumului de carte în doi ani, printre care acordarea sumei de 100 de euro pentru fiecare profesor şi 50 de euro pentru elevi, bani destinaţi achiziţiei de cărţi, informează Mediafax.

Raeţchi lansează Pactul pentru Carte, opt legi pentru dublarea consumului de carte în doi ani

„Am pregătit şi lansez în dezbatere publică pachetul legislativ Pactul pentru Carte. România e pe ultimul loc în Europa în privinţa pieţei de carte – o ruşine în anul Centenarului. Am identificat 8 măsuri iniţiale pentru dublarea consumului de carte în doi ani”, a declarat deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, potrivit unui comunicat.

Potrivit unui studiu recent Eurostat, doar 2,8% dintre români citesc o carte pe lună; un român cheltuieşte maxim trei euro pe an pentru cărţi – mult sub media Uniunii Europene, iar datele Institutului Naţional de Cercetare în Cultură spun că un român din cinci nu a citit niciodată o carte, precizează deputatul PNL.

„Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele motive pentru care consider că avem nevoie, la nivel naţional, de un Pact pentru Carte aşa cum ne-am asumat, de exemplu, în 2015, Pactul pentru Apărare în vederea garantării securităţii naţionale. Într-o societate globală a cunoaşterii, nu ne mai permitem să ignorăm tema educaţiei şi a dezvoltării intelectuale şi culturale. De altfel, în cea mai recentă Strategie Naţională de Apărare a Ţării, domeniul educaţiei a fost amintit printre principalele vulnerabilităţi ale României”, a spus Raeţchi.

 Concret, cele 8 măsuri legislative pe care le propune Ovidiu Raeţchi în Pactul pentru Carte sunt: creşterea şi actualizarea fondului de carte din bibliotecile şcolare printr-o bugetare specifică, implementarea unor campanii publice care să promoveze cartea şi care să ducă la conştientizarea importanţei lecturii este esenţială, acordarea unui suport financiar anual de 100 de euro fiecărui profesor pentru achiziţionarea de cărţi, TVA 0% pentru cărţile tipărite, reducerea TVA la 5% pentru cărţile în format electronic, acordarea a 50 de euro pentru achiziţionarea de cărţi fiecărui elev, la absolvirea primului an din fiecare ciclu şcolar, scutirea de la plata impozitului pe venit pentru persoanele cu meserii-cheie din industria de carte şi renunţarea la impozitul pe clădiri/taxe pe clădiri şi impozitul pe teren pentru spaţiile utilizate pentru funcţionarea librăriilor în care vânzarea de carte reprezintă cel puţin 50% din cifra de afaceri.
 Ovidiu Raeţchi a făcut un apel catre Preşedinţie, Guvern, partide parlamentare, pentru a construi un consens pe această temă şi pentru a promova împreună „Pactul pentru Carte”, despre care spune că, pe termen lung, va revoluţiona piaţa de carte şi sistemul de educaţie din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *