9 ianuarie 2020

Poetul Ion Mureșan împlinește azi 65 de ani

By In Poezie

Renumitul poet Ion Mureșan, unul din cei mai buni poeți optzeciști împlinește astăzi frumoasa vârstă de 65 de ani.

Muri, cum îi spun apropiații, este un poet redutabil, un publicist de primă mână și un om al boemei.

Ion Mureșan, 65 de ani. Foto Dan Moșoiu/ Radio Cluj

Clujul Cultural îi urează La Mulți ani!

Despre autor

Ion MUREŞAN

Data nașterii : 09.01.1955

(n. 9 ianuarie 1955, Vultureni /Cluj). Poet, publicist. Facultatea de Istorie şi Filosofie UBB Cluj. Debut absolut cu poezii în revista Cutezătorii, 1968.
Premiul Uniunii Scriitorilor 1981, 1993, 2010.

Volume: Cartea de iarnă, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1981; Poemul care nu poate fi înţeles, Târgu Mureş, Ed. Arhipelag, 1993; Cartea pierdută – o poetică a urmei, Bistriţa, Ed. Aletheia, 1998; Le mouvement sans coeur de l’image, traducere în franceză de Dumitru Ţepeneag, Belin, 2001; Paharul / Glass / Au fond de verre, cu desene de Ion Marchiş, traduceri de Virgil Stanciu şi Dumitru Ţepeneag, Baia Mare, Fundaţia Culturală „Archeus” & Scriptorium, 2007; Zugang verboten / Acces interzis, Büroarcrasch, Viena, 2008, tradusă în limba germană de Ernest Wichter; cartea Alcool, Bistriţa, Ed. Charmides, 2010

Prezent în: Antologia poeţilor tineri(antologie de George Alboiu), Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1982; Antologia poeziei române de la origini până azi (antologie de Dumitru Chioaru şi Ioan Radu Văcărescu), Piteşti, Ed. Paralela 45, 1998; Poezia romana actuala, vol. I (antologie de Marin Mincu), Constanta, Ed. Pontica, 1998; Antologia poeziei generaţiei ’80 (antologie de Alexandru Muşina), Braşov, Ed. Aula, 2002

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

Vine-un diavol blând plângând

Vine-un diavol blând plângând pe lyră
O, literele cum mai țipă în cuvânt
E semn căruțe lungi de os se-nșiră
Prin coridoare vinete-n pământ

Peste canal nu auzi coliba măslinie
Vuiește? Strigă paznicul ceva!
Vine-un diavol blând, cu o făclie
Pe umeri îl urmează cineva

Copilul mut al văduvei ce așteaptă
În grădină de ce poartă alb veșmânt?
Și lampa neagră stinsă în mâna dreaptă
De ce o ține? N-auzi cine sânt

Bărbații înalți care-au trecut pe drum
Lovind cu pietre în porți?Cum nu te miră?
Odăile ți s-au umplut de fum
Și vine-un diavol blând plângând pe lyră.

Vine-un diavol blând plângând pe lyră
O, literele cum mai țipă în cuvânt
E semn căruțe lungi de os se-nșiră
Prin coridoare vinete-n pământ.

FRIG

La granițele memoriei e atâta de frig încât
dacă o lebădă ar fi împușcată
în rană un bătrân ar putea locui.

La granițele memoriei e atâta de frig încât
numai vecinii stau până-n brâu în făină de lemn și cântă
numai vecinii – ca niște flăcări verzui.

Poemul alcoliicilor

Vai săracii, vai săracii alcoolici,
cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună!
Dar mai ales, mai ales dimineața când merg clătinându-se pe lângă
ziduri
și uneori cad în genunchi și-s ca niște litere
scrise de un școlar stângaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o
cârciumă,
căci pentru El e ușor, ca pentru un copil
ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Și
numai ce ajung la capătul străzii și de după colț,
de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure
le sare cârciuma în față și se oprește pe loc.
Atunci o lumină feciorelnică le sclipește în ochi
și transpiră cumplit de atâta fericire.

Până la amiază, tot orașu-i ca purpura.
Până la amiază, de trei ori se face toamnă, și de trei ori se face
primăvară,
de trei ori pleacă păsările în țările calde și de trei ori se întorc.
Și ei vorbesc, vorbesc fără încetare, despre viață. Despre viață
așa, în general, și chiar și alcoolicii tineri
se exprimă cu caldă responsabilitate, și dacă se mai încurcă și se mai bâlbâie
nu e din cauză că ar da glas unor idei nemaivăzute,
ci pentru că, în tinerețea lor,
reușesc să spună lucruri cu adevărat emoționante.

Dar Dumnezeu, în marea Lui bunătate, nu se oprește aici.
Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului
și îi invită pe alcoolici să privească.
Și chiar dacă din cauza tremuratului nu reușesc să vadă decât un
petec de iarbă,
tot e ceva peste fire
Până când se scoală unul și strică totul Și zice:
“În curând, în curând va veni seara,
atunci ne vom odihni și vom afla împăcare multă!”
Atunci unul după altul se scoală de la mese,
își șterg buzele umede cu batista,
și le este foarte, foarte rușine.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.