15 noiembrie 2013

Poemul săptămânii (III). “Federeii” de Nicolae Avram

By In Carte

Nicolae Avram a publicat de curând al patrulea volum de poeme, All death jazz (Casa de Editură Max Blecher, 2013), carte care cu siguranţă se va bucura de comentarii critice, asemenea deja celebrei sale cărţi care l-a impus, Federeii.

Ce sunt federeii? Copiii instituţionalizaţi, ajunşi în centre de plasament, abandonaţi, fără casă şi familie sunt porecliţi astfel. Eroii volumului de faţă erau ai nimănui, aflaţi sub teroarea profesorilor, a pedagogilor şi a altor angajaţi ai caselor de copii care au împânzit România comunistă. Un scenariu desfăşurat sub cruzime şi violenţă. În această instituţie, pedagogul devenea tiranul suprem, directorii caselor de copii însuşindu-şi comportamentul şi mentalitatea dictatorului Ceauşescu, reproducând astfel totalitarismul ce deja avea loc la nivel de ţară. Spre deosebire de Dan Verona, care a publicat în anii ’80 o carte din acelaşi univers, Îngerii chilugi, poetul Avram nu vede nicio rază de lumină de după geamurile cu grilaje ale orfelinatului.

Nu vă doresc o lectură uşoară, deoarece poezia este îngreunată de experienţa cutremurătoare a autorului.

Prezentare şi selecţie de Vasile George Dâncu.

 

Federeii

I

noi suntem băieţaşii

cu capetele rase până la

sânge

 

împreună ne-am trăit viaţa

împreună am făcut foamea

am plâns am râs am iubit

 

după ce se dă stingerea

în dormitor se face linişte

sunetul paşilor pedagogului

haxim

sunt singurii

care se aud pe culoarul roşu

cu miros de benzină

 

uneori câte unul începe să-şi

spună povestea în auzul

tuturor

 

 

II

 

ceanghi fusese găsit

într-o valiză uitată pe peronul

unei gări

când deschiseră lacătul

văzură un băieţel tuciuriu

sugându-şi degetul mare

 

pe zvarici îl salvaseră buncii

din şopron

unde tatăl său a vrut să-l arunce

sub copitele cailor

 

bostan este copil din flori

îşi închipuia

că îl născuse o albină

 

menghină fu salvat dintr-un

tomberon

 

în această noapte pobeda visează

cu voce tare îl auzim strigând

în somn

vai nu mai daţi tovarăşul educator

vă rog nu mă loviţi

promit că nu mai fac

că am să fiu cuminte

aiurează

 

sătui de urletele lui aruncăm

o pătură peste cap şi-l lovim

cu saboţii de lemn până

amuţeşte

 

(din volumul Federeii de Nicolae Avram, Bistriţa, Casa de Editură Max Blecher, 2010)

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.