9 iulie 2015

Pink Martini revine la Cluj!

By In Cooltura, Esenţial

Regal muzical la Cluj Napoca: Pink Martini va concerta, pe 5 octombrie,  în inima Transilvaniei, anunţă siteul organizatorului Phoenix Entertainment.

Trupa revine după concertul de acum doi ani, de la Sala Sporturilor, organizat de agenţia clujeană Amprenta Advertising. De data aceasta concertul va avea loc la Sala Polivalentă.

Biletele sunt disponibile în rețeaua Eventim, magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești si online pe www.eventim.ro, la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: categoria VIP – 250 de lei, categoria Premium – 210 lei, categoria I – 190 de lei, categoria a II-a – 170 de lei, categoria a III-a – 140 de lei, categoria a IV-a – 95 de lei.

Concertul e organizat de firma Phoenix Entartainment din Bucureşti, important organizator de concerte. Anul acesta firma a organizat concerte cum ar fi Slash sau Godsmack sau cum vor fi cele cu Canibale Corps şi Black Label Society pe zona de metal. Pe de altă parte, aşa cum a anunţat în exclusivitate naţională Clujulcultural.ro, firma Phoenix Entertainment a reconfigurat ediţia pilot a Festivalului I am the rocker, cu Dream Theater, Kamelot, Myrath şi Carcass capete de afiş, care nu s-a mai ţinut decât în formulă extrem de restrânsă în club Silver Church.

Revenind, despre Pink Martini știm deja că este o trupă care îndrăgește România, fiecare concert susținut la noi în țară fiind un deliciu pentru publicul care i-a aclamat minute în șir.

Pink Martini ne invită într-o călătorie muzicală în care vom putea trăi vibrațiile unor piese devenite deja clasice, dar și a unora extrase de pe cel mai recent album, al optulea din carieră, “Dream a little dream”.  Din setlist nu va lipsi nici “Până când nu te iubeam”, piesa preluată de către grupul american de la legenda autohtonă, Maria Tănase.

Acordurile de jazz, pop, muzica clasică și latino vor încânta auzurile spectactorilor, iar cei 15 muzicieni de top, printre care se numără și Sofia, Melania, Armanda și August Von Trapp, descendenții lui Captain și ai Mariei von Trapp (din versiunea originală The Sound of Music ce datează din 1965) vor pune în scenă un show incredibil.

La concertul de la Sala Polivalenta clujeană publicul o va putea vedea pe China Forbes în postura de solistă, după ce, în 2011, artista declarase că își dorește o pauză de la activitatea muzicală.

Cine ePink Martini ?

Un grup muzical cu o istorie impresionantă, Pink Martini a luat ființă în 1994 în Oregon, la inițiativa pianistului Thomas Lauderdale care, la scurt timp, a cooptat-o pe China Forbes. Pink Martini nu se sfiește să experimenteze noi “rețete” compoziționale, dând naștere de fiecare dată unui regal muzical care pătrunde până în adâncul sufletului ascultătorului.

Sala Polivalentă va mai găzdui, anul acesta, pe 13 octombrie, ora 20.00, concertul chitaristului rock Joe Satriani, organizat de societatea Quantum Media Bucureşti.

 

6 Comments
  1. Badea 5 octombrie 2015

    Pink Martini au fost aduşi, pentru prima dată la Cluj, de Diesel Events. Concertul a avut loc la Sala Sporturilor, iar vocalistă a fost Storm Large. Nu că ar fi de maximă importanţă, dar dacă tot se dau detalii, să fie cele corecte, iar dacă nu se ştiu, atunci mai bine lipsă. Altfel, uşor-uşor, se pierde credibilitatea.

    Reply
  2. […]  Un alt concert la Polivalentă va fi cel cu Pink Martini, pe 5 octombrie. […]

    Reply
  3. […]  Un alt concert la Polivalentă va fi cel cu Pink Martini, pe 5 octombrie. […]

    Reply
  4. […]  Un alt concert la Polivalentă va fi cel cu Pink Martini, pe 5 octombrie. […]

    Reply
  5. Andrei 9 iulie 2015

    Realizatorii articolului au omis să menționeze data când va avea loc concertul. Sau dacă nu se știe, să se afirme explicit că nu se știe sau nu e stabilită data.

    Reply
    • Redactia 9 iulie 2015

      am gresit noi. Raparam. Scuze.

      Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.