22 ianuarie 2020

Pianist tânăr și talentat, concert joi la Filarmonică. Se interpretează Ravel și Grieg

By In Muzica, Spectacol

 După aproximativ un an, tânărul și talentatul dirijor Andrei Feher revine pe scena Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, alături de orchestră, cor și de pianistul Cadmiel Boțac. Dacă ultima dată a cucerit publicul clujean cu ”Visul unei nopți de vară” de Mendelssohn, pentru prima dată la Cluj în formula de orchestră și actori, acum își propune să-i încânte pe clujeni cu minunata simfonie coregrafică Daphnis şi Chloé de Ravel. Cadmiel Boțac va interpreta Concertul pentru pian al lui Edvard Grieg.

Edvard Grieg este unul dintre cei mai importanţi compozitori scandinavi ai generaţiei sale şi principalul reprezentant al şcolii norvegiene de compoziţie. A fost şi un pianist remarcabil – Hans von Bülow îl numise „Chopin al nordului” –, susţinând concerte fie ca solist, fie ca acompaniator. Grieg a studiat pianul cu Ernst Ferdinand Wenzel, un apropiat al lui Mendelssohn şi al lui Schumann. Aici îşi are originea pasiunea pe care Grieg a avut-o pentru muzica celui din urmă şi, în special, pentru Concertul pentru pian, pe care îl auzise în interpretarea Clarei Schumann.

Similarităţile între cele cele două lucrări de gen sunt evidente. Dar dincolo de asemănările cu Schumann, Grieg e departe de a fi fost un epigon al lui, Concertul său fiind expresia unei profunde originalităţi.

A doua parte a concertului va cuprinde simfonia Daphnis şi Chloé, o simfonie coregrafică în trei părţi și cea mai amplă dintre lucrările lui Ravel. Daphnis şi Chloé este una dintre numeroasele partituri care‑şi datorează existenţa celebrului impresar Serghei Diaghilev care, la nivelul anului 1909, începea să comande tot mai multe lucrări pentru trupa sa stabilită la Paris, Les Ballets Russes. Scenariul baletului, pregătit de Fokine şi apoi revizuit de Ravel, a avut ca sursă o poveste pastorală atribuită poetului grec Longus: Daphnis şi Chloé, doi copii abandonaţi pe insula Lesbos, sunt crescuţi de păstori. Cei doi se îndrăgostesc, iar Daphnis o învaţă pe Chloé să cânte la un fluier făcut din trestie. Chloé este răpită de piraţi, dar este salvată de zeul Pan şi adusă înapoi la Daphnis. Ravel şi-a descris partitura drept „simfonie coregrafică în trei părţi”, în care intenţia sa era să compună „o vastă frescă muzicală, mai puţin tributară arhaismului şi mai mult Greciei din visele mele, similară cu cea imaginată şi pictată de artiştii francezi la sfârşitul secolului al XVIII‑lea.” Paletei orchestrale foarte complexe, ce conţine şi un vast aparat de percuţie, i se adaugă o maşină de vânt şi, pe alocuri, corul, dar fără text.

Informații despre artiști

Andrei Feher

Andrei_Feher03%40Matthieu_Gauchet

Născut în România într-o familie de muzicieni, Andrei Feher şi-a început educaţia muzicală ca violonist la Satu-Mare, oraşul său natal. Familia s-a mutat apoi în Canada, iar Andrei Feher şi-a continuat studiile la Conservatorul din Montréal. În 2011 s-a orientat către dirijat, devenind, la doar 22 de ani, cel mai tînăr dirijor asistent al Orchestrei Simfonice din Québec, sub îndrumarea lui Fabien Gabel. În 2013 a fost invitat să dirijeze concertul de închidere al Festivalului de Tineret din Praga, iar ulterior a studiat cu Yannick Nézet‑Séguin, pe care l-a înlocuit la pupitrul Orchestrei Métropolitain din Montréal, într-un program cu muzică de Richard Strauss (2014). Aceste experienţe i-au deschis calea unor colaborări cu dirijori de renume mondial, ca Zubin Mehta, Valery Gergiev, Christoph von Dohnányi, Thomas Hengelbrock, Jaap van Zweden, Michael Francis şi Alexander Shelley, dar şi cu solişti ca Radu Lupu, Emanuel Ax, Janine Jansen, Jennifer Larmore, Alina Pogostkina şi Nicolas Altstaedt. În septembrie 2014, Andrei Feher a fost numit asistent al directorului muzical al Orchestre de Paris, Paavo Järvi, dirijînd orchestra în cadrul seriei de concert „Young Public” la Philharmonie de Paris. În stagiunea 2015/2016, Andrei s-a reîntors la Orchestra Métropolitain şi la Orchestra Simfonică din Québec şi a dirijat Orchestre de Paris în concerte cu Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, Petrică şi lupul de Prokofiev şi Till Eulenspiegel de Richard Strauss. A fost invitat la pupitrul ansamblului Orchestre de Pau Pays de Béarn pentru premiera mondială a lucrării Soare negru de Pierre Jodlowski (pe care a dirijat-o apoi la Toulouse, în noiembrie 2016) şi pentru Noapte transfigurată de Schönberg, eveniment în urma căruia Andrei Feher a fost reinvitat de această orchestră în stagiunea 2017/2018, în cadrul căreia a debutat şi cu Orchestra de Cameră „Les violons du Roy” din Québec.

Alte debuturi recente includ concertele cu Tokyo Symphony Orchestra, Orchestre national d’Île-de‑France, Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra Simfonică din Kitchener-Waterloo (al cărei director muzical este din luna august 2018), Orchestra de Cameră din Lausanne (cu care a realizat producţia în premieră mondială a operei Les Zoocrates de Thierry Besançon), Orchestra Simfonică din Quebec, Orchestra Naţională Radio din Bucureşti şi Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo. Promotor al muzicii contemporane, Andrei Feher a dirijat lucrări de Eric Champagne, Pierre Mercure, George Dimitrov, Ciprian Pop şi Abigail Richardson.

Cadmiel Boţac

P1225230

Născut în 1997, Cadmiel Boţac a început studiul pianului în orașul natal – Sighetu Marmaţiei – la  vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Talentul său a fost remarcat de timpuriu, la 6 ani câștigând deja primul concurs național. Au urmat alte premii naționale și internaționale, cele mai importante fiind Premiul I la concursul „Young Virtuoso” de la Zagreb şi Premiul I la Concursul „Dinu Lipatti” de la Bucureşti. La 14 ani s-a mutat la Cluj-Napoca pentru a putea lucra cu renumitul pianist și pedagog Daniel Goiţi, profesor la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima”. Formarea sa artistică s-a completat prin cursurile de măiestrie la care a participat în cadrul Academiei Internaţionale de Vară „Mozarteum”de la Salzburg și a Academiei Internaţionale de Vară de la Viena, unde a beneficiat de îndrumarea unor mari artiști precum Robert Levin, Boris Berman și Markus Schirmer.

Un eveniment foarte important în evoluția tânărului artist a avut loc la Concursul Internaţional „Astana Piano Passion” din Kazahstan (2014,) unde a obținut Premiul I, fiind apreciat în mod deosebit de renumitul pianist Denis Matsuev, care l-a invitat să susţină un recital chiar la reședința sa. La scurt timp, Cadmiel a câștigat Concursul „Milano Piano Talents”, Concursul Internaţional „Adilia Alieva” din Franţa și alte două concursuri internaționale din Brașov și Sibiu. 

Cadmiel acordă o mare importanţă şi muzicii de cameră. Este laureat cu Premiul I la Concursul „Mozart” din Cluj-Napoca, atât la secțiunea pian solo, cât și la cea de duo pian-vioară. De asemenea, doi ani la rând a fost bursier în cadrul Festivalului SoNoRo. Cadmiel Boțac a susţinut concerte cu Orchestra Naţională din Kazahstan și Filarmonica din Irkutsk, în cadrul festivalului „Stars on Baikal”, iar în țară cu Orchestra Radio Bucureşti și cu orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Satu-Mare şi Arad. A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franţa, Rusia, Germania și Austria.

În prezent, Cadmiel este masterand al Academiei de Muzică și Arte din Viena, la clasa profesorului și pianistului Stefan Arnold.

Concert vocal-simfonic – dirijor Andrei Feher

Joi, 23 ianuarie 2020, ora 19, Abonament 12
Colegiul Academic

Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Andrei Feher dirijor
Cadmiel Boţac pian

Edvard Grieg
Concertul pentru pian, în la minor, op. 16
Maurice Ravel
Daphnis şi Chloé, simfonie coregrafică în trei părţi

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.