11 august 2019

Performanță editorială. APOSTROF a ajuns la 350 de numere

By In Clio

Revista de cultură clujeană Apostrof a ajuns la 350 de numere, o performanță editorială.

Apostrof a fost înfiinţată de Mircea Dinescu în 1990, atunci acesta fiind președintele Uniunii Scriitorilor, care a numit-o pe poeta Marta Petreu în funcţia de redactor-şef, după ce Marta Petreu, pe atunci profesoară la un liceu din Cluj, i-a scris o scrisoare memorabilă. Acum aceasta este profesor universitar doctor la Facultatea de Filosofie a UBB, unde ține cursul de istoria filosofiei românești. Este poet și prozator român multipremiat, cu volume traduse în străinătate, unul din marii intelectuali români.

Timp de 30 de ani, revista, care a devenit prestigioasă,  a apărut la Cluj-Napoca cu finanţare de la Uniunea Scriitorilor şi, după un timp, şi de la Consiliul Local şi din alte fonduri, germane, maghiare, norvegiene etc. Pe lângă revistă a funcţionat ani buni şi Fundația Culturală Apostrof cu editura aferentă, care a editat volume din autori importanţi români şi străini.

S-a impus ca o revistă bine coordonată, care a publicat dezvăluri literare, inedite, și mai ales dosare tematice și anchete literare de mare impact în lumea scriitoricească.

Revista are difuzare și poate fi cumpărată din rețeaua Inmedia din cele două malluri și de la librăria Humanitas și Book Corner.

Numărul 350, aniversar, din ”Apostrof”

Pe  piaţa clujeană a presei scrise tipărite mai apar revistele culturale “Tribuna”, finanţată de Consiliul Judeţean, “Steaua”, finanţată de Ministerul de Externe şi “Oraşul”, o investiţie privată a arhitectului Ionel Vitoc.

Redacția Clujul Cultural felicită revista Apostrof pentru reușită și îi urează la cât mai multe apariții.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.