Pe urmele sașilor cu Ruxandra Hurezean

Carte Special

Joi a fost o zi plină la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Participanții au avut ocazia să participe la numeroase evenimente, să se plimbe printre standurile cu cărți și să-și aleagă una (sau mai multe) de care să se îndrăgostească. Unul dintre cele mai așteptate momente a fost însă dezbaterea despre sașii din Transilvania și lansarea volumelor semnate de Ruxandra Hurezean: Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei și Criț. Istoria, poveștile și viața unui sat de sași.

În cortul FICT, zeci de oameni s-au adunat să audă despre poveștile sașilor, prieteni, colegi ai Ruxandrei urmăreau atenți discuția, cu zâmbetul pe buze, iar un sentiment confortabil, ”de acasă” s-a așternut printre oameni.

În cadrul lansării au vorbit Aurel Codoban, Călin Hințea, Lorand L. Madly și Marius Bența, iar cel mai important invitat, unul surpriză, a fost chiar unul dintre ”personajele” cărților, și anume Sofie Folberth. Desigur, cuvântul ”personaj” este greșit folosit, deoarece întâmplările relatate, trăirile sufletești, totul este cât se poate de real, este ”povestea unui popor care a plecat și acum vrea să se întoarcă”, după cum a spus autoarea.

sașilor
©Clujul Cultural

”Eu doar am povestit ce m-a întrebat, cum mi-am trăit viața într-un sat unde legile erau foarte stricte”, a explicat Sofie Folberth.

Aurel Codoban a explicat că aceste două volume, care sunt ”mai mult decât niște file prinse într-un cotor”, le-ar fi putut face orice sociolog, antropolog sau istoric, însă ce le face atât de deosebite este că au fost scrise de un jurnalist.

”Ruxandra este inversul a ceea ce i se cere unui sociolog sau antropolog, care trebuie să fie distant față de subiectul studiat, dar ea are o extraordinară empatie. Este un romancier care face din persoane niște personaje pe care le iubește și pe care ne înseamnă să le iubim și noi”, a explicat Aurel Codoban.

Jurnalistul Marius Bența a luat și el cuvântul, preferând să discute mai mult despre puterea lecturii, decât despre problematica discutată în cele două volume.

”Cărțile sunt puternice ca lectură și reușesc să miște cititorul. Se citesc frumos, ca niște cărți de ficțiune, chiar dacă nu sunt ficțiune, sunt povești reale. Ruxandra reușește să spună adevărul și să-l spună frumos, cu iubire”, a zis Marius Bența, vizibil emoționat și mândru de colega sa de breaslă pentru tot efortul pe care l-a depus pentru a le dărui acestor oameni nemurirea, pentru a permite ca amintirea lor, atât de importantă să dăinuie.

În final, a fost rândul Ruxandrei să ia microfonul, însă nu a vrut să se lungească în discuții inutile, a vrut să lase cititorii să descopere această lume fascinantă a sașilor, care fac parte din cultura noastră, a poporului român.

”Abia acum ne trezim și realizăm ce gol imens a rămas în urma sașilor și dacă nu îl putem umple, măcar să le păstrăm amintirile”, a conchis autoarea.

”Cartea Ruxandrei Hurezean este, e drept, o carte despre sașii din Transilvania, dar, în același timp, este mult mai mult – este o carte tulburător de profundă despre ce înseamnă să fii acasă într-o lume a globalizării, în care patria este înțeleasă ca o comunitate bazată pe tradiții și solidaritate umană, în armonie cu pământul și natura înconjurătoare. Acum când au plecat nu numai sașii, dar și atâția români în căutare de lucru și o viață mai bună dincolo de hotarele României, ducând dorul locurilor natale cu ei, cartea aceasta ne privește pe toți”, a explicat Anneli Ute Gabanyi în postfața volumului Povestea sașilor din Transilvania. Spusă chiar de ei.

sașilor
©Clujul Cultural
sașilor
©Clujul Cultural
sașilor
©Clujul Cultural

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *