23 martie 2020

OPINIE. Câteva întrebări pentru intelectualii Bisericii Ortodoxe

By In Clio
 
Duminică, după slujba religioasă, credincioșii de la catedrala mitropolitană au fost împărtășiți cu aceeași lingură. Potrivit legii, Poliția și DSP Cluj ar fi trebuit să intervină și să facă dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Preoții știau bine că s-a dat ordonanță militară dar, mai ales, că molima cauzată de SARS-COV-2 e periculoasă.
 
După ce presa a relatat, rețele de socializate au explodat în critici la adresa preoților, unele vehemente în timp ce mitropolia s-a apărat. Au lipsit vocile lucide, ale intelectualilor Bisericii, apropiați BOR sau a preoților cu instrucție academică.
 
Unde e  candidatul la șefia UBB, mare conștiință a ortodoxiei clujene,  preot prof. univ. dr., părintele Ioan Chirilă? Ce face? E de acord cu ce s-a întâmplat? Are o opinie pe temă sau nu? Îl interesează?
 
Unde sunt intelectualii Bisericii Ortodoxe, părinții Ică, Necula, Tofană, ultimul ținea conferințe publice controversate la Casa de Cultură pe interzicera avortului, iubire christică și alte asemenea teme?
 
De ce nu li se aude vocea ACUM?
 
Mai există reflecție intelectuală în Mitropolie și în BOR ? Mai există spirit critic?
 
Teodor Baconschi, spuneți dvs ceva, sunteți eminent intelectual al Bisericii…cum vedeți situația?

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.