OPINE. Omagiu scandalului Brâncuși

Comentatori & comentarii

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876 în județul Gorj, într-un sat din comuna Peștișani. Prin urmare, astăzi se sărbătoresc 145 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși. România ar putea fi în plină sărbătoare, sub condiții de pandemie, desigur. Sigur că decent mulți își arată respectul sau aprecierea pentru artistul român care este numit și părintele modernismului abstract în sculptură. Reputația și recunoașterea sa nu au fost întotdeauna la acest nivel.

De asemenea, operele sale nu au fost lipsite de controversă, iar parcursul său artistic este marcat de scandaluri în lumea artei. Prima sa expoziție, în țară, a fost deschisă abia în 1956. Înainte, Brâncuși fusese respins de către Republica Populară Română condusă de Partidul Muncitoresc Român, deoarece lucrările sale nu se încadrau în programul artistic realist socialist, mai mult, erau reprezentări ale burghezismului cosmopolit. În 1962 când trimite la New York, pentru o expoziție la galeria Brummer, lucrarea „Păsăre în Spațiu” oficialii vamei americane refuză să o lase să intre în țară fără taxă, așa cum intrau lucrările de artă la vremea respectivă, deoarece nu au considerat-o un obiect de artă. Nici lucrarea „Prințesa X” nu a fost lipsită de controversele de rigoare la Salons de Independants unde a fost expusă în 1920.


Desigur, șocul pe care arta lui Brâncuși l-a provocat în istoria artei este esențial pentru cine dorește să înțeleagă trecerea de la figurativ la non-figurativ, de la explicit la esențializat, de la o sculptură ușor de înțeles care presupune un mesaj direct, la cea care pune privitorul pe gânduri. Acum recunoaștem valoarea sa la nivel național, după ce aceasta a fost recunoscută prima oară la nivel…internațional.

Arta lui Brâncuși este eliberată de datoria frumosului prin redare exactă, eliberată de nevoia de a fi ”plăcubilă” unui comanditar, eliberată de imitarea realistă. Renumele și-l găsește abia după plecarea din țară. Nu este exclus că dacă ar fi rămas în patria sa, să fi găsit aceeași faimă, precum colegii săi de generație, Dimitrie Paciurea (1875-1932) și Frederick Storck (1872-1942), mai precis, niciuna.

Narativa națională, în momentul de față, din jurul artistului se învârte în jurul a două discursuri. Fie Brâncuși este un mare artist care ne aparține, pe care îl revendicăm pentru că ni se pare că a valorificat estetica românească și spiritul creștin-ortodox prin lucrări precum „Poarta Sărutului” sau „Coloana infinitului”. Fie este o poveste de succes cu un iz tragic românesc de rățușca-cea-urâta care a trebuit să iasă în lume pentru a fi descoperită la valoarea ei adevărată pe care co-naționalii nu au putut-o aprecia, o întrupare a „Toate valorile ne pleacă!”.

Dincolo de faptul că ambele poziții ignoră complexitatea artistului, capacitatea de dualitate umană sau limitarea lui Brâncuși la spațiul cultural românesc, cea mai mare problemă este că lecțiile sale încă nu au fost asimilitate, la 145 de ani de la nașterea sa. Brâncuși ne-a învățat că arta nu ne datorează nici figuratism, nici frumusețe canonică sau academistă, nici să o înțelegem la prima privire. Sculpturile sale și ale celor care s-au înscris pe linia artistică inițiată de el invită privitorul la un exercițiu de imaginație, la o căutare în forul interior. Pentru el, sugestia reprezentată are un impact mai puternic decât o imagine oferită facil și care este înregistrată rapid.

De când sculpturile sale provocau scandaluri, arta și teoria din jurul ei a apucat să se mai schimbe, dar întrebarea „Ce este artă?” a rămas, poate chiar mai pregnantă în contextul dezvoltărilor artistice de la finalul secolului XX până în prezent.

Recent, la primăria sectorului 1, din Capitală, au fost expuse câteva sculpturi de artă contemporană realizate de studenții Universității de Artă și Design. Desigur, lucrările respective nu sunt niște simpatice busturi clasice sau statui de inspirație renascentistă, ci figuri complexe, provocatoare, care oferă un comentariu la adresa societății contemporane și care teoretic sunt menite să ridice câteva semne de întrebare celui care le vede.

Reacția a fost polarizată. Câțiva aplaudă inițiativa de a susține tinerii artiști, de a aduce arta contemporană în spațiul public, iar alții se revoltă, deoarece fie citesc în acea expoziție un mesaj subliminal satanist, fie lucrările sunt urâte, fie pur și simplu nu sunt artă.

De la cetățenii revoltați până la reacția oficială a unor partide care denunță inițiativa primăriței Clotilde Armand, lucrările expuse rămân cumva sub întrebarea „Este asta artă?” continuată de declarația mai imperioasă „Asta nu este frumos!”. Ironic, astăzi pe 19 februarie, ne lăudăm cu celebrul sculptor Constantin Brâncuși, dar hulim tinerii artiști care nu ne mulțumesc simțul estetic. Din păcate, disonanța situației ne rămâne străină, și deși putem idolatriza un sculptor abstract, arta contemporană rămâne tratată ,în țară, cu respingere și dispreț. Interesant este să observăm că de aceleași neplăceri sau șicane publice de care s-a bucurat faimosul sculptor român, se bucură și tinerii artiști a căror lucrări au fost expuse în primăria Sectorului 1. Se spune că istoria nu se repetă, dar rimează. Așa și scandalurile culturale, nu se repetă neapărat, dar rimează foarte bine.

Sânziana Gădălean, licențiată în istoria artei, UBB Cluj-Napoca

1 thought on “OPINE. Omagiu scandalului Brâncuși

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *