21 martie 2019

Operele de Ravel „Oră spaniolă” și „Copilul și vrăjile”, puse în scenă de regizorul Tompa Gábor

By In Operă

Operele într-un act de Maurice Ravel „Oră spaniolă” și „Copilul și vrăjile” vor fi puse în scenă de către regizorul Tompa Gábor în data de 21 martie la ora 19:00, dirijorul spectacolului fiind Selmeczi György.

Regizorul Tompa Gábor despre premieră: „Consider că cele două compoziții lirice într-un act, „Ora spaniolă” și „Copilul și vrăjile”, manifestări speciale ale unei dramaturgii de tip Feydeau, îmi sunt chiar la îndemână. Practic, „Ora spaniolă” este un vodevil grotesc cu numeroase elemente autobiografice, iar „Copilul și vrăjile” apare ca o fantasmă suprarealistă. Urmărind sau ascultând „Copilul și vrăjile”, orice părinte își va da seama de importanța unui set stabil de valori care trebuie transferat copiilor noștri, dar neapărat prin metode adecvate. Avem nevoie de o educație centrată pe elementul uman, dar și pe caracter. Resimt aceste lucruri în primul rând ca părinte, și consider că această lucrare este o superbă viziune poetică despre educația menită să ne familiarizeze cu ideea de libertate. Cred că grotescul și absurdul, ca formă, ca limbaj, ca mod de exprimare sunt cele mai apropiate lumii în care trăim, o lume destul de grotescă, în care ne pierdem ușor, și în care stabilim ordine și un sistem de valori cu mare dificultate. Am încercat o acoladă a celor două opere imaginându-le ca fantasma sau visul aceluiași copil.”

Dirijorul Selmeczi György afirmă: „Ravel este un element de bază al culturii muzicale franceze. În mod inadecvat, obișnuim să vorbim de impresionismul lui Debussy și Ravel, ceea ce reprezintă o simplificare a lucrurilor, prea la îndemâna tuturor. Opera lor se leagă, la urma urmei, de minunata descoperire a infinitelor posibilități inerente nu doar în vocalitate, ci în muzica instrumentală în primul rând. O lume nouă se deschide aici, după Wagner, alimentată de descoperirea spectrelor de sunet, a cromaticii fără limite ale sunetului. Vorbim despre Ravel ca de un maestru al orchestrației pe bună dreptate, pentru că a experimentat cu zel cu o multitudine de efecte cromatice. Ravel este un adevărat geometru, un fanatic al simetriei structurale.”

În distribuție: Kele Brigitta, Covacinschi Yolanda, Bardon Tony, Peti Tamás Ottó, Pataki Adorján, Laczkó V. Róbert, Veress Orsolya, Sándor Árpád, Pataki Enikő, Szabó Levente, Székely Zsejke, Barabás Zsuzsa, Fülöp Tímea, Antal Lívia, Rétyi Zsombor, Hary Judit, Vigh Ibolya.

Asistent regie: Venczel Péter

Regia tehnică: Vincze Beáta

Sufleur: Kostyák Júlia Co

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.