28 august 2018

Opera Română Cluj deschide noua stagiune cu un spectacol în aer liber

By In Actualitate, Operă

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca în parteneriat cu Asociația Culturală ”Opera 2 You” întind covorul roșu în fața primului eveniment liric al toamnei, adresându-vă o invitație specială LA OPERĂ 2018: Concertul de deschidere a Stagiunii 2018 – 2019.

Gongul Stagiunii 2018-2019 va bate sâmbătă, 1 septembrie 2018, de la ora 20:00,  în  piața Piața Avram Iancu  în prezența îndrăgiților artiști lirici clujeni și a invitațiilor lor speciali 

Intrarea la acest concert este liberă.

Pasiunea, farmecul și dinamismul, drama, ardoarea și melancolia, comicul și pătimașul liric își vor aduce notele particulare într-un minunat colaj muzical de momente orchestrale, solistice, de ansamblu și corale reprezentative, în compania îndrăgiților soliști Irina Săndulescu Bălan, Ștefania Barz, Lucia Bulucz, Veronica Fizeșan, Carmen Gurban, Larisa Ștefan, Oana Trîmbițaș, Diana ȚuguiIulia Merca, Liliana Neciu, Andrada Ioana Roșu, Zoltan Nagy – invitat special, Marius Vlad Budoiu, Eusebiu Huțan, Sorin Lupu, Andrei Manea, Geani Brad, Florin Estefan, George Godja, Bogdan Nistor, Petru Burcă, Molnár Zoltán, Varga János și Dan Gâdea, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca,  aflată sub inconfundabila baghetă a dirijorului David Crescenzi.

 

O tradiție muzicală unică în țară, ce reunește și încântă spectatorii în epicentrul cultural al orașului în debutul fiecărei stagiuni, LA OPERĂ se află la cea de a patra sa ediție, impresionând an de an prin concertele sale , montate în aer liber, în fața a mii de spectatori dornici să resimtă pulsul vivant al operei în contextul inedit al aerului liber. Asemeni edițiilor sale anterioare, La Operă 2018 oferă acces liber publicului larg, din dorința de a împărtăși bucuria și farmecul liric întregii cetăți clujene.

Opera pregătește premiere-surpriză pregătite pentru Anul Centenar 2018 și, totodată, pentru celebrarea ao sută de ani de existență a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, în anul 2019. Evenimentul se bucură de sprijinul  Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca. 

1 Comment
  1. Andries Viorel 31 august 2018

    Ar fi fost util sa ne spuneti si ce anume vom putea asculta la acest eveniment…

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.