Oficial„ UNTOLD: „Intrarea la festival pe bază de certificat de vaccinare, test de anticorpi sau test rapid COVID-19”

Cooltura

Andrei  ”Edy” Chereji, directorul de marketing și comunicare al festivalurilor UNTOLD și NEVERSEA propune ca cele două evenimente să fie organizate cu public în acest an, accesul urmând să fie făcut în condiții speciale, cu public în 2021.

„Ne dorim să găsim această soluție alături de autorități. Aceasta a fost și rugămintea noastră, să nu renunțăm la această posibilitate de a reveni încetul cu încetul la normalitate. (…) Nu putem spera, nu putem visa la o întoarcere la ceea ce a însemnat 2019. Dacă vom putea organiza evenimente, vor fi cu anumite compromisuri și măsuri care ne vor face să avem anumite limitări sau lucruri care ar putea să schimbe din experiența pe care oamenii o cunosc atunci când vine vorba de concerte și festivaluri” a declarat Edy Chereji, directorul de comunicare al celor doua festivaluri la Antena3.
„Edy ” Chereji

Solutiile propuse se referă la accesul condiționat la festival de dovada vaccinarii, dovada anticorpi sau de un rezultat negativ la un test rapid COVID-19.

„Acestea sunt trei dintre soluțiile și măsurile care credem noi că într-un mod cumulat ar putea să ajute și să permită reluarea activităților cu public. O măsură de genul distanțare socială este imposibilă. Cel mai important lucru este să ne punem la masă cu autoritățile și să inventăm și să găsim acel manual de utilizare a unui eveniment. Să înțelegi cum poți izola oameni care prezintă un risc de cei care nu prezintă un risc”, a completat Chereji.

 NEVERSEA e primul festival în perioada 8 – 11 iulie, la Constanța iar UNTOLD 2021 e în 5 – 8 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *