5 februarie 2019

O nouă premieră la Facultatea de teatru și film din Cluj

By In Teatru

Este vorba despre piesa CAMERA de Harold Pinter în interpretarea anului III – an condus de Ionuț Caras și Mara Opriș. Regia spectacolului o semnează Ionuț Caras.

Harold Pinter, autor englez, este laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 2005. Face parte din generația de scriitori numită „tinerii furioș ” care s-a afirmat, puternic, în jurul anilor 60. Autorii criticau, fără menajamente, raciile societății de consum, mai ales cele pe plan sentimental, lipsa comunicării între oameni, nesiguranța unei vieți trăite la marginea societății, discrepanța dintre cei săraci și cei avuți etc.

Teatrul lui Pinter este un amestec de Eugen Ionescu și Samuel Becket, desigur, purtînd o amprentă personală. Și în Camera, piesa de debut a autorului, absurdul se amestecă cu grotescul, spaima cu comicul de situație, dramaticul cu fantasticul domestic, cu nesiguranța care tinde să devină terifiantă. Cei doi bătrîni, soț soție, au pierdut simțul dialogului, trăiesc într-un spațiu închis, mereu bombardați de amenințări exterioare, unele reale altele imaginate ori visate cu ochii larg deschiși… Toate acestea tind să le transforme tihnita viață domestică într-un coșmar.

Alegerea piesei a fost, pentru mine, surprinzătoare. Majoritatea personajelor sînt bătrîni, doar două – pasagere – sînt mai tinere. Deci, departe de vîrsta interpreților, încă studenți, cu o experiență scenică minimă. Tocmai asta, cred, a dorit Ionuț Caras: o provocare.  A fost o dificilă „încercarea”  pe care studenții, sub îndrumarea lui, au trecut-o cu brio. 

Surpinzător (și excelent )  de convingătoare, jonglînd cu diferite registre vocale  și mișcări scenice, a fost Daniela Purcărea, în cel mai dificil rol al piesei. Viktor Hegedüs a reușit să creeze un personaj… fără cuvinte, doar prin gestică expresivă, mimică, sunete nearticulate, ceea ce nu-i tocmai ușor și a izbucnit într-o tiradă amenințătoare abia la sfîrșit, într-un contrast de efect cu muțenia inițială. Ștefan Liță a umplut scena și a prins publicul încă de la prima apariție,  în rolul unui bătrîn caraghios, senil și nu prea, capabil de „cosmicomicării” (vorba lui Italo Calvino…) hilare. Cuplul celor mai tinere personaje interpretate de Francesca Fülöp și Ștefan Dogaru a alunecat, cu eleganță și fără exagerări deranjante, pe firul subțire dintre grotesc și impertinență, dintre senzualitate prefăcută și amenințări penibile. Nu în ultimul rind, Călin Graur, apariția din final, un soi de orb-zombi, interpretat cu „tremurată” pasiune, a completat atmosfera subtil terifiantă atît de specific dramaturgului englez. O notă bună machiajului și costumelor, amestec de carnavalesc cu banalul nostru cel de toate zilele.

Camera este un spectacol reușit, în care studenții clujeni au reușit să convingă, interpretînd rolurile unor bătrîni aproape decrepiți, roși de patimi și vremuri. Un spectacol care merită toate aplauzele noastre. Părerea mea.

CAMERA, de Harold Pinter Traducere: Oana Ariton Distribuția: Rose: Daniela Purcărea Bert: Viktor Hegedüs Domnul Kidd: Ștefan Liță Doamna Sands: Francesca Fülöp Domnul Sands: Ștefan Dogaru Riley: Călin Graur Regia: Ionuț Caras Machiaj: Giorgiana Coman Sunet, lumini: Victor Lup

Cronică de Radu Țuculescu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.