Nobelul 2020 pentru Fizică, acordat pentru investigaţii privind găurile negre

Clio

Premiul Nobel pentru Fizică pe 2020 a fost acordat lui Roger Penrose şi lui Reinhard Genzel şi Andrea Ghez, pentru investigaţii privind găurile negre şi descoperiri astronomice, a anunţat marţi Academia suedeză de ştiinţe, informează agenția de presă News.ro.

Englezul Roger Penrose a fost premiat pentru „descoperirea că formarea unei găuri negre este o consecinţă a teoriei relativităţii”. 

Germanul Reinhard Genzel şi americanca Andrea Ghez au fost premiaţi pentru „descoperirea unui obiect supermasiv în centrul galaxiei noastre”.

Anunţul a fost făcut cu întârziere, pentru că „a durat ceva până am luat legătura cu laureaţii”, a spus secretarul Comitetului. „Cele mai întunecate mistere ale universului”, după cum a afirmat, au fost în prim-plan şi anul acesta.

Andrea Ghez a declarat după anunţarea laureaţilor: „Sper că pot inspira alte femei în domeniu. Este un domeniu care oferă multe satisfacţii şi, dacă eşti pasionat, pot fi făcute multe lucruri”. Ea a spus că acum este mult mai interesată de partea didactică a carierei sale. Ghez predă la UCLA (Statele Unite).

Genzel, născut în 1952, este director al Max Planck Institute (Germania) şi profesor la Universitatea Berkeley (SUA).

Roger Penrose, născut în 1931, în Colchester (Marea Britanie), este profesor la Oxford.

Valoarea premiului Nobel este de 9 milioane de coroane suedeze (aproximativ 873.000 de euro). Acesta este împărţit, dacă există mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.

Fizica a fost primul domeniu menţionat de Alfred Nobel în testamentul lui din 1895. La finalul secolului XIX, mulţi considerau fizica ca cea mai importantă dintre ştiinţe şi, probabil, Nobel a văzut-o la fel. Propriile lui cercetări au fost strâns legate de fizică.

Premiul Nobel pentru Fizică este acordat de Academia regală de ştiinţe din Suedia.

Între anii 1901 şi 2019 au fost acordate 113 premii Nobel pentru Fizică. Din total, 47 au fost acordate câte unui cercetător. Trei femei se regăseau până anul acesta în lista laureaţilor: Marie Curie (1903), Maria Goeppert-Mayer (1963) şi Donna Strickland (2018).

John Bardeen este singurul om de ştiinţă care a primit Nobelul pentru Fizică de două ori. Cel mai tânăr laureate a fost Lawrence Bragg, în vârstă de 25 de ani – el a fost recompensat în 1915 împreună cu tatăl său. Cel mai vârstnic a fost Arthur Ashkin (96 de ani), laureat în 2018.

Canadianul James Peebles şi elveţienii Michel Mayor şi Didier Queloz au fost laureaţii premiului Nobel pentru Fizică pe 2019, pentru contribuţia la înţelegerea evoluţiei universului şi a locului Pământului în cosmos.

On the left, an optical image from the Digitized Sky Survey shows Cygnus X-1, outlined in a red box. Cygnus X-1 is located near large active regions of star formation in the Milky Way, as seen in this image that spans some 700 light years across. An artist’s illustration on the right depicts what astronomers think is happening within the Cygnus X-1 system. Cygnus X-1 is a so-called stellar-mass black hole, a class of black holes that comes from the collapse of a massive star. New studies with data from Chandra and several other telescopes have determined the black hole’s spin, mass, and distance with unprecedented accuracy.

Sezonul Nobel 2020 va continua miercuri, cu premiul pentru Chimie. Laureatul premiului Nobel pentru Literatură va fi anunţat pe 8 octombrie, iar pentru Pace, pe 9 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 12 octombrie.

Toate anunţurile vor fi transmise prin streaming, pe site-ul Nobelprize.org.

Anul acesta, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm, din cauza pandemiei, iar fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află. Este pentru prima dată în 76 de ani când ceremonia nu va avea loc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *