25 septembrie 2016

Negură Bunget, Alternosfera și Bucovina au scos rockerii din case la festivalul We are rocking the city

By In Cooltura, Special

Ediția a treia a We are Rocking the City, festivalul rock al Clujului, are loc în acest weekend pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian.

În cele 3 zile dedicate rock-ului au venit la Cluj trupe românești si nu numai: Alternosfera, Firma, Dirty Shirt,  Basska, Fluturi pe Asfalt, Ozone Mama (HU), Perihelion (HU), Implant pentru refuz, Ossific(CAN), Costi Camarasan Band, Kazah, Ska-nk, Guerillas, Negura Bunget, Kumm, The Kryptonite Sparks, Sonic Distillery.

Vineri circa 2500 de fani au înfruntat o vreme relativ rece pentru a vedea trupele preferate. Organizatorii de la Amprenta Advertising au mutat locația, din Piața Unirii pe platoul Sălii Sporturilor, unde au amenajat inspirat acest festival. La intrare o mare poartă din schele semnaliza faptul că aici e zona rock a Clujului timp de trei zile. Au fost pregătite zone chilll, zone de activități diverse, corturi în formă de… foc de tabără, vendori cu pizza, vin (10-15 lei paharul), plăcinte, grill-uri și bere Ciuc (6 lei paharul)

Scena a fost amplasata spre parcul Iuliu Hațieganu, chiar lângă bazinul Olimpic.

De cântat s-a început la ora 15.30 dar primul show puternic, care a încălzit bine publicul a aparținut veteranilor de la Costi Cămărășan Band. Noile piese de pe viitorul album au prins bine la public. Ei au încheiat cu piesa No hai la Cluj, aclamată de acesta.

Apoi a urmat una din cele mai așteptate trupe, care nu a mai fost o perioadă la Cluj, timișorenii de la Negură Bunget, trupă din care s-au desprins fondatorii formând Dor de Duh.

Concertul Negură a dovedit că trupa are fanii ei, un public cert care a venit la showul acestora și care nu a fost deloc dezamăgit de prestația acestora, una în forță, caracteristică acestei trupe.

Cea mai așteptată trupă incontestabil, aflată în mare vogă a fost Alternosfera. Moldovenii sunt aclamați peste tot și am putut vedea 2500 de clujeni care mulți știau versurile pe de rost. E una din cele mai bune trupe de rock alternativ pe care le are țara de peste Prut și, hai, dacă  vreți, rockul românesc.

Concertul acestora, chiar dacă sub cel de la Electric Castle, a rupt la Cluj, ca să folosim un jargon rockeristic.

Ieri au concertat ca headlineri Bucovina, altă trupă în vogă, cu un show foarte bun și Firma. Astăzi este ultima zi a festivalului We are rocking the City, cu headliner moroșenii de la Dirty Shirt.

14344066_1181052495294541_4677101736374543886_n

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.