13 decembrie 2018

Muzică clasică în 10 școli din Cluj, la Classic Junior Festival

By In Actualitate


În perioada 19 noiembrie – 14 decembrie 2018, Classic Junior Festival a adus elevilor din Cluj-Napoca o serie de evenimente și activități prin carevmuzica clasică a devenit și mai prietenoasă cu cei mici.

De-a lungul celor aproape 4 săptămâni de festival, o serie de ateliere tematice au fost organizate în 8 școli din oraș, urmărind să stimuleze creativitatea. Aspectul inedit al acestora este că s-au derulat în timpul unor audiţii de muzică clasică. Astfel, elevii au fost provocați la concursuri de desen şi decompunere pe tema muzicii clasice, iar cele mai apreciate materiale rezultate au fost premiate la finalul programului Săptămâna Muzicii Clasice și au fost publicate într-o broșură.

Tot ateliere, dar de această dată unele care se îmbină armonios cu arta spectacolului, s-au derulat în două instituții de învățâmânt din Cluj-Napoca: Liceul Teoretic “Simion Bărnuțiu” și Școala Gimnazială particulară Elf.

Cele 3 spectacole în premieră au avut ca temă muzica clasică, instrumentele cu coarde si de percutie, fiind producții artistice interactive, special create pentru copii. Aceste noi producții au ca scop apropierea artiștilor, a muzicii clasice de copii, de școală, prin interacțiunea cu aceștia în mediul lor educațional zilnic.

📷 Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

Atelierul interactiv de muzică – „Despre instrumentele cu coarde” – copiii au interacționat cu 4 componenți ai unui cvartet de coarde, compus din tineri muzicieni, care au propus un program în 2 părți: partea I –interpretarea unor piese și teme muzicale cunoscute; partea a II-a – discuții interactive despre muzica respectivă, prezentarea instrumentelor muzicale și explicarea principiilor de redare a sunetului.

Atelierul interactiv de muzică – „Despre instrumentele de percuție” – copiii au învățat despre instrumentele de percuție, având o componentă educativă, dar și una interactivă sau demonstrativă.

Un eveniment care pune bazele educației muzicale

Organizat de Asociația Culturală Play, evenimentul își propune să prezinte muzica clasică într-o manieră interactivă și accesibilă copiilor, săle stârnească interesul pentru instrumentele muzicale, dar și să amintească părinților de această alternativă a petrecerii timpului liber. Seria de acțiuni asociate evenimentului vin ca o alternativă la situația educației culturale din școli, care suferă de teoretizare, fiind rigidă și plasându-se departe de nevoile reale ale copiilor.

Fiind unul dintre singurele programe educaţionale şi culturale de promovare a muzicii clasice în rândul copiilor, Classic Junior Festival îşi propune să devină un context de comunicare cu copiii prin interacţiune şi joacă. Astfel, secţiunile festivalului au fost concepute de organizatori astfel încât copiii să devină principalii actori şi beneficiari ai aventurii în care muzica clasică este în centrul atenției.

Proiect susținut de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.