9 iulie 2019

MOX- muzică, distracție și un hotel de un miliard de stele

By In Cooltura

Mox (Music Outdoor Experience) va avea loc în perioada 11-14 iulie 2019 la Valea Drăganului, la Coada Lacului.

Mox, în doar câțiva ani de existență a devenit un fenomen pentru cei care doresc să se rupă de realitate, să uite de telefon și de rețelele de socializare și doar să se distreze la munte, cu cortul, cu muzică bună și o familie numeroasă.

Anul acesta, la cea de-a VI-a ediție, MOX promite să devină mai interesant ca oricând, mai ales că, din iubire pentru natură, în acest an, 600 de persoane, printre care membrii MOX, pompieri, membrii Beard Brothers, voluntari au plantat 12.000 de puieți, acolo unde natura a fost necruțătoare și a distrus o bună parte din pădure. Și, în continuare, pentru fiecare bilet cumpărat, băieții vor planta 10 puieți.

Anul acesta, cap de afiș sunt UTAH JAZZ și SILENT STRIKE, la care se adaugă MC Xander, Argatu, Vlad Dobrescu, Adrian Despot & Cezar Popescu și mulți alții, printre care și mulți DJ locali.

Cei care doresc să ajungă la festival pot să uite de mașini și să pornească la drum cu autobuzele special pregătite care pornesc de la Sala Sporturilor Horea Demian.

Pe lângă muzică bună, aer curat și priveliști de milioane, participanții vor putea să participe la numeroasele evenimente care vor avea loc pe parcursul celor 4 zile de festival în diferite zone ale pădurii care îi adăpostește, precum sesiuni de yoga, atelier de pictură, atelier de măști sau filme în aer liber.

Cei care nu vor să facă nimic deosebit, pot pur și simplu să lenevească în hamac, fără să îngrijoreze că cineva ar putea să îi deranjeze.

Desigur, toate aceste informații se găsesc pe pagina de Facebook a evenimentului. Ceea ce știu însă doar cei care au mai fost și vor afla cu siguranță cei care ajung la MOX pentru prima dată, este că MOX nu este un simplu festival, ci a devenit mult mai mult. MOX este o senzație, un loc unde poți să reîntâlnești prieteni vechi sau să îți faci prieteni pe viață. Ba mai mult, MOX e o familie. E un loc unde dansăm împreună chiar dacă nu ne cunoaștem, unde sărim și țipăm fiindcă știm că nimeni nu ne judecă. E un loc unde împărțim o felie de pâine sau o felie de cer. MOX este asemănător cu sentimentul că te-ai întors acasă după o lungă călătorie.

Este un loc unde cățeii sunt bine-veniți și prietenoși, unde ne putem juca împreună și putem alerga desculți prin iarbă. Un loc unde stai de povești în jurul focului, fără nicio grijă în lume. E locul unde te poți uita la filme bune în aer liber, întins pe iarbă sau pe saci plini cu fân.

Cert este că este greu să descrii ce este de fapt, MOX. Pentru un necunoscător, e doar o idee faină, a unui festival în vârf de munte, care dorește să promoveze zonele montane din România. Pentru noi, toți ceilalți, a devenit, poate, o calmare a unui sevraj pe care îl avem de când am devenit dependenți de Music Outdoor Experience.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.