Ministrul Culturii, la Electric Castle: această campanie cu Cumințenia Pământului nu e doar un gest legat de câți bani

Actualitate Clio

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, participă, joi seara, la câteva evenimente din programul festivalului Electric Castle, pentru a promova și susține campania de subscripție publică pentru cumpărarea de către statul român a sculpturii ‘Cumințenia Pământului’, a lui Constantin Brâncuși.

 

‘Am venit pentru campania Cumințenia Pământului și mă bucur foarte mult că Electric Castle a acceptat să susțină această campanie. Am văzut acum că în fiecare bar putem să facem donații, lumea poate să facă donații, dar pentru mine e și o formă de a spune că — ceea ce eu cred — că ministrul Culturii trebuie să fie și ministrul culturii alternative. Eu am fost întotdeauna o extraordinară susținătoare a artelor emergente. Mi se pare că festivalul de aici este splendid și mi se pare că el combină ceva care întotdeauna am visat să avem, anume patrimoniu și cultura alternativă, totul făcut într-un mod cu special. Am vizitat toate spațiile acestea splendide care vor fi cândva galerii de artă, vor găzdui artiști, laboratoare, rezidențe și sunt sigură că pentru toată lumea e un semnal extraordinar și abia aștept să mă scufund în festival. Știu că pe undeva în mulțime e și Adrian Ghenie, și Mihai Pop, și Ciprian Mureșan și Tudor Giurgiu și mulți alți clujeni’, a declarat, joi seară, Corina Șuteu.

Poster ElectricCastle & Cumintenia Final

Ea a mai spus că ‘donația e o formă de participare, de existență’.

‘Asta îmi confirmă ceea ce eu cred, că această campanie cu Cumințenia Pământului nu e doar un gest legat de câți bani vom strânge, este foarte mult un gest despre participare și despre prezența în spațiul public în mod evident, concret’, a subliniat Corina Șuteu.

Ea a mai spus că rămâne peste noapte la festival, unde vrea să asculte Sigur Ros, și că în cursul zilei de vineri va pleca la Arad.

‘Plec la Arad, unde voi semna primul protocol de colaborare între Ministerul Culturii și un oraș din România, pentru că eu cred foarte mult în colaborarea aceasta’, a adăugat Corina Șuteu.

Festivalul Electric Castle are loc în perioada 14-17 iulie, la Castelul Banffy din Bonțida.

Printre alții, vor susține concerte Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, Elliphant, RUSKO, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Babylon Circus, Dirtyphonics, NU:TONE B2B LOGISTICS, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T , LOUISAHHH!, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, DJ Shiver.

În acest an, organizatorii se așteaptă la peste 100.000 de participanți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *