21 noiembrie 2020

Mesajul emoționant al lui Florin Piersic la moartea actriței Draga Olteanu Matei

By In A 7-a

Florin Piersic a transmis un mesaj emoţionant „la plecarea” îndrăgitei actriţe Draga Olteanu Matei. Marele actor şi-a adus aminte de Amza Pellea, Marin Moraru şi Gheorghe Dinică. 

 „Draga mea Dragă şi iar Dragă, ne-ai parasit! Chiriţa mea şi a poporului ăstuia trist astăzi de plecarea ta, parteneră de scenă şi actriţă minunată, eu, “mândrul” tău – cum m-ai botezat-îţi voi duce lipsa, la fel ca şi “fratelui” tău de o viaţă, Amza Pellea pe care sper că astăzi l-ai întâlnit împreună cu iubitul tău soţ, doctorul Matei.  Şi du-le dorul meu lui Moraru si Dinica. Te iubesc, scumpa mea! Florin Piersic.

Legendă a scenei româneşti   Draga Olteanu Matei, memorabilă în teatrul şi filmul românesc, iubită de public şi respectată de colegi, a murit la vârsta de 87 de ani. A jucat în peste 90 de producţii cinematografice, 50 de piese de teatru.   Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa „Ziariştii” de Alexandru Mirodan. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.   În teatru, a jucat în „Coana Chiriţa” după Alecsandri, pentru care a scris şi  scenarii de film („Coana Chiriţa” -1986 şi „Chiriţa în Iaşi” – 1987), „Gaiţele” de Kiriţescu, „Căruţa cu paie” de Mircea Ştefănescu, „Hagi Tudose” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Domnişoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu, „Pisica în noaptea de Anul Nou” de D. R. Popescu şi „Autorul e în sală” de Ion Băieşu.   A jucat în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki şi în „Crimă pentru pământ”, o dramatizare după romanul cu acelaşi nume al lui Dinu Săraru, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. Draga Olteanu Matei a debutat în lungmetrajul „Blanca” (1955), regizat de Mihai Iacob şi Constantin Neagu, alături de Amza Pellea şi Silvia Popovici.   A jucat în 90 de producţii cinematografice. I-a avut parteneri pe Dem Rădulescu în „Astă seară dansăm în familie” (1972), pe Marin Moraru şi Emil Hossu în „Toamna Bobocilor” (1975), pe Amza Pelea în „Nea Mărin miliardar” (1978). Inegalabilă a fost în “Patima” (1975), “Ilustrate cu flori de câmp” (1975), „Buletin de Bucureşti” (1982) şi „Căsătorie cu repetiţie” (1985). Pentru rolul din „Faimosul Paparazzo” (1999) a fost recompensată cu Premiul Uniunii Cineaştilor din România. După pensionarea sa din Teatrul Naţional, s-a retras la Piatra Neamţ, unde a înfiinţat în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor, compania teatrală „Teatrul Vostru”. Draga Olteanu Matei a pus în scenă între altele, spectacolele „Visul unei nopţi de iarnă” de Tudor Muşatescu şi „Omul care a văzut moartea” de Victor Eftimiu. La Gala Premiilor Gopo 2010, actriţa a fost distinsă cu Premiul Gopo pentru întreaga carieră. Din 2007 este Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.   Din 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”, a spus actriţa la eveniment.   Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer i-a fost înmânat în 2014 de principesa Margareta. A fost omagiată în 2018 de Ziua Culturii Naţionale, la Ateneul Român.

Astazi va inmormantata la Piatra Neamț,

Recent a murit si actorul Vladimir Găitan.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.