28 octombrie 2019

Megastarul latino Enrique Iglesias, show cu 97 la suta din sala vândută la Cluj

By In Cooltura

Îndrăgitul cântăreț latino, Enrique Iglesias va ajunge pentru prima dată în Cluj-Napoca în data de 29 octombrie 2019, ora 20:00, la BT Arena. Concertul de la Cluj face parte din turneul „All the hits LIVE” , spectacol gândit să impresioneze publicul din toate punctele de vedere. O serie de efecte speciale, lumini și proiecții vor face ca acest concert să fie o experiență greu de egalat pentru cei prezenți. Cu turneul „All the hits LIVE”, Enrique a susținut concerte în Praga, Budapesta, Ljubljana, Oslo, Atena, Copenhaga, Lisabona și Kiev urmând ca până la final de an să ajungă și în alte orașe importante.

Pregătirile pentru concert au început deja, iar  organizatorii promit un spectacol menit să impresioneze publicul.

Accesul pentru concertul de la Cluj se va face începând cu ora 18:30, iar concertul va începe la ora 20:00. Va exista și o secțiune de merchandise la parter în Sala Polivalentă, dar și baruri amenajate la etajul 1 și 2 pe holuri.

Starul latino își va încânta fanii cu cele mai cunoscute piese: „Bailamos”, “Rhythm Divine” ,  “Be With You”, „Duele El Corazon”, „ Subeme La Radio”, „El Baño”, „Move To Miami” sau „I Do not Dance (Without You)”.

Biletele pentru concert sunt vândute în proporție de 97%, singurele categorii la care mai pot fi cumpărate bilete sunt: VIP, 3 și 4 ( cu vizibilitate redusă)

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.