7 martie 2017

Mărțișor liric emoționant de 8 Martie: ”I PURITANI”, de Vincenzo Bellini, ultima reprezentație

By In Esenţial, Operă

 

Miercuri, 8 Martie, de la ora 18:30, doamnele, domnișoarele, dar și domnii care doresc să le facă o surpriză deosebită acestora, sunt invitați la Operă!

         Opera Naţională Română din Cluj-Napoca  are  plăcerea de a vă invita să petreceți Ziua Internațională a Femeii în compania uneia dintre cele mai apreciate opere ale tuturor timpurilor:  ”I PURITANI”, de Vincenzo Bellini. Prezentat pentru ultima data în această stagiune, spectacolul se anunță memorabil, avându-l ca invitat special la pupitrul dirijoral pe celebrul dirijor italian Giuseppe Sabbatini.

  Regia artistică a spectacolului este semnată de regizorul  András Kürthy, prezent la Cluj în aceste zile pentru repetiții.


      Capodopera adusă în premieră națională pe scena teatrului liric clujean în luna decembrie 2016, este lucrarea ce a încununat creația compozitorului italian, o operă bogată în melodicitate și  simboluri profunde, aducând publicului un spectacol plin de esență și emoție, rar întâlnit în universul liric autohton.  Spectatorii sunt poftiți să pășească încă o dată alături de artiștii Operei Naționale Române din Cluj și de invitații săi speciali, în Anglia secolului XVII, într-o poveste ce împletește partituri belcantiste cu onoarea cavalerească, sentimentul datoriei și dragostea pură.

 Distribuția spectacolului din 8 Martie îi aduce pe scenă pe soliștii:  Diana Țugui (Elvira), Ștefan von Korch – invitat (Lordul Arturo Talbo), Bogdan Nistor (Sir Riccardo Forth), Petru Burcă (Sir Giorgio),  Iulia Merca (Enrichetta di Francia), Simonfi Sandor (Lordul Gualtiero Valton), Eusebiu Huțan (Sir Bruno Robertson), acompaniați de Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Bagheta dirijorală îi aparține dirijorului Giuseppe Sabbatini, regia noii montări fiind semnată de regizorul de origine maghiară András Kürthy.
          

Hai cu papionul

          Ziua festivă de 8 Martie, precum și prilejul revederii capodoperei belcantiste pentru ultima dată în această stagiune, cer sărbătorirea ocaziei într-o ținută ”la papion”. Spectacolul ”I puritani” readuce în atenția spectatorilor campania ”Ia-ți papionul și vino la Operă!”, o inițiativă inspirată de dorința de a reaminti publicului eleganța actului artistic și empatia cu care ne dorim ca acesta să fie perceput. Cei care nu au un astfel e accesoriu în garderobă sunt invitați să își achiziționeze papionul preferat de la standul Papionette, parteneri ai proiectului, aflat în foaierul Operei.  De asemenea, ne sunt alături în realizarea acestui eveniment partenerii NTT DATA, Mercedes Benz și RMB Interauto, cărora le mulțumim pentru întreaga susținere.
 

Biletele spectacolului sunt puse în vânzare la Agenţia Teatrală și online, pe biletmaster.ro.  

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.