Martir al închisorilor comuniste, înmormântat mâine la Cluj

Actualitate

Preotul Tertulian Langa, personalitat remarcabilă a Bisericii Greco Catolice şi martir al cauzei anticomuniste, pentru care a făcut 16 ani de puşcărie în Gulagul românesc, la Malmaison, Ministerul de Interne, Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud, Lugoj, Galaţi, Salcia-Grădina (Balta Brăilei), va fi înmormântat mâine la Cluj. În puşcărie, Langa a fost de multe ori turturat dar nu a cedat.

Mărturii cutremurătoare din închisorile comuniste

Pentru blogul http://tertulianlanga.blogspot.ro/, Tertulian Langa a făcut o serie de mărturisiri zguduitore a suferinţelor din puşcăriile comuniste.

„Prima mea anchetă a început printr-o prăvălire în întuneric. Adică am fost dus noaptea în faţa unei uşi, s-a deschis uşa şi am primit un şut în spate şi m-am rostogolit şi cădeam într-o pivniţă. Când am ajuns la capătul scărilor, mi-au deschis o altă uşă şi am fost orbit de lumina care era acolo. În acea încăpere erau atârnaţi miei, jumătăţi de miei, jumătăţi de viţel, din buzele unui miel despicat picura sânge. Eu acolo am căzut, lângă buzele mielului din care picura sânge. Era în joia mare dinainte de paşti. Nu era fără semnificaţie această scenă: un miel din care picura sânge. Eu eram acolo… Fără nici o vorbă, m-au legat de mâini şi de picioare şi pe sub ele mi-au băgat o rangă de fier, m-au ridicat pe 2 mese, şi au început să dea. Stând aşa, cu fesele înspre ei, dădeau la fese, îmi dădeau… dădeau… dar unul dintre: „uite mă, cum rabdă ca un fanatic!” Nenorocitul de mine, eu nu eram fanatic, n-aveam nimic fanatism şi tremuram şi eu ca varga! Nu eram erou! Dar tremuram de durere, asta este realitatea şi este inutil să fac pe eroul, să spun că nu-mi păsa… îmi păsa grozav şi mă temeam de moarte! Dar ei ca să nu se audă răcnetele mele, mi-au înfundat gura cu un ciorap, pe care îl mai purtaseră şi alte guri la torturi, îl şimţeam scorţos… deci mi-au înfundat gura cu un ciorap. În timp ce eram bătut şi îi auzeam pe ei cum sunt furioşi că eu nu scot nici un sunet, dar nu puteam scoate că eram înfundat: „uite mă, cum rabdă ca un fanatic! Las că te-nmuiem noi, bestie fascistă!” …am ajuns şi fascist acum!… În acel moment aud de peste drum, în miezul nopţii, trăgând clopotele. Era joia patimilor. Atunci am strigat, pentru mine, că ei nu auzeau: „Isuse!” Ei credeau că am răcnit de durere, dar eu de bucurie că m-am întâlnit cu Hristos, am strigat: ”Isuse!” Atunci s-au potolit că m-au făcut să strig „Isuse!” şi eu le-am mulţumit pentru asta. Celelalte faze ale anchetelor sunt comune, dar una este totuşi semnificativă. M-au dezbrăcat la pielea goală – omul dezbrăcat la pielea goală este depersonalizat, este redus în capacităţile sale, ruşinea… pudoarea…, m-au dezbrăcat în pielea goală, au scos din cameră tot ce era, fusese un pat acolo, au scos fărmături de saltele, şi mi-au poruncit să alerg. „Unde să alerg, domnule, în 3 metri?” atât avea, cum să alerg?! „Dă-i înainte!” Şi au adus o lupoaică, un câine lup. „Eroina din munţii Făgăraş!… Asta te învaţă să alergi! În momentul în care te opreşti, sare asupra ta!” Eram înfricat de bătăi şi de prin câte mai trecusem… şi mai vedeam şi lupul acolo lângă mine, care rânjea la mine, şi amalergat, am alergat… am alergat… Nu ştiu cât am alergat, fapt este că la un moment dat, halucinat, de lumina în care eram şi de oboseală, am dat cu capul de uşă, am căzut la pământ… lupoaica mi s-a lipit de gât!… Auzind bufnitura şi mârâitul câinelui, anchetatorii au venit la mine în cameră, eram inert, au dat în mine cu piciorul, nu am reacţionat nicicum că nu aveam puterea să reacţionez, şi atunci am simţit deasupra mea ceva ca o căldură binefăcătoare de sus care îmi curgea pe obraz. Mi-am închipuit că au turnat asupra mea o găleată de apă. Nu era apă! Mi-am dat seama mai târziu când am văzut ceva deasupra mea fumuriu, nu ştiam ce e, dar ceeace-mi curgea pe obraz simţeam că mă ustură la ochi şi avea un gust sărat. Lupoaica a urinat asupra mea în semn de suprem dispreţ faţă de cel pe care l-a trântit la pământ. Mi-am zis atunci: „Isus a primit oţet şi fiere, eu am primit urină de câine!”

Asta mă întoarce înapoi şi mă face să mă gândesc la episcopul Ioan Suciu, despre tocmai acum scoteam nişte copii, care a murit mâncat de viu de viermi! Pare de poveste, dar fiind la Sighet şi ajungând, datorită lipsei de tratament, frigului, foametei şi uzurii fizice la care a fost supus prin anchetă şi prin suferinţele din închisoare, a ajuns în pragul morţii, şi văzându-l miliţienii că este pe moarte, cum se obişnuia, l-au scos într-o cameră singur să nu vadă ceilalţi deţinuţi cum moare. Şi fiind vara, spre sfârşit vara, după o săptămână Suciu este scos din cameră. Pe sală se aude: „Scoate hoitul ăsta de aici, mă!” Au scos hoitul pe foaia de tablă care era în cameră, fiindcă nu-l aşezaseră pe pat, l-au aşezat pe o foaie de tablă, erau fecale – omul nu-şi mai putea stăpâni funcţiile fiziologice – s-au aşezat muştele, colcăiau viermii care intraseră în fesele lui. Deci a murit de viu mâncat de viermi.

Cine a fost Tertulian Langa

Tertulian Langa s-a născut la 26 octombrie 1922 la Târgu Mureș. Este fiul lui Tertulian Langa și al Elisabetei Nicola. Tatăl, originar din Făgăraș (Șercaia), și-a făcut liceul și teologia la Blaj. Mama, originară din Sibiu,  a făcut Liceul la Surorile Ursuline din Sibiu. O dată cu ocuparea Ardealului, împreună cu părinții care se stabiliseră la Târgu Mureș, se refugiază la Sibiu, unde  urmează Liceul Gh. Lazăr (1940).

Langa hotărăște să-și continuie studiile la București. Se înscrie la Drept, Filosofie și Litere. După licență, se înscrie la doctorat, pe care nu îl va încheia nici după ieșirea din închisoare. A avut parte de mari personalități printre profesori: pe Ion Petrovici și pe Mircea Florian la Filosofie, pe Istrate Micescu la Drept, pe Tudor Vianu, Nicolae Cartojan, Dumitru Caracostea, Alexandru Rosetti și pe italienistul Alexandru Marcu, la Filologie.

A funcționat o vreme ca bibliotecar și asistent la catedra profesorului G. G. Antonescu de la Pedagogie, în București. Între timp (1944-1948) urmează cursuri de Teologie și filosofie creștină la București și la  Blaj, cu monseniorul Vladimir Ghika, cu pr. Tit Liviu Chinezu și pr. Prof. Ioan Miclea.

Un contact deosebit a fost cel cu monseniorul Vladimir Ghika pe care, timp de 7 ani, l-a avut duhovnic. Spre întâlnirea cu el a fost pregătit de episcopul Ioan Suciu, care anual mergea la Târgu Mureș pentru a ține exerciții spirituale.

La 11 ianuarie 1948 se căsătorește la București cu Doina Ana Ștefan, studentă la Arte Plastice – Artă Decorativă și la Litere, cununia fiind oficiată de mons. Vladimir Ghika și de (viitorul episcop martir) Tit-Liviu Chinezu, la București.

Infernul închisorilor comuniste

Trei luni mai târziu, la 23 aprilie 1948 este arestat și condamnat, pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale de stat, la 20 ani muncă silnică. Iese din închisoare după mai bine de 16 ani, la 26 iunie 1964, după ce a cunoscut penitenciarele și lagărele de muncă ale regimului comunist de la Malmaison, Ministerul de Interne, Văcărești, Jilava, Pitești, Gherla, Aiud, Lugoj, Galați, Salcia-Grădina (Balta Brăilei).

În octombrie 1948 (la trei luni după arestare) se naște fiica Maria Manuela, iar după ieșirea din închisoare se nasc Cristian Maria Vladimir (1965) și Emanuel Marian Iosif (1967).

După eliberarea din 1964 va fi succesiv șomer, hamal, muncitor necalificat, muncitor terasier, magazioner de șantier, contabil de materiale, traducător (franceză, italiană, engleză, spaniolă, maghiară), dactilograf, documentarist, psiholog industrial, a înființat primul laborator din Cluj  de psihologie industrială și ergonomie, membru al Asociației internaționale de psihologie (Bruxelles), Cercetător științific psihosocilog (ICP- Cluj).

Este hirotonit preot greco-catolic în clandestinitate în 20 decembrie 1964, având ca moto și program de viață: Eu și casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24,15). În tot timpul de slujire în „catacombă”, (anii interdicției Bisericii Române Unite) a vizitat neostenit bolnavii, a fost duhovnic și a format generații întregi de tineri și copii, de viitori preoți, a contribuit la păstrarea și formarea conștiinței românești și greco-catolice, cu meditații, reculegeri, exerciții spirituale, cuvântări ecumenice; l-a slujit neprecupețit și devotat pe Domnul în mica Biserică a Casei prin Taina Căsătoriei, în dăruire reciprocă alături de soția Doina, timp de 65 ani, bucurându-se de un fiu preot, Cristian, de un ginere preot,  Anton Goția, de trei copii, șase nepoți și doi strănepoți.

Universitar după Revoluţie

Succesiv va avea și funcții de răspundere în cadrul eparhiei de Cluj, vicar general şi ordinarius al Eparhiei de Cluj Gherla, profesor de teologie în clandestinitate, iar după 1989 vicar general eparhial, profesor în corpul didactic al Institutului Teologic “Sfântul Ioan Evanghelistul”, Conferențiar universitar și Decan al Facultății de Teologie Greco-catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, participând activ la procesul de reconstrucţie al Bisericii și, alături de I.P.S. George Guțiu, pune și piatra de temelie a actualei catedrale greco-catolice în construcție, a Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea.

Emisar al Bisericii Române Unite la Parlamentul Europei, Sfântul Scaun, Viena, Paris, Madrid. Retras din activitatea publică a curiei în 1997, rămâne să asigure o slujire liturgică vizibilă doar la catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj, până în anul 2009, continuând.să se manifeste ca scriitor bisericesc, conferențiar și orator de catedrală.

A celebrat zilnic sf. Liturghie acasă, în capela înființată încă din anii clandestinității, până aproximativ în iarna anului 2011, când boala l-a împiedicat și l-a constrâns de multe ori la pat, dar în fiecare zi de ușoară ameliorare căuta să nu piardă celebrarea Jertfei euharistice. Imposibilitatea deplasării și dificultățile tot mai accentuate în păstrarea echilibrului, agravarea, complicațiile și diversificarea bolilor, cu manifestarea multor sechele din anii de închisoare, au culminat cu internarea timp de mai multe luni de zile și încheierea slujirii în Biserica luptătoare în dimineata zilei de 30 iulie, pentru a se uni rândurilor Bisericii triumfătoare și mijlocitoare.

1 thought on “Martir al închisorilor comuniste, înmormântat mâine la Cluj

  1. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pentru ca merita sa se odihneasca acolo unde numai sfintii stiu sa-i gaseasca locul de liniste.
    Doamne Ajuta !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *