24 februarie 2015

Marius Chivu vine la Cărtureşti la seria de dezbateri Ce mai faci scriitorule?

By In Actualitate, Carte

Prima ediție a proiectului CE MAI FACI, SCRIITORULE? din 2015, de la librăria Cărtureşti, îl are ca invitat pe prozatorul Marius Chivu. O ocazie ca să aflați cum vede literatura cineva care a abordat-o din diverse unghiuri – ca poet,  critic literar, prozator, autor al unei cărți de călătorie, coordonator a mai multe antologii, jurnalist, traducător și, desigur, cititor împătimit. Nu se va vorbi însă doar despre scris și literatură – ne interesează și celelalte pasiuni ale invitatului nostru, detalii legate de stilul său de viață, poziția față de anumite aspecte ale realității socio-politice și altele. Responsabil cu descoaserea sa va fi Bogdan Odăgescu, noul moderator al întâlnirilor de la Cluj. Discuţia are loc  sâmbătă, 28 februarie, de la ora 18:00 în ceainărie.

 

Despre Marius Chivu:

„M-am născut la Horezu şi am crescut la ţară. Am făcut o Şcoală Populară de Arte, clasa de coregrafie, mi-am început cariera de cronicar literar acum 15 ani în România literară, dar am debutat cu poezie, pentru care am luat şi două premii (Vîntureasa de plastic), am tradus (din Tim Burton, Lewis Carroll, Oscar Wilde şi Paul Bailey), am continuat cu travel (Trei săptămîni în Himalaya) şi interviuri cu scriitori (Ce-a vrut să spună autorul), iar acum scriu ce-mi place mai mult – povestiri (Sfîrşit de sezon). Scriu în Dilema veche şi în ELLE. Citesc prozatori nord-americani, ascult Pink Floyd şi jazz scandinav (merg la Festivalul de la Gărîna an de an), îmi plac caii şi vinul. Sînt daltonist.”

 

Bogdan Odăgescu a studiat Litere la Cluj și Londra și a fost timp de patru ani redactor-șef al revistei Echinox. A publicat cronică de carte și eseuri în Echinox, Steaua, Dilema Veche (online) și alte câteve reviste. A tradus patru cărți din limba engleză, cel mai recent titlu fiind De ce sar, de Naoki Higashida (editura Frontiera, 2014).

 

CE MAI FACI, SCRIITORULE? e continuarea, sub un nume și o imagine noi, a dialogurilor cu scriitori pe care Cărtureștiul le-a propus în ultimii ani. Niște întâlniri tihnite și fără fasoane, cu oameni în carne și oase pe care-i aducem în fața voastră pentru părerile și ideile lor.

” Unii dintre invitați sunt celebri, atât cât permite literatura română. Alții, dimpotrivă, necunoscuți marelui public – noi credem însă în ei și vă propunem să-i descoperiți înainte de-a intra în manuale. În cazul celor pe care i-ați citit deja, poate fi o provocare să vedeți dacă sunt așa cum vi i-ați închipuit. Sau să le spuneți, pur și simplu, ce credeți despre cărțile lor, cât de mult v-au încântat, intrigat sau dezamăgit. În cazul celor de care n-ați auzit, fiți curioși și riscați – cine știe, poate se lasă cu fiorii primei întâlniri. În fine, noi credem că e o șansă să ai acces la making off-ul cărților și că asta îți poate spori plăcerea lecturii – altfel bei și un vin după ce ai vizitat crama și ai discutat prietenește cu proprietarul, privind cum apune soarele peste vie.”, explică organizatorii.

1 Comment
  1. cats compilation 17 martie 2015

    What’s up, this weekend is nice designed for me, because this moment i am reading this enormous informative paragraph here at my home.

    Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.