25 noiembrie 2016

Marius Chivu, jurnal de călătorie sau cartea ce poartă cu sine misterul unui alt continent

By In Carte, Esenţial

Scriitorul Marius Chivu, de la revista Dilema Veche, a fost prezent joi, 24 noiembrie, la Cluj, unde și-a lansat ultimul său jurnal de călătorii-Trei săptămâni în Anzi, apărut la Editura Humanitas.

Evenimentul s-a desfășurat la Librăria Cărturești din Iulius Mall și a stat sub semnul unui continuu mister.

Scriitorul s-a bucurat de un public numeros și dornic să afle tainele călătoriei pe urmele vechii civilizații incașe.

15211740_1165380573543414_528011532_n

Raportându-se la scrierea anterioară, Trei săptămâni în Himalaya, autorul a remarcat că ,,a vrut să le ofere oamenilor ceva nou”, urmând, însă, același ritual. A călătorit în America de Sud , scriind ,,în timp real” povestea expediției înspre Machu Picchu, înspre izvorul Amazonului, descriind în același timp diversitatea de culturi peruviană. Marius Chivu a dedicat cartea părinților săi.

,,Turism în contra-felului în care se face azi turism”
Reacția pozitivă a publicului față de jurnalul său anterior de călătorie l-a determinat să-și dorească să continue în același domeniu scriitoricesc.

,, Am acasă peste zece fotografii cu oameni care s-au dus pe urmele mele în Himalaya, unii dintre ei chiar s-au fotografiat cu cartea mea, în locurile în care am fost și eu”, declară Marius Chivu.

De data aceasta, însă,  autorul afirmă că a ales să facă ,,un turism în contra-felului în care se face azi turism”, întreprinzându-și călătoria fără ajutorul vreunei agenții specializate.

Cartea, care este, de asemenea ilustrată, reflectă imaginea unei altfel de lumi, o lume a contrariilor, a multitudinilor culturale și religioase, a unei lumi pe care atât istoria, cât și peisajele o consacră drept spațiu sacru. Scriitorul admite că o călătorie de așa grandoare nu i-a adus numai întâmplări minunate, dar că Peru este ,, o țară plină de paradoxuri pe care trebuie să o tratezi cu respect”.
Întrebat ce l-a impresionat cel mai profund în această expediție, Marius Chivu a răspuns convins:,,oamenii”. A mai adăugat că mitul ospitalității românilor pălește, în viziunea lui, în fața dărniciei acestor oameni, care sunt dispuși să ofere turiștilor tot ce au mai bun, în ciuda modestiei sau chiar a sărăciei care-i înconjoară. Scriitorul a consacrat, pe lângă paginile jurnalului de călătorie scris în timp real,câteva pagini în care descrie elemente legate de istoria civilizației incașe, a orașului Machu Picchu, practici și ritualuri practicate în satele prin care a trecut.

15233652_1165379776876827_1139866325_o
Prezentarea cărții a fost însoțită de derularea unor imagini fabuloase, pe baza cărora autorul a vorbit despre lumea în care orice reper inițial este anulat, ,,totul e diferit, orice referință pe care o ai se pierde”, după cum susține chiar el.
Evenimentul s-a încheiat cu o serie de autografe pe care scriitorul le-a oferit.

Cartea Trei săptămâni în anzi se găsește în librăriile din oraș

Text și foto de Oana Vîlcan,

student, an 1, jurnalism, UBB

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.