Prima ediţie a Festivalului Euopean al Şcolilor de Balet “Grand Assemble”, organizat de Fundaţia Culturală “Simona Noja”, este în plină desfăşurare la Cluj-Napoca, un festival în care tinerii artişti şi maeştrii lor primesc şansa de a supune dezbaterii şi atenţiei publice propria lor creaţie. Maeştrii invitaţi pentru a susţine workshop-uri în dans au răspuns, luni dimineaţa în cadrul conferinţei de presă, unor întrebări legate de munca şi sacrificiile prin care trece un dansator pentru a-şi menţine capul la suprafaţă.
Pedro Carneiro de la Naţional Conservatory Dance School-Lisbon, Dr. Oliver P.Graber de la Baletul de Stat din Viena, profesorul de jazz, italianul Gianpiero Tiranzoni, profesorul John Bliekendaal din Olanda, coregrafa Jed O’Grady Weiss, şi profesorul canadean Theo Constant au explicat diferenţa de mentalitate de la un continent la altul, în ceea ce priveşte şcolile de dans şi ce li se cere studenţilor.
“În Europa nu este atât de scump să faci cursuri de balet. Eu acum predau la Viena, unde cursurile sunt susţinute de stat, iar cursanţii plătesc o sumă simbolică foarte mică, deci este aproape gratis. Am lucrat şi în Statle Unite, iar acolo nu e gratis, totul e privatizat, totul e un business. La fel şi în Japonia, trebuie să ai mulţi bani. Costumele sunt foarte scumpe, cursurile, călătoriile, toate necesită o tonă de bani. În Europa sunt mai multe posibilităţi”, a explicat Theo Constant. 
DSC_1645
Balerinii şi balerinele din ziua de azi trebuie să fie dispuşi să ştie mult mai mult decât dansul clasic şi li se cere să fie deschişi să-şi expună emoţiile şi prin alte stiluri de dans. Cu cât ştiu mai multe, cât atât au o şansă mai bună de a-şi face loc în lumea dansului.
“Dansatorii clasici din ziua de azi trebuie acum să fie şi dansatori contemporani, un stil foarte diferit de cel clasic. Trebuie să accepte haosul, să înveţe tehnica şi să îşi exprime emoţii din viaţa lor. Este o adevărată provocare pentru dansatorii de balet”, spune australianca O’Grady Weiss. 
DSC_1647
Criza financiară şi-a făcut simţită prezenţa şi în domeniul baletului, iar dansatori din multe ţări se confruntă cu sarcina grea de a-şi găsi un job în străinătate.
“Pentru studenţii din Portugalia, de exemplu, principala provocare este să reuşească să meargă în străinătate pentru a-şi caută un job, deoarece nu sunt foarte multe oportunităţi în Portugalia. Există companii mai mici doar. Este foarte dificil să găseşti un job şi din cauza crizei financiare în urma căreia multe companii au dispărut sau au tăiat din poziţii”, spune Pedro Carneiro. 
Pe lângă talent şi foarte multe ore de repetiţii, ca dansator ai nevoie şi de noroc, iar maeştrii dansului prezenţi la “Grand Assemble” se consideră norocoşi pentru că au avut privilegiul să îşi vadă visul devenit realitate şi să trăiască făcând ceea ce le place.
ghkf
Festivalul European al Şcolilor de Balet “Grand Assemblé” are loc la Cluj-Napoca între 24-28 octombrie şi are în program un simpozion, demonstraţii de balet, workshop-uri de balet clasic, dans contemporan şi jazz destinate atât elevilor cât şi profesorilor. Prin acest festival, Fundaţia Culturală “Simona Noja” poate participa activ la promovarea oraşului Cluj-Napoca pe arena europeană, cA un candidat principal în obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.