4 iunie 2016

Mădălina Ghenea la proiecţia filmulul Youth: iubesc cinema-ul, iubesc actoria, iubesc filmul

By In A 7-a, Actualitate

Youth, capodopera italianului Paolo Sorrentino a avut astăzi proiecţia la Casa de Cultură a Studenţilor, care a fost aproape plină.

Filmul lui Sorrentino are o distribuţie de zile mari, Michael Caine, Harvey Keitel, Paul Dano, Rachel Weisz şi…românca Mădălina Ghenea, renumit fotomodel internaţional, de o frumuseţe aparte.

În film, Ghenea joacă în rolul de Miss Univers şi apare în două momente. Un dialog polemic şi o scufundare în bazin, în pielea goală, o scenă mirifică cu cei doi mari Caine şi Keitel, doi pensionari, unul dirijor retras, al doilea regizor la ultimul film, de adio, ambi în bazin alături de… Ghenea dar… în alt colţ al piscinei.

“Cine e ea? Cum cine, Dumnezeu” e dialogul  dintre cei doi care o privesc uimiţi pe Miss Univers cum plonjează goală în piscină şi se retrage într-un colţ.

Ghenea2

Madalina Ghenea la ieșirea de la proiecție-(c) clujulcultural.ro

La final Mădălinei i s-au pus două întrebări neinspirate, pe care nu le reproducem. Ea a  răspuns amabil.

“Iubesc fillmul, iubesc actoria, rolul aşa scurt cum e a însemnat enorm. Caine, Keitel şi toţi ceilalţi au însemnat enorm pentru mine. Nişte titani, nişte pedagogi exemplari. Vreau să calc pe această cale a cinematografului. Mă bucur că sunt la Cluj, în sfârşit în România văd filmul şi de câte ori o fac plâng. La Cannes am plâns non stop şi am uitat că avem covor roşu, aşa că am ieşit plângând pe acesta. E o mare bucurie să fiu acasă”, a spus Ghenea, într-o engleză impecabilă.

ghenea

Mădălina Ghenea la plecare. A promis ca se va întoarce la TIFF.-(c) clujulcultural.ro

La ieşirea din sală Ghenea a fost floarte amabilă, s-a pozat cu fanii, a stat la poze şi a promis că se va reîntoarce la Cluj

Ea va înmâna în această seară actriţei italiene Sophia Loren trofeul de Excelenţă pentru întreaga carieră, în cadrul Galei de Închidere TIFF.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.