Lucrările a 300 de absolvenți UAD de la licență și master, din 2020 și 2021 pot fi văzute la Cluj

Vizual

În condițiile impuse de pandemia de Covid19, de starea de urgență, respectiv de alertă, perioadă în care Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (UAD) s-a concentrat asupra organizării activităților de predare și a evenimentelor în mediul online, are loc, acum, fizic, Expoziția Absolvenților UAD, în perioada 15-30 iulie 2021. Este  ediția cu numărul XXI.

Evenimentul marchează un moment de sărbătoare, cel al finalizării studiilor unei noi generații de absolvenți ai UAD Cluj-Napoca, lucrările a peste 300 de absolvenți de licență și de master, atât din 2020, cât și din 2021, fiind accesibile publicului în diferite locații din Cluj-Napoca. Expoziția Absolvenților UAD din acest an aduce cu sine și o premieră, și anume, expunerea lucrărilor absolvenților în cadrul departamentelor UAD, fapt care permite vizitatorilor atât vizualizarea creațiilor tinerilor artiști, cât și vizitarea atelierelor în care studenții UAD își desfășoară activitatea. De asemenea, în cadrul unui parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, o serie de proiecte vor putea fi vizualizate în incinta acestuia.

Expoziția Absolvenților le oferă acestora şansa de a se reprezenta şi de a fi vizibili în cadrul celui mai important eveniment artistic universitar. Manifestarea își propune, de XXI ani, să constituie și o rampă de lansare pentru absolvenții UAD în domeniul artistic și în procesul de inserție pe piața muncii..

Expozițiile vor putea fi vizitate potrivit următorului program:

  1. Pictură

Pavilionul Departamentului Pictură

Aleea Parcului nr. 2, Parcul Central „Simion Bărnuțiu”

Program de vizitare: 17.07.2021 – 29.07.2021 / 10.00 – 19.00

  1. Pedagogia Artelor Plastice și Decorative

Sediul de pe Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 90

Program de vizitare: 17.07.2021 – 29.07.2021 / 10.00 – 15.00

  1. Sculptură

Atelierele Departamentului Sculptură, Str. Aurel Vlaicu, nr. 17 – 19

Program de vizitare: 19.07.2021 – 30.07.2021 / 10.00 – 18.00

  1. Grafică

Atelierele Departamentului Grafică, Piața Unirii  nr. 31, etajul 1

Galeria Casa Matei / Casa Matei Corvin, Str. Matei Corvin nr. 6

Program de vizitare: 17.07 – 30.07.2021 / 10.00 – 18.00

  1. Bandă desenată și desen animat

Galeria Casa Matei / Casa Matei Corvin, Str. Matei Corvin nr. 6

Program de vizitare: 17.07 – 30.07.2021 / 10.00 – 18.00

  1. Fotografie – video – procesare computerizată a imaginii

Atelierele Departamentului Foto-Video, Str. Observatorului nr. 5

Program de vizitare: 19.07.2021 – 30.07.2021 (luni – vineri) / 10.00 – 13.00

  1. Conservare – Restaurare

Atelierele Departamentului Conservare-Restaurare, Str. Al. Vaida Voevod nr. 6

Program de vizitare: 15.07.2021 – 30.07.2021 / 9.00 – 15.00

  1. Ceramică – sticlă – metal

Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei

Str. Constantin Daicoviciu, nr. 2

Program de vizitare: 17.07.2021 – 25.07. 2021 / 10.00 – 18.00

  1. Arte textile – Design textil

Atelierele Departamentului Arte textile-Design textil, Str. Aurel Vlaicu, nr. 17 – 19

Program de vizitare: 17.07.2021 – 30.07.2021 / 10.00 – 18.00

  1. Modă – Design vestimentar

Atelierele Departamentului Modă- Design vestimentar, Str. Aurel Vlaicu, nr. 17 – 19

Program de vizitare: 19.07.2021 – 30.07.2021 / 10.00 – 18.00

  1. Design

Atelierele Departamentului Design, Str. Roosevelt nr. 8

Program de vizitare: 16.07.2021 – 30.07.2021 / 9.00 – 14.00

În circumstanțele excepționale generate de pandemia de COVID-19, pentru a se putea asigura condiții de siguranță epidemiologică, accesul publicului în spațiile expoziționale este permis doar cu mască de protecție și în limita locurilor disponibile, în vederea menținerii distanței fizice de minimum 2 m între participanți și în scopul prevenirii și limitării riscurilor de îmbolnăvire cu noul Coronavirus (COVID-19).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *