11 septembrie 2013

“Leonida Gem Session” de Tompa Gabor, selectat pentru Festivalul Naţional de Teatru 2013

By In Actualitate, Spectacol

Un număr de 22 de spectacole produse în stagiunea 2012-2013 de teatre din toată ţara, precum şi patru spectacole grupate în secţiunea Focus, dedicată în acest an Artei actorului, în persoana actriţei Mariana Mihuţ, vor fi prezentate la cea de-a 23-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, ce va avea loc în perioada 25 octombrie – 3 noiembrie la Bucureşti.

Secţiunea Focus a FNT va încerca să lumineze din diferite unghiuri remarcabila personalitate a actriţei Mariana Mihuţ, ea urmând să poată fi admirată în nu mai puţin de patru spectacole: “Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol şi “Îngropaţi-mă pe după plintă” de Pavel Sanaev, ambele în regia lui Iuri Kordonski, şi “Lear(a)” de William Shakespeare, în regia lui Andrei Şerban – toate la Teatrul “Bulandra”, şi “Conu Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, informează Biroul de presă al FNT într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

O secţiune specială îi va fi dedicată lui “Caragiale, inevitabilul”, prin trei spectacole: “Leonida Gem Session”, regia Gabor Tompa, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, “Năpasta”, regia Radu Afrim, Teatrul Naţional Bucureşti, şi “O scrisoare pierdută”, regia Mircea Cornişteanu, Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova.

În cadrul secţiunii “Creatori şi teatre în spectacol” bucureştenii vor putea urmări opt spectacole: “Adam şi Eva” după Liviu Rebreanu, regia Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Timişoara, “Avarul” de Moliere, regia Laszlo Bocsardi, Teatrul “Tamasi Aron” Sfântu Gheorghe, “Beznă de mină” de Csaba Szekely, regia Aba Sebestyen, Studioul Yorick şi Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania “Tompa Miklos”, “Domnul Swedenborg vrea să viseze”, scenariul şi regia Mihai Măniuţiu, Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi, “Pălăria florentină “de Eugene Labiche, regia Silviu Purcărete, Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi, “Pescăruşul” de Anton Pavlovici Cehov, regia Iuri Kordonski, Teatrul German de Stat Timişoara, “Scene din viaţa insectelor” de Karel şi Josef Capek, regia Victor Ioan Frunză, Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” Bucureşti, şi “Şcoala nevestelor” de Moliere, regia Cristian Juncu, Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Trupa “Liviu Rebreanu”.

Performanţa interpretativă a actorilor, individuală sau colectivă, va putea fi urmărită în spectacolele selecţionate în cadrul secţiunii “Actorii în prim-plan” – “Gardenia” de Elzbieta Chowaniec, regia Gabor M. Koltay, Teatrul Maghiar de Stat, “Csiky Gergely” Timişoara, “Iluzii” de Ivan Vîrîpaev, regia Cristian Juncu, Teatrul Act Bucureşti, “Jurnalul unui nebun” de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Felix Alexa, ArCuB, şi “Povestea soldatului” de Charles-Ferdinand Ramuz, muzica Igor Stravinski, dirijor Tiberiu Soare, Teatrul Odeon Bucureşti.

Şase spectacole puse în scenă de tineri regizori din România sunt grupate în secţiunea “Teatrul de mâine”: “A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul “Regina Maria” Oradea, “Paparazzi sau Cronica unui răsărit de soare avortat” de Matei Vişniec, regia Ovidiu Caiţa, Teatrul de Nord Satu Mare, “Solitaritate”, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu, “Un tramvai numit dorinţă” de Tennessee Williams, regia Andrei şi Andreea Grosu, Unteatru Bucureşti, “Urâtul” de Marius von Mayenburg, regia Vlad Cristache, Teatrul de Comedie Bucureşti, şi “Yentl” de Leah Napolin şi Isaac Bashevis Singer, regia Erwin Şimşensohn, Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti.

La categoria “Legendele scenei” se află un singur spectacol, “Troienele” după Euripide, în regia lui Andrei Şerban, montat la Opera Naţională Română din Iaşi. Acesta va fi prezentat în deschiderea FNT, pe 25 octombrie.

Selecţionerul unic şi directorul artistic al ediţiei 2013 a Festivalului Naţional de Teatru este criticul Alice Georgescu, aflată, în această calitate, la ultimul mandat.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.