8 iulie 2014

Jurnal despre India, lansat de editura Eikon la Librăria Universităţii

By In Actualitate, Carte

Editura Eikon organizează miercuri, 9 iulie 2014, începând cu ora 18.00, la Librarium Universității (Str. Universității nr. 1, Cluj-Napoca), lansarea de carte „Vremea musonului: patru ani în India. Jurnalul meu indian (2009-2013)”, scrisă de Ovidiu Ivancu.

Autorul cărții, doctor în Filologie, câștigătorul lectoratului de Limba și literatura română la Universitatea New Delhi în perioada 2009-2013, își concentrează în cartea-jurnal experiențele și trăirile din cei patru ani petrecuți ca profesor de limba română la Universitatea din New Delhi, prezentând o imagine fascinantă și necenzurată a Indiei, până la cele mai bulversante amănunte, surprinzând real diferențele culturale și sociale dintre civilizația europeană și cea indiană.

afis ovidiu ivancu cluj

„Nimic, dar absolut nimic nu te pregătește pentru India. Există o distanță atât de mare între ceea ce înseamnă India și ceea ce oferă Europa ca civilizație încât trebuie să vă mărturisesc că, în afară de mersul pe jos, a trebuit să învăț absolut totul de la zero. În primele două-trei săptămâni, nu a existat om cu care să mă întâlnesc și care să nu își fi dat seama că abia am ajuns acolo. Starea de confuzie, tresărirea permanentă în momentul în care auzi un claxon, toate gesturile care sunt mărunte în Europa acolo sunt o adevărată poveste. Se simte că ești dintr-o altă fotografie.

Am ales un titlu care să definească această carte. Musonul este una dintre realitățile care modifică cel mai mult viața de zi cu zi în India. Când începe musonul, vreme de o săptămână-două-trei-o lună, plouă aproape permanent, canalizările nu fac față, tot orașul se blochează. Musonul reprezintă, într-un fel, și trecerea de la experiența mea de european, la experiența în India”, a declarat Ovidiu Ivancu.

La eveniment vor vorbi, alături de autor, Mihaela Gligor, specialist în opera lui Mircea Eliane, filosoful Vianu Mureșan și criticul literar Virgil Stanciu.

Moderatorul întâlnirii va fi Valentin Derevlean, gazda întâlnirii.

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.