4 iunie 2019

Jurnal de #TIFF18. Vin ungurii! Cu filme bune și Gulash Party

By In Esenţial

Ca în fiecare an, cele mai premiate filme produse recent în Ungaria și cei mai importanți regizori ai momentului își întâlnesc publicul din România la TIFF. Nelipsite din marile festivaluri, inspirate din cele mai intime experiențe personale sau puternic ancorate în realitatea socială, filmele din Ziua Maghiară vor îmbogăți programul de miercuri, 5 iunie, cu șase povești remarcabile. Secțiunea este prezentată de Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Filmtett și Hungarian National Film Fund.

Programul zilei debutează la ora 13:00, la Sapientia, cu documentarul Lecții simple (Easy Lessons), prezentat în 2018 în competiția pentru trofeul Inima Sarajevo și proiectat la TIFF în prezența regizoarei Zurbó Dorottya. Fără a evita subiectul sensibil al condiției imigranților din Ungaria, filmul curge ca o confesiune poetică a Kafiyei, o tânără din Somalia, adresată mamei sale rămase în țara natală.

De la ora 14:30, la Cinema Arta, se va proiecta Valea cu flori (Blossom Valley). O parte road movie, o parte dramă, aproape basm, debutul energic al regizorului Laszlo Csuja, prezent și el la Cluj, este povestea Biankăi și a familiei ciudate pe care aceasta și-o întemeiază ad-hoc, cu un bebeluș răpit și-un tânăr ușor rătăcit. Filmul a fost distins cu Premiul Special al Juriului și East of West Award în 2018, la Karlovy Vary.

O abordare îndrăzneață și foarte actuală, Sper să mori data viitoare 🙂 este un film fascinant și revoltător în egală măsură. Protagonista, o adolescentă 16 ani, se îndrăgostește lulea de profesorul ei de engleză și se aruncă, fără stea pe gânduri, într-o aventură amoroasă virtuală care-i va aduce multe bătăi de cap. Despre ce anume l-a inspirat în realizarea filmului va povesti miercuri chiar regizorul Mihaly Schwechtje, prezent la proiecția debutului său cinematografic, programată la ora 15:30, la Sapientia (Calea Turzii).

Pentru iubitorii filmelor de animație Ruben Brandt, colecţionar (Ruben Brandt, Collector, r. Milorad Krstic) va fi o adevărată revelație. Personajul central, un celebru psihoterapeut, ajunge să fure 13 tablouri din cele mai mari muzee şi colecţii private pentru a nu mai suferi de coşmaruri. Nici măcar sistemul de supraveghere de la Luvru nu-l poate opri. Filmul se vede miercuri, de la ora 16:15, la Cinema Florin Piersic.

Versuri pocite (Bad Poems), premiat în 2018 la Torino, este genul de film fermecător care demonstrează că fantezia cinematografică poate pătrunde cu mare ușurință în complexitatea sufletului uman și a contradicțiilor sale. O odă emoționantă adusă masculinității, în toată fragilitatea și sensibilitatea ei, povestea oferă o nouă perspectivă asupra Ungariei moderne. Regizorul Gábor Reisz va participa la discuția de după proiecția programată la ora 17:00, la Cinema Arta.

O prezență constantă în festivalurile de film, revine la TIFF regizorul György Pálfi, membru al juriului competiției oficiale în 2013. Drama SF Glasul Domnului (His Master’s Voice, r. György Pálfi) urmărește aventura unui bărbat decis să-și caute tatăl dispărut în mod bizar, pe când lucra la un dosar clasificat despre extratereștri. Proiecția programată la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, încheie programul de filme inclus în Ziua Maghiară. Începând cu ora 19:00, vom da startul tradiționalului Gulash Party, în curtea Muzeului de Artă.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.