13 august 2020

Jurnal de TIFF (8) Câteva impresii de final

By In A 7-a

S-au stins luminile rampei. Publicul s-a împrăștiat, vizionările nocturne s-au dus.  TIFF 2020 s-a încheiat. Eu i-am spus ediție pandemică acestei ediții a 19-a.

Finalul TIFF-ului a stat sub semnul polemicilor legate de ce a spus regizorul Cristi Puiu înainte de vizionarea Malmkrog, filmul său de 3 ore și 21 minute premiat la Berlin. Nu am fost la proiecție. Dar nimeni nu mai discută acum despre acest film, cum e el, bun, rău ci despre declarațiile controversate ale lui Puiu despre ”dictatura sanitară” sau dacă să purtăm sau nu mască, sau dacă rezistăm la filmul lui cu masca pe față. Nimic despre film de la cei care au avut răbdare să-l vadă. La proiecție a fost sold out, deci exista 500 de tiffari care l-au văzut și nu s-au intimidat de lungimea filmului.

Cel mai mare merit al TIFF 2020 e că...a avut loc. Când toți au închis, pe bună dreptate, TIFF s-a mobilizat și a ținut. Organizarea a fost bună, nu au fost incidente sau probleme, nu unele care să ajungă la urechile…presei.

Un alt plus au fost locațiile. Hoia, USAMV, UBB, Bathory au fost găselnițe tipice TIFF-ului.

Clujul are nevoie de TIFF, festivalul dă un vibe special orașului timp de 10 zile. Mai ales acum, după ce am trecut prin ce am trecut sau trecem, s-a văzut și simțit mai bine amprenta pe care o dă TIFF Clujului.

A fost o ediție cinefilă. Mai puține filme selectate dar mai bine țintite. Anii trecuți te pierdeai în marea de filme, la multe am ieșit din sală pentru că mi se păreau slabe sau aveau mult prea LGBTQ. Această amprentă lgbtq TIFF a impus-o tot mai mult în ultimii ani. Sper să o atenueze, cum a fost ediția din acest an, unde au fost pelicule bune în frunte cu Focusul Fellini. De altfel proiecțiile nocturne cu La Dolce Vita sau Amarcord la Vlaha rămân momente speciale în istoria festivalului împreuncă cu cine-ul din Weekend la Bonțida.

Frumoasă, efervescentă atmosfera de la Casa TIFF, unde sponsorul Banca Transilvania a impus InspiraTIFF-ul cu diverși invitați, unii paraleli cu lumea filmului, ca tenismenul Tecău, dar ăsta e conceptul impus de Giurgiu/Chirilov, să vină oameni care pot da povești de viață inspiraționale, trăim sub zodia Tedx-urilor, a poveștilor inspiraționale, a ”dezvoltării personale„. 

Am resimțit lipsa partyurilor, clasicele partyuri TIFF, cu glamour-ul lor, cu atmosfera explozivă, cu muzica bună. 

TIFF Talks-urile mi s-au fost improvizate, făcute și anunțate pe fugă, așa să se facă. Tot au ieșit două relatări ok de acolo prin presă. 

A lipsit o dezbatere serioasă despre critica de film, dacă tot a scos Andrei Gorzo excelenta sa carte în 2019, ”Viața, moartea și iar viața criticii de film” sau clujenii Doru Pop și Pavel Azap cartea lor despre film, tot în 2019. Ba Doru Pop a lansat recent și un volum/manual de introducere în cinematografie.  Cele două volume meritau dezbătute la festival iar oamenii ăștia trebuiau văzuți și ascultați la TIFF 2020. Și în general criticii de film băgați mai mult în seamă.

TIFF nu duce lipsă niciodată de  filme incitante sau chiar proteste, este o marcă a acestuia.

Să mai spunem că TIFF a fost susținut generos de Primărie (1.400.000 lei), de Ministerul Culturii și de Programul Media al  Uniunea Europeane plus sponsori privați și poate asta a contat mult în decizia de a face festivalul care inițial nu s-a putut ține în perioada clasică, final de mai început de iunie. Vremea acum a fost excelentă dar TIFF se suprapune cu perioada Untoldului așa că în anii care vin festivalul va reveni la matca sa ploioasă de început de iunie.

Concluzia finală o știți și voi: bine că s-a ținut TIFF-ul și în condițiile astea astfel că închei și eu acest jurnal.

Pe ediția viitoare!

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.