2 iulie 2017

Jazz in the Park 2017. Concert aniversar superb al orchestrei clujene BIG BAND GAIO

By In Esenţial, Muzica, Spectacol

Seara de sâmbătă a umplut până la refuz Parcul Central “Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, la ediția a 5-a a Jazz in the Park Festival. O atmosferă de mare festival european.

Hipsteri tolăniți prin hamace, tineri dansând pe funk la una din scenele amplasate în parc, cozi mari la zona de food, arhiplin în fața Main Stage. 

Unde ieri reporterul clujulcultural.ro a asistat la trei concerte de foarte bună calitate. 

Timișorenii de la Jazzybit au deschis seara cu  jazzul lor atractiv, accesibil, așa cum e și albumul premiat Horizon promovat din nou la Cluj, dar și cu alte piese în program. Un jazz de cea mai bună calitate,  gustat de public.

Fiind foarte cald, berea a curs în valuri, la fel și standurile cu apă și vin au vândut cantități apreciabile.

Muzica se auzea bine și de pe pătură, astfel că ambele laturi verzi din jurul scenei au fost arhipline de grupuri de spectatori veniți exact ca la picnic.

Senzația serii au fost clujenii de la Big Band Gaio, aflați în concert aniversar 35 de ani și, apoi, corul sârbesc Viva Vox care deși a avut ghinionul să prindă ploaie în timpul recitalului a fost aclamat la final.

Big Bandul Gaio al Casei de Cultură a Studenților, condus de neobositul profesor Ștefan Vannai,

Pentru noi revelația, dacă mai era cazul, a fost Big Bandul Gaio al Casei de Cultură a Studenților, condus de neobositul profesor Ștefan Vannai, Mister Jazz cum a fost denumit într-un articol mai vechi de pe site.

Din orchestră i-am recunoscut pe doi muzicieni vechi ai Clujului, claviaturistul Gabi Ghita, ex-Compact, și Marius Marchiș, cunoscut om de radio și televiziune. Alături de ei, instrumentiști foarte buni, tineri, entuziaști.

Vannai a pregătit cîteva  standarde de jazz foarte cunoscute cum ar fi Take Five sau Summertime dar și altele.

Publicul a aplaudat frenetic. Interpretarea bandului, introdus de cunoscutul universitar și mare jazzman Virgil Mihaiu, efectiv a fascinat. Și sonorizarea a fost bună.

Aleea principală a parcului a fost arhiplină la concertele de pe scena principală (main stage).

 

Astăzi e ultima zi din Jazz in The Park 2017. Cap de afiș de la ora 21.00 sunt americanii de la Vintage Trouble.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.