Lecţia secolului XX este că trebuie să purtăm mare grijă pentru ce avem, prin respect pentru democraţie, pentru lege şi pentru civili, spun istoricii şi analiştii politici. Societatea este astăzi tot mai dezbinată, nemaiavând un proiect comun ca cel de până la 1918, însă oamenii simpli arată mai bine – din punct de vedere moral şi intelectual – decât elita, decât cei de la conducere. În ultimul secol, în afara momentului 1 Decembrie 1918, cele mai importante evenimente sunt considerate aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, care au arătat că România încearcă să se modernizeze, Disapora contribuind masiv la europenizarea ţării.

 

Istoricii şi analiştii Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, Stelian Tănase, Adrian Cioflâncă, Armand Goşu şi Alin Ciupală au vorbit, pentru News.ro, despre însemnătatea zilei de 1 Decembrie 1918, despre cele mai importante evenimente care au avut loc în ultimii o sută de ani şi şi-au exprimat speranţele pentru viitorul ţării şi al societăţii româneşti.

Ioan-Aurel Pop: România are nevoie de o generaţie de lideri care să fie la înălţimea celei din 1918

„Marea Unire şi, de fapt, întreg procesul formării statului naţional român modern dintre anii 1848 şi 1918/1920, reprezintă cea mai importantă realizare a poporului român din toată istoria sa, de la finalul etnogenezei până astăzi. Am numit această înfăptuire«ora astrală» a poporului român, plecând de la inspiratul titlu al unei cărţi a lui Ştefan Zweig. Fără statul nostru naţional am fi fost risipiţi până astăzi în cele patru vânturi, am fi ajuns să ne pierdem identitatea de români, aşa cum s-a întâmplat în parte în teritoriile răpite de străini şi ajunse sub alte administraţii, neromâneşti. Prin urmare, trebuie să înţelegem cu toţii că edificiul naţional realizat cu mari sacrificii acum un secol nu este un dat etern, ci este ca o casă care are nevoie permanentă de primeniri, de consolidări, de bune chivernisiri. Ca mod de raportare la Centenar, noi suntem câteodată prea zgomotoşi şi superficiali, ca toate popoarele neolatine şi mediteraneene, dar, ca fond, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri este deplin justificată şi legitimă.     

Cel mai important eveniment pentru România ultimei sute de ani, după evenimentul în sine al Marii Uniri este, fără îndoială, ieşirea României din «lagărul comunist» şi aderarea ţării la structurile euro-atlantice. Românii sunt, prin limbă, origine, nume (venit de la numele Romei), prin forma de creştinare, de sorginte europeană occidentală, iar prin alte câteva elemente ei se raportează inevitabil la Răsărit, la sud-estul european. De câte ori am fost acaparaţi în chingile Răsăritului de atâtea ori ne-am trezit traşi înapoi, periclitaţi, umiliţi şi dezorientaţi. De aceea, sincronizarea cu modelul de civilizaţie de succes a Occidentului a fost un proces benefic, care ne-a orienta spre şuvoiul căii magistrale a istoriei omenirii. Este clar că şi Occidentul, în cazul nostru concret Uniunea Europeană, se află acum într-o etapă contradictorie, de proliferare a unor egoisme naţionale, dar eu cred că faza aceasta este temporară şi că se va reveni la o concertare şi coagulare a naţiunilor. 

României i-aş ura şi eu – după versul eminescian – «braţe nervoase», «fală şi mândrie», numai că aceste vorbe sună bombastic astăzi, deşi în secolul al XIX-lea se potriveau foarte bine. România are nevoie de o generaţie de lideri politici – dar nu numai politici – care să fie la înălţimea celor din 1918 şi care să recâştige încrederea românilor în instituţiile statului, în instituţiile de bine în general. Ca să se întâmple asta, educaţia trebuie ridicată de la ipostaza de «cenuşăreasă» la rangul de «regină». Proiectul de ţară – proiect care acum lipseşte – ar avea menirea de a coagula energiile acestui neam, prin câteva coordonate clare şi simple: şcoala, sănătatea, infrastructura, căile de comunicaţii etc. Toate acestea se pot face numai prin muncă serioasă, stăruitoare, prin respectul faţă de specialitate şi expertiză, faţă de lege şi de corectitudinea legii, prin seriozitate şi onestitate. Peste toate acestea, dacă reuşim să revărsăm iubire şi bunătate, în loc de ură şi aroganţă, în loc de incultură şi sfidare, atunci putem spera la o Românie bună în viitor”.       

Stelian Tănase: 1 Decembrie este o invenţie a clasei politice, hotărâtă de FSN

„Există un 1 Decembrie? Aţi auzit de aşa ceva? Este o invenţie a clasei politice, aşa-zisa sărbătoare naţională a României, hotărâtă de FSN. Pentru mine Ziua Naţională, atunci când mă simt român, este 10 Mai. Ar fi fost mai bine pentru toată lumea şi s-ar fi bucurat toată lumea de venirea primăverii, de Armindeni, după Paşti, ieşirea din Post… Pe 1 Decembrie nu prea se potriveşte, totdeauna este urât, este frig, este final de an, se face bilanţul şi toată lumea e supărată cu toată lumea. Nu e o zi bună pentru sărbătoarea naţională.

Sigur că pe 1 Decembrie s-a întâmplat ceva, dar s-a mai întâmplat ceva mai important: regele Ferdinand şi cu regina Maria s-au întors din refugiul de la Iaşi la Bucureşti, chiar în ziua de 1 Decembrie. Au coborât în Gara Mogoşoaia – gara regală – astăzi Gara Băneasa – şi, pe Calea Victoriei au mers către Palat, aclamaţi de populaţia bucureşteană. Acest moment a consacrat Marea Unire! Adică, nemţii s-au retras şi regele şi regina, în Capitala României Mari, după 707 de zile de ocupaţie străină, consacrau şi arătau bucureştenilor faptul că se află din nou în fruntea statului român, într-un moment foarte favorabil, când vechiul Regat se unise cu Basarabia, Bucovina şi Ardealul. Acesta este un moment esenţial! Deci, există nişte date ca să facem sărbătoarea pe 1 Decembrie. Dar, mai semnificativă şi mai încărcată de istorie este data de 10 Mai.

Pentru mine, cel mai important moment este 10 Mai, când a venit domnitorul Carol şi s-a instalat la Bucureşti. Înseamnă şi Independenţa de Stat, şi căderea Germaniei în 1945. Să spunem că anul acesta este ceva în plus: 100 de ani de la 1918, 100 de ani de la intrarea reginei Maria în Bucureşti, împreună cu regele Ferdinand, şi 100 de ani de la Adunarea de la Alba Iulia.

Acest Centenar se aniversează într-o atmosferă foarte proastă, pe care o mână de politicieni a produs-o. De asemenea, aceştia ar fi trebuit să aibă mai multă reţinere pe parcursul întregului an, dar politicienii s-au ţinut numai de paranghelii – maratoane, festivaluri, tăieri de panglici, să îşi pună tricolorul pe piept şi să ţină cuvântări, jalnic! Au transformat Centenarul într-un bâlci. Eu la asta nu pot să particip! Acest tip de comedie – eu fiind cercetător de arhive, istoric, eu simt un fior când vorbesc despre lucrurile astea, – ăştia habar nu au, sunt semianalfabeţi, sunt analfabeţi funcţional, au doctorate plagiate, au diplome la facultăţi care nu există – vedeţi cazul Dragnea, care s-a făcut contabil la o facultate care nu există. Ei nu au respect pentru istorie, pentru că nu o cunosc. Doar se folosesc de ea când trebuie să aibă un câştig politic. Ori exploatează istoria electoral.

Aş vrea să ne explice, acum în Anul Centenarului, cum se face că Bulgaria intră în spaţiul Schengen şi România nu? Să ne explice acest mare succes! Ar trebui să-şi dea demisia. Când a venit raportul MCV, trebuia să îşi dea demisia, pentru că este catastrofal pentru România. Consecinţa acelui raport este că Bulgaria intră în spaţiul Schengen, iar România rămâne pe peron şi fluieră. Nu trebuie să îşi dea cineva demisia când are un asemenea eşec?

Românilor le urez să ţină inima sus şi să dea năvală, în ziua alegerilor, la urne”.

Adrian Cioflâncă: Proiectul României Mari a eşuat sub tăvălugul istoriei

„Schimbările de după 1918 au adus câteva noutăţi pentru care România nu era prea bine pregătită şi acest lucru s-a repercutat asupra democraţiei. România Mare însemna mai mult teritoriu, mai multă populaţie, mai mulţi minoritari, vot universal pentru bărbaţi, partide noi, teme noi etc. Încorporarea noilor teritorii a pus la mare încercare capacitatea administrativă a ţării, care nu a fost niciodată excepţională. Nu puţine au fost vocile din teritoriile adăugate în 1918 care acuzau încălcarea specificului local, aplicarea unor politici autoritare şi abuzive de integrare. Din Basarabia, mai ales, mulţi se plângeau de militarizarea provinciei şi chiar de «ocupaţie» şi «colonizare». Problemele de securitate în noile provincii ale României au crescut puterea instituţiilor de forţă, a poliţiei, jandarmeriei, precum şi a armatei şi serviciilor secrete, care au căpătat atribuţii extinse în zona politică. Problema minorităţilor a fost abordată din perspectiva proiectului de nation-building, menit a construi o naţiune fără disparităţi culturale în interiorul noului stat. Minorităţile au resimţit acest proiect ca o formă de asimilism, destul de agresivă. Situaţia evreilor atrage îndeosebi atenţia. Evreii din România au fost ultimii din Europa care au primit drepturi politice, cetăţenie. Chiar şi aşa, o parte dintre forţele politice nu s-au împăcat niciodată cu ideea drepturilor egale cu evreii şi au făcut tot posibilul, prin legi, practici abuzive sau violenţă, să producă dezangajarea socială a evreilor, emigrarea sau dispariţia lor. Aceste lucruri nu prea se învaţă la şcoală, par tot rezultatul unui exerciţiu de imaginaţie.

După 1918, au urmat 20 de ani de graţie, de democraţie, apoi 50 de dictatură şi de agresiuni împotriva civililor, pe criterii etnice sau sociale. Această succesiune a epocilor politice ar trebui să ne dea de gândit. Proiectul României Mari a eşuat sub tăvălugul istoriei. A fost un aranjament statal spectaculos, dar care nu a putut fi menţinut. Lecţia secolului XX este că trebuie să purtăm mare grijă pentru ce avem, prin respect pentru democraţie, pentru lege, pentru civili.

Îi urez României să se ferească de dictatură, sărăcie şi război”.

Armand Goşu: Acum oamenii simpli arată mai bine – din punct de vedere moral şi intelectual – decât cei de la conducere

„Mi-aş dori ca fereastra care a fost deschisă odată cu aderarea României la clubul occidental, acum 15 ani, să nu se închidă brusc. Îmi doresc ca atunci când voi îmbătrâni să o fac într-o Românie conectată la Europa şi la spaţiul euroatlantic. Şi copii mei vreau să crească aşa. Dar asta presupune ca fluxurile şi refluxurile Rusiei care măturau Europa de Est să înceteze sau să se lovească de zidul numit Ucraina.

Cele mai importante evenimente în ultimii 100 de ani: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Ultimii 20 de ani mi se par cei mai importanţi în dezvoltarea noastră. România a demonstrat pentru prima dată cu succes că încearcă să se modernizeze. Şi o face la firul ierbii, de la talpă la vârf, la elite. Acesta e rezultatul muncii Diasporei, care a contribuit masiv la europenizarea României. Acum oamenii simpli arată mai bine – din punct de vedere moral şi intelectual – decât elita, decât cei de la conducere. Nu este chiar atât de rău. E un mare progres. Nu uitaţi de unde am plecat în 1989!”.

Alin Ciupală: Societatea este mai dezbinată ca oricând. După Centenar nu va rămâne nimic

„În primul rând, Marea Unire ne arată cât de important e ca societatea românească să aibă un proiect comun. El a fost urmărit de la jumătatea secolului al XIX-lea. Acest obiectiv al României Mari i-a unit pe români. Este un proiect pentru care întreaga societate românească a lucrat. Astăzi, ea este dezbinată, nemaiavând un proiect comun.

România Mare arată reuşita acestei idei, iar toate celelalte succese înregistrate de România nu pot fi comparate cu asta.

Din păcate, constatăm că acum societatea este mai dezbinată ca oricând. Din păcate, sărbătoarea Centenarului nu se bucură de atenţia cuvenită. Autorităţile nu au realizat mai nimic pentru asta, în afara unor discursuri. Proiectele depuse la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale primesc finanţare târziu, iar când ne vom uita în urmă, peste un an, doi, vom constata că nu a rămas mare lucru după acest Centenar. Finlanda, de pildă, care sărbătoreşte acelaşi lucru, poate spune că a realizat ceva trainic, are o nouă biblioteca performantă. La noi nu va rămâne nimic”.