16 ianuarie 2017

ISTORIA CLUJULUI (XV) Casa Presei din Clujul interbelic

By In Clio, Special

La 26 octombrie 1920, un grup de 16 jurnaliști se reunea la restaurantul hotelului New York din Cluj, pentru a pune bazele Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat.

Acesta avea scopul de a „apăra interesele morale și materiale ale membrilor săi, precum și să lupte pentru dezvoltarea spiritului de solidaritate și colegialitate între profesioniștii condeiului” , după cum arăta argumentul publicat în publicaţia Gazeta noastră, împărţită participanţilor la primul Congres.

În urma discuţiilor fondatorilor sunt delegaţi ziariștii Ion Dragu și Leonard Paukerow să elaboreze un proiect de statut, ce urma să fie aprobat la 3 noiembrie 1920, când se alegea și comitetul de conducere al Sindicatului.

Congresul de constituire a Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat s a deschis la Cluj, miercuri, 19 ianuarie 1921, sub conducerea lui Ion Agârbiceanu, redactor la ziarul Patria, oficios al Partidului Naţional Român și președinte al Comitetului provizoriu. S a discutat conţinutul statutului, apoi a fost ales comitetul format din gazetarii Valeriu Braniște, Gh. Pop, Virginiu Iosif, I.U. Soricu, Ion Clopoţel, Ion Agârbiceanu, D. Tomescu, Ion Dragu, Cezar Petrescu, Al. Hodoș, Radu Dragnea, L. Paukerow.

Din comisia de cenzori au făcut parte Lucian Blaga, M. Procopiu și D. I. Cucu.

Ion Agârbiceanu avea să conducă Sindicatul până în 1923, apoi între 1923- 1925 l a condus Daniel Tomescu, iar în 1926, președinția a revenit lui Al. Hodoș.

Sindicatul a avut sediul la Cluj și filiale în Oradea, Arad, Timișoara, Brașov, Târgu Mureș, Satu Mare și Sibiu. În paralel cu acesta la Cluj a activat și un Sindicat al ziariștilor maghiari, cu care sindicatul gazetarilor români a întreţinut relaţii de colaborare.

Potrivit statutului, acesta era compus din membri ordinari și extraordinari, membru ordinar putând fi „oricare ziarist profesionist angajat la un ziar cotidian” care plătea o taxă de înscriere de 50 de lei și o cotizaţie lunară de 15 lei.

Comitetul sindicatului reunea ziariști cunoscuţi cum era Ion Clopoţel, Ion Agârbiceanu, D. Tomescu, Ion Dragu, Cezar Petrescu, Al. Hodoș.

Președinţia reputatului Ion Agârbiceanu, un scriitor deja renumit, a adus mult prestigiu Sindicatului Presei din Ardeal și Banat și a reprezentat un moment de consolidare al organizaţiei. Au fost organizate colecte de bani, serate culturale, literare, artistice, în care s au făcut donaţii de bani pentru sindicat de către persoane și instituţii. Baza materială a sindicatului s a constituit mai ales din preluarea Fundaţiei dr. Ioan Mihu, înfiinţată în 1910, care avea în patrimoniu o donaţie importantă a fondatorului, efectuată înainte de Unire.

O mare reușită: înființarea Căminului Ziariștilor din Ardeal și Banat (Casa Presei)

 Cel de al doilea președinte al sindicatului a fost D. Tomescu, unul din ziariștii întreprinzători ai epocii. Acesta a reușit să mute sindicatul într-un nou local. Inaugurarea localului a avut loc în 25 octombrie 1931. Visul cel mare al Sindicatului, încă de pe vremea Fundaţiei Mihu, a fost construirea unei Case a Presei, deziderat care a fost împlinit la unsprezece ani după înfiinţarea Sindicatului cu un aport de capital al Băncii Albina contractat de Sindicat dar și prin sporirea averii Sindicatului prin bună administrare, ajutoare bănești de la Primărie și Ministerul Finanţelor.

Tot sub președinția lui Daniel Tomescu are loc o nouă adunare generală a Sindicatului, el fiind reconfirmat în funcţie. Așa cum arată Almanahul sindicatului din 1926, în articolul semnat de jurnalistul Ion Clopoţel „Axa centrală a preocupărilor noastre permanente este ideea edificării unei Case a Presei în Cluj, făcând posibilă o înmulţire a mijloacelor de a sta într ajutorul membrilor pentru cultivarea lor profesională și promovarea intereselor materiale”. 

Dezideratul a fost în cele din urmă atins, reprezentând unul din cele mai importante realizări ale sindicatului jurnaliștilor din Ardeal.

Casa Presei

 Sindicatul în a doua sa perioadă de funcţionare

După primii cinci ani de funcţionare, Sindicatul are o bază materială bună, fapt relevat în articolul de sinteză a vicepreședintelui Ion Clopoţel din Almanahul din 1926. La finalul lunii ianuarie, în data de 31 ianuarie, are loc Adunarea generală a Sindicatului. Președinte e ales Al. Hodoș. Ziariștii reuniţi discută o multitudine de probleme, cum ar fi realizarea de colecţii a ziarelor și revistelor, un deziderat etern al presei românești. Începând cu acest an, Sindicatul Ziariștilor are adunări generale anuale. După ani de activitate în domeniul presei, Sebastian Bornemisa, fondatorul renumitei reviste Cosânzeana, ajunge președinte al Sindicatului. Va ajunge ulterior deputat dar și primar al Clujului, singurul ziarist din istoria orașului care a ajuns să ocupe această funcţie! Un alt președinte al Sindicatului va fi Aron Cotruș, imediat după ce Bornemisa întră în politică și apoi în administraţie publică locală.

Un deziderat atins. Inaugurarea Casei Presei

În 1928 ajunge președinte Ion Clopoţel,  gazetar la revista de ţinută Societatea de mâine.  Acesta, prin spiritul său pragmatic, face ca Sindicatul să achiziţioneze clădirea mult visată ca sediu. Se împlinește astfel un vis foarte mare al gazetarilor clujeni, ardeleni, să aibă o Casă a Presei. Donaţia Fundaţiei Dr. Mihu, care înseamnă practic preluarea întregii avuţii a ilustrei fundaţiei de către sindicat a fost fundamentală pentru îndeplinirea principalului deziderat material al Sindicatului.

În 25 octombrie 1931 este inaugurată cu fast acest Casă a Presei cunoscut și ca Căminul Ziariștilor de pe Calea Victoriei nr.23 (actual 30 n.m). Participă întreaga presă clujeană, presa minoritară, primarul Clujului, profesorii de la Universitate, reprezentanţi ai diferitelor asociaţii de presă a timpului, autorităţi locale și centrale. Ziarele din întreaga ţară, dar mai cu seamă cele din Cluj, salută evenimentul. Inclusiv presa maghiară și Sindicatul ziariștilor minoritari au fost prezenţi și au salutat acest demers. Momentul a fost unul de răsunet pentru presa românească din Transilvania dar și din România.

Fosta Casă a Presei clujene

În sindicat sunt mereu înnoiri, iar în urma adunărilor generale succesive intră ca membrii de onoare I. G. Duca, viitor prim ministru, profesorul Ion Bianu, episcopul Iuliu Hossu.

Un nou jurnalist cunoscut al vremii ajunge președinte al Sindicatului, este vorba de Teofil Bugnariu, ales la 24 aprilie 1936. Acesta impulsionează viaţa Sindicatului și are o iniţiativă benefică prin sărbătorirea a 16 ziariști cu o activitate de 25 de ani în presă, la 16 decembrie 1935. Aceștia primesc diplome și sunt omagiaţi la sediul Sindicatului.

Cei 16 au primit diplome înmânate de însuși ministrul Justiţiei, așa cum informează cotidianul Patria, o zi mai târziu. De asemenea proaspăt înfiinţata Gazeta Gazetarilor dedică un număr întreg acestei aniversări. Sunt premiaţi ziariști de marcă cum ar fi Ion Agârbiceanu, Ion Clopoţel, Valeriu Braniște, Onisifor Ghibu, Lucian Bolcaș.

În Căminul Ziariștilor Români are loc Adunarea Generală, chiar a doua zi după inaugurarea clădirii, așa cum era statuat prin convocator. Noul comitet era compus din Ion Clopoţel, Al. Hodoș, V. Pușcariu, O. Buzea, Aurel Buteanu, Aurel Davidescu, Horia Teculescu, V. Gomboșiu, M. Samarineanu, Al. Lupeanu. Noul comitet decide un lucru important pentru breaslă, începerea activităţii Casei de Retragere și Pensiuni. Ion Breazu scrie laudativ în revista Societatea de Mâine despre aceste fapt care ar duce la „reabilitarea prestigiului ziaristului român din Ardeal și Banat”.

În dezbaterile din cadrul Sindicatului Presei, câștigă tot mai mult loc idea unui Muzeu al Presei, care să ofere posibilitatea unor expoziţii în Cluj dar și în orașele din Ardeal. Alţi gazetari susţin nevoia de a se trece la redactarea unor monografii de presă dar aceste deziderate nu se realizează în viitor. Cea mai mare expoziţie de presă o face tot Biblioteca Central Universitară, când sunt expuse majoritatea publicaţiilor clujene apărute după Marea Unire. A rămas unica expoziţie de mare anvergură de acest tip la Cluj în perioada interbelică, chiar dacă Sindicatul a mai realizat diverse serate, șezători și chiar expoziţii temporare.

Un alt lucru pozitiv care a reieșit în urma discuţiilor din cadrul ședințelor de la Casa Presei, din 1933, a fost iniţierea unui ciclului de „Portrete din vechea ziaristică ardeleană”. Acesta a aparţinut scriitorului Ion Mateiu care le a publicat în Societatea de Mâine. Portretele au fost strânse în volum în cadrul colecţiei intitulată „ Biblioteca de ziaristică.

Un an după, Sindicatul își alege o nouă conducere. Președinte este Teofil Bugnariu, iar comitetul de conducere este forma din N. Buta, Al. Lupeanu, Ion Montani, Zaharia Boilă, Tr. U. Gomboșiu, Vasile Munteanu, Al. Avram și Gh. Giurgiu așa cum relatează cotidienele Patria și Naţiunea. 

Sindicatul presei în timpul dictaturii antonesciene și al doilea război mondial.

Ceea ce spunea marele jurnalist Ion Clopoţel la cea de a doua adunare generală a Sindicatului, că „Casa ne dă forţa de rezistenţă împotriva oricăror vitregii” avea să fie relativ rapid contrazis de Istorie. Peste presa clujeană și ardeleană dar și cea din România în general, vin vremuri dificile, tragice, odată cu dictatura declanșată de Carol al II lea și mai ales de declanșarea celui de al doilea război mondial.

Carol al II lea desfiinţează partidele, înfiinţează un partid unic și trece la controlul presei pe tot teritoriul României Mari. Nu face excepţie Clujul, cu presa sa de toate culorile.

Presa clujeană, în cel mai important oraș unde ea activa a fost practic dinamitată. După Dictatul de la Viena, la 30 august 1940, românii rămân cu un singur ziar în oraș, Tribuna Ardealului al lui Emil Haţieganu și cu revista Viaţa ilustrată a lui N. Colan. O singură publicaţie rămâne în întreg Ardealul, Săptămâna, la Bistriţa.

Sindicatul continuă să existe, exilat însă la Sibiu, în bejenie. Despre acţiunile lui scriu gazetele din Timișoara, Brașov, Turda (Gazeta de Turda). Sindicatul presei din Ardeal și Banat se remarcă prin seratele sale, și mai ales, prin voinţa de a nu se da bătut, de a rezista vitregiilor istoriei. Acesta întreprinde turnee prin aceste orașe pentru a ţine sus flacăra presei libere românești. Atmosfera era foarte tensionată în relaţia cu noua majoritate de după Dictat, șicanele împotriva presei de limbă română și a jurnaliștilor în mod individual au loc la tot pasul.

Cenzura antonesciană a prevestit apoi rezultatele dezastruoase ale Dictatului. Nu existat corespondenţă care să nu fie verificată de oamenii cenzurii, foarte atenţi să nu răsufle critici la adresa regimului antonescian dar, pe de altă parte, și a regimului Horthy, în Ardealul retrocedat.

În 1943 are loc, la Sibiu, Adunarea Generală a Sindicatului, sub conducerea entuziastului jurnalist ţărănist Constantin Hagea. Sindicatul a protestat dur chiar la nivelul Ministerului Propagandei pentru că Cenzura abuza de drepturile ei. Printre semnatarii protestului apare și tânărului gazetar Gabriel Ţepelea, viitor om politic ţărănist, după căderea regimului comunist în 1989.

Situaţia a degenerat iar Sindicatul a fost scos în afara legii. Astfel el a fost nevoit să organizeze o Adunare Generală Extraordinară la Alba Iulia, în 29 iunie 1944, iar membrii ei au decis să protesteze printr- o moţiune în patru puncte prin care refuză desfiinţarea și anunţă continuarea activităţii. Se constată cât de dificilă era în aceste condiţii activitatea sindicatului.

„Subsemnaţii ziariști ardeleni protestăm pe această cale în mod solemn contra felului în care înţelege Cenzura Presei să și exercite atribuţiile în ultimul timp, împiedicându ne scrisul nostru pus exclusiv în slujba idealului naţional românesc. Rugăm să binevoiţi a ne fixa o audienţă pentru a dovedi această situaţie intolerabilă”, scriau Ministerului Propagandei, pe 19 iulie 1944 ziariștii din Sindicat.

DOCUMENT IMPORTANT. Cerere a Sindicatului Presei la adresa Primariei. – publicata de revista Orasul in 2006.

Puterea a ignorant complet telegrama ziariștilor ardeleni și a contraatacat cu măsuri și mai dure. Se înfiinţează un așa zis Colegiul al ziariștilor, paralel cu Sindicatul, iar acesta este decretat ca scos în afara legii. Repercusiuni importante sunt și pentru colaboratorii la gazete, preoţi și învăţători, care sunt efectiv opriţi să mai colaboreze cu presa vremii!

Situaţia se tensionează tot mai mult iar Sindicatul protestează din nou. În urma unei noi Adunări extraordinare la Alba Iulia, în cursul anului 1944, gazetarul Emil Boșca Mălin prezintă un referat cu măsurile dure ale Puterii împotriva presei.

Se dă publicităţii un comunicat de respingere fermă a măsurilor guvernamentale:

 „În temeiul acestor considerente, adunarea generală extraordinară constată că Sindicatul Presei Române din Ardeal și Banat nu poate colabora la executarea acestei legi. Adunarea generală extraordinară, fiind convinsă că desfiinţarea Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat în actualele împrejurări furtunoase nu este folositoare ţării și neamului, hotărăște menţinerea organizaţiei sale în forma actuală, până ce împrejurări legale o îngăduie, iar pentru cazul că forma actuală nu s ar mai putea menţine, se va proceda la modificarea statutelor, organizaţia continuându și existenţa în forma sa iniţială de Fundaţie, cu menirea precisă de a ocroti și promova toate interesele culturale, sociale și economice românești din Ardeal și Banat sub denumirea Fundaţia dr. Ion Mihu. Până la convocarea și constituirea proximei adunări generale extraordinare, adunarea generală extraordinară de azi instituie pentru ocrotirea și promovarea intereselor Fundaţiei dr. Ion Mihu, cu depline puteri, un Consiliu și un Comitet Executiv. Membrii Consiliului Patronal sunt I. P. S. S. Dr. Nicolae Bălan și I. P. S. S. dr. Valeriu Traian Frenţiu, precum și domnului Iuliu Maniu, fost președinte al Consiliului de Miniștri”.

Această poziţie corectă și intransigentă a fost cântecul de lebădă al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat pentru că prin trecerea României alături de forţele aliate, la 23 august 1944, jurnaliștii au început să fie vânaţi de sovietici pe motivul unui așa zis colaboraţionism cu fasciștii. Jurnaliști de mare calibru, ardeleni, cum au fost D.I. Cucu sau Alexandru Hodoș, sau conducători de mari ziare naţionale, Stelian Popescu de la Universul, Pamfil Șeicaru de la Curentul dar și mulţi alţii au fost efectiv îndepărtaţi din presă, în cadrul unui proces de epurare masiv finalizat în justiţie cu ceea ce este cunoscut ca „procesul jurnaliștilor”. 

Conform gazetelor care au relatat, cum a fost Ardealul, ultima adunare generală de amploare s a ţinut la Sibiu pe 29 ianuarie 1944. Președinte în funcţie era Sebastian Bornemisa iar vicepreședinte Aurel Buteanu, de la importantul cotidian Patria. Comitetul de conducere a fost format din Em. Boșca Mălin, Gh. Stoica, Augustin Popa, Ion Breazu, I. Ștefănescu, Grigore Popa, V. Netea, Grigore Bugarin,, Ion Th. Ilea, C. Hagea ca secretar general.

Pe lângă Sebastian Bornemisa ca președinte și Aurel Buteanu ca vicepreședinte, din comitet mai făceau parte: C. Hagea, în calitate de secretar general, I. Costea, ca bibliotecar, administrator fiind Constantin I. Codarcea și jurist consult I. Munteanu. Cenzori erau Iustin Ilieșiu, V. Munteanu și I. Gh. Severeanu.

Președinte a fost ales la această Adunare Generală jurnalistul Aurel Buteanu. Acesta a fost ultimul președinte al Sindicatului Presei din Ardeal și Banat apoi sindicatul, sub noua ocupaţie, dispare prin comasarea prin absorbţie cu un alt sindicat în care își pierde specificul pentru care a existat 20 de ani.

Societatea românească întră în procesul de stalinizare, până în 1953, când Stalin moare. Sunt desfiinţate partidele politice, prigonite elitele politice, intelectuale, naţionalizarea și colectivizarea duc la dispariţia societăţii liberale formate în perioada interbelică. Presa devine aservită ocupantului sovietic și intră sub controlul instituţiei cenzurii. Se încheie trist o epocă strălucită de gazetărie.

Bibliografie

Mircea Popa, Istoricul Sindicatului Presei Române din Ardeal şi Banat, în Studia Universitas „Babeş-Bolyai”. pp. 3-20.; vezi și Marian Petcu, Jurnalist în România. Istoria unei profesii, pp. 34-36, ed. Comunicare.ro

Gazeta Noastră, an I, nr. 1, 1933

Almanahul Sindicatului Presei Române din Ardeal şi Banat, Cluj, 1926, pp. 190-191.

Almanahul Sindicatului Presei Române din Ardeal şi Banat, Cluj, 1928.

Mircea Popa, Panoramic jurnalistic. Presa de ieri şi de azi, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2011, pp. 391-411.

Emil Rus, Delictul de opinie. Procesul ziariştilor 1945, Bucureşti, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, 2012.

Vasile Lechințan, Casa Presei sau Căminul Ziariștilor, în Orașul, 6 / 2006.

 

 

 

 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.