2 iulie 2016

ISTORIA CLUJULUI (VI) Cum a ars cinematograful Urania

By In Clio, Esenţial

Palatul „Urania” din Cluj-Napoca, situat pe strada Hora la numărul 4, a fost construit în anul 1910, urmând planurile arhitectului Geza Kappeter.

„Urania” a fost de altfel printre primele palate construite în acest municipiu, fiind gândit să găzduiască în interiorul său un cinematograf, restaurante şi o cofetărie, iar la etajele superioare, un număr de 17 apartamente.

Şi pentru că tot aminteam de cinematograf, trebuie să subliniem faptul că destinul Palatului „Urania” este legat de cel al cinematografiei din Transilvania şi în special din Cluj-Napoca care va avea primul cinematograf de abia în 1906, când Jeno Janovics, directorul Teatrului Maghiar de Stat a deschis şi un studio de film şi teatru.

Astfel, în primele decenii ale secolului al XX-lea, cinematograful din incinta Palatului „Urania” a fost unul din cele mai luxoase din Cluj, având o capacitate de 500 de locuri şi beneficiind de încălzire centrală şi ventilaţie. Proprietarul palatului a fost Andras Udvary, căruia de fapt îi plăcea să filmeze povestioare scurte, fiind autorul filmelor mute „Dansul naţionalităţilor”, „Cluj” şi „Miss Mecanografa”.

Urania

Inaugurat în 1910, cinematograful din incinta palatului va fi redenumit în 1964 în 23 August, iar după evenimentele din decembrie 1989 va fi primi numele de Favorit.

Incendiul de la Urania

Prezentăm în continuare una din întâmplările trăite de istoria acestui palat, întâmplare care putea duce la dispariţia unuia dintre primele cinematografe transilvănene.

„Aseară, [9 ianuarie 1927], la orele 7, un violent incendiu a izbucnit în palatul cinematografului <<Urania>> din Calea Regele Ferdinand, producând o chinuitoare panică în rândul spectatorilor filmului <<Taras Bulba>>. Flăcările au încins într-o clipă acoperişul edificiului, ameninţând serios şi clădirea vecină.

Anunţaţi pompierii s-au prezentat numaidecât la faţa locului şi cu sforţări aproape supraomeneşti au izbutit să împiedice lăţirea focului. Calea Regele Ferdinand a fost imediat barată de armată şi jandarmerie, interzicând apropierea curioşilor de locul incendiului, dar şi aşa la câteva minute mulţimea ce s-a adunat a făcut imposibilă orice circulaţie.

Noaptea târziu focul a fost localizat.

Astăzi dimineaţă [11 ianuarie 1927] autorităţile s-au prezentat la faţa locului, începând cercetările. Erau de faţă domnii: Debău, directorul Prefecturii poliţiei, comisar Aurel Drăghiciu, şeful Diviziei de urmăriri şi comandantul pompierilor. Din cercetările de până aici rezultă fără nici o îndoială, că focul a luat naştere în podul casei, dar în ce mod nu s-a putut încă stabili.

Există o supoziţie foarte interesantă, întemeiată pe declaraţia fiului portarului, care susţine, că îndată după declararea incendiului, el, care se găsea la reprezentaţia cinematografului, a fugit în direcţia dinspre unde ieşeau flăcările şi a întâlnit doi indivizi îmbrăcaţi în haine de soldaţi, care coborau agitaţi treptele.

De aici s-a tras apoi următoarea concluzie. Cei doi indivizi au încercat după toate probabilităţile o spargere în casa cofetarului A. Cseke, care locuieşte în mansarda edificiului, dar fiind surprinşi de cineva, sau auzind vreun zgomot, s-au refugiat în pod, unde au stat mai multă vreme ascunşi.

Se poate ca indivizii refugiaţi în pod să fi aprins o ţigară, din care a luat naştere apoi focul, iar ei profitând de situaţia alarmantă au putut dispărea.

Aceasta este supoziţia oficială… Noi însă nu putem împărtăşi  asemenea prezumţii. Căci nu se poate explica cum, aceşti doi, să zicem soldaţi, să fi încercat o spargere, chiar în locuinţa săracă a unui cofetar şi chiar în mansarda edificiului, de unde în caz de surprindere, este foarte problematică scăparea. Ori, poate criminalii niciodată nu se gândesc că vor fi prinşi?

Căci numai în acest caz s-ar putea menţine prezumţia, care n-are la bază decât declaraţia unui om speriat.

Cercetările ulterioare vor dovedi desigur, că ancheta de astăzi a început pe căi greşite. Să nu fie vre-o inducere în eroare din partea vre-unui interesat? S-ar putea presupune şi aceasta.

Întrebat asupra cauzelor naşterii focului, proprietarul edificiului – Andrei Udvari – nu ne-a ştiut da nici o lămurire, dovadă, că nu este o fire fantezistă, care să atribuie această năpastă asupra lui, unor aventurieri de film cum o fac alţii.

Pagubele sunt enorm de mari. A ars întreg acoperişul marei clădiri, care între împrejurările actuale valorează pe puţin la două milioane lei. O parte din pagubă însă se va restitui, acoperişul fiind asigurat la societatea <<Franco-Română>> pentru valoarea de un milion de lei.

În locuinţele din etajul trei nu s-a produs nici o pagubă, edificiul fiind modern, construit în întregime din beton armat şi care a costat – după declaraţiile proprietarului – acum 16 ani, frumoasa sumă de 500 mii coroane aur”, scria presa vremii.

DSCF0790

Desluşirea cauzelor, vinovaţii şi desfăşurarea evenimentelor o găsim într-un articol publicat câteva zile mai târziu.

„Cetitorii noştri n-au uitat încă, desigur, învolburata cunună de văpaie care a cuprins de jur împrejur, în seara zilei de 9 ianuarie, acoperişul palatului <<Urania>>. Svonul surd care circula despre cei doi soldaţi enigmatici, care ar fi fost văzuţi coborând în goană scările, prin felul cum se comenta, părea mai mult rodul unei imaginaţii înfierbântate şi îngrozite, decât povestirea unor realităţi.

Dar << de unde nu-i foc nu iese fum>>… şi Poliţia noastră urmărind cu repeziciune firele încurcate ale întâmplării, a dat degrabă de capătul lor. Din bunăvoinţa domnului director Debău, a d-lui A. Dreghici şeful diviziei de urmăriri, precum şi a d-lui Loc. Câmpan delegatul Comenduirii, suntem în măsură a da câteva amănunte.

Încurcat în mai multe furturi, şi prins cu…gâsca subsoară, dezertorul Ilie Roblău din comuna Ciocmani, judeţul Someş, a ajuns în după masa zilei de 9 ianuarie a.c., fără lemne la locuinţa d-lui Maior Trandafirescu, din palatul Urania împreună cu ordonanţa d-lui Maior, flăcăul Vladimir Moldovan. Lucrul isprăvit dacă i-ar fi urmărit cineva în semi-întunericul care se îngroşa ar fi văzut două umbre strecurându-se în podul palatului vechi, vezi Doamne după câteva cepe, dar cu gândul ascuns de-a şterpeli unsoarea stăpânului. Ilie Roblău mergea înainte, cu o lumânare aprinsă, iar în urma lui, cu ţigara între dinţi, Vladimir Moldovan. Aici în toiul căutărilor înfrigurate, ordonanţa a scăpat mucul aprins al ţigării între nişte cârpe aruncate. Sămânţa în jar din care avea să răsară uriaşa flacără de peste un ceas, era aruncată. Ochii neobişnuiţi au început să simtă înţepături mici, iar fumul se aşeza în pod, în pături tot mai groase. Când au ieşit din pod, Ilie Roblău a băgat de seamă că ţigara cu care tovarăşul său a intrat în întunecimea podului şi care lucea jucăuşe în răstimpuri, acum nu mai era. Îndată a făcut legătura între ea şi fumul din pod, i-a spus-o lui Moldovan şi după ce şi-au făgăduit să-şi pună lacăt pe gură, au luat-o la sănătoasa. Pe uşa deschisă fumul a năvălit în urma lor în valuri plutitoare.

Cum însă, după cum am amintit, dezertorul Roblău mai avea la dosar şi câteva furturi, urmărit şi cercetat pentru acestea, câteva întrebări meşteşugite ale d-lui Drăghici, l-au adus în încurcătură. Luat la scurt, şi ameninţat cu neîndurătorul…, scaun electric, care în fantezia lui lua conturele unui demon care resuflă foc, a făcut mărturisiri importante. […]

În aceste împrejurări şi-a mărturisit şi tovarăşul ordonanţa Vladimir Moldovan şi telefonul a sbârnâit scurt, ducându-i ordinul de arestare.

Descurcată astfel întâmplarea incendiului de la palatul Urania, la poliţie, cercetările urmează în amănunt”, scria presa vremii.

DSCF0796

Consecinţele evenimentelor din ianuarie 1927 au produs efecte imediat.

„Primăria oraşului Cluj a hotărât reorganizarea corpului de pompieri. De comun acord cu prefectura poliţiei s-a decis să se facă o instrucţie incendiară sergenţilor de stradă şi jandarmilor urbani. De asemenea, s-au mai cerut de la Comandamentul militar, un număr de 100 de soldaţi, care vor primi aceiaşi instrucţiune. Dintre pompierii distinşi la incendiul de la <<Urania>>, vor fi premiaţi  cu 500-1000 lei, în cursul zilei de azi la Primăria oraşului”, scriau yiarele de atunci.

Prin prisma evenimentelor relatate reuşim să ne facem o imagine clară despre modul de organizare a palatului „Urania”, despre moravurile şi mentalităţile, despre măsurile ce se impuneau pentru prevenirea unor dezastre la în anii `30 ai secolului XX transilvănean.

text şi foto de Felix Ostrovschi

colaborator clujulcultural.ro

 

 

 

7 Comments
  1. Alicia 19 decembrie 2017

    I am from Argentina and my great grandfather was Andras Udvary

    Reply
    • Redactia 19 decembrie 2017

      We salute you. You know the story of Urania well, no?

      Reply
  2. Dana 13 august 2016

    Ar fi foarte bine daca s-ar studia totusi istoria adevarata a palatului Urania, a proprietarilor ei, cartea funciara fiind locul potrivit pentru a incepe.
    Pe cladire este inscrisa data constructiei care este 1906- tot pentru corectitudine

    Reply
  3. Sigina 22 iulie 2016

    Ce frumos articol! Clujul meu <3 si centrul meu <3

    Reply
    • Redactia 22 iulie 2016

      Multumim, Sigina!

      Reply
  4. Mihai 2 iulie 2016

    Nu pot să nu constat ce plăcere am să citesc presa din acea vreme, în comparație cu gluma de presă din ziua de azi.

    Reply
    • Redactia 3 iulie 2016

      asa e

      Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.