30 aprilie 2016

ISTORIA CLUJULUI (IV) Povestea tristă a marelui atlet Ion Moina

By In Clio, Esenţial

Atunci când spunem Ion Moina, gândurile majorităţii cititorilor se îndreaptă spre imaginea stadionului municipal din Cluj-Napoca, inaugurat în 1911, şi care de la începutul anilor `90 şi până la reconstrucţia sub noua imagine de Cluj Arena, a purtat numele atletului Ion Moina.

Născut la 23 mai 1921 la Nimigea, în judeţul Bistriţa-Năsăud, Ion Moina rămâne în istoria sportului clujean şi românesc ca unul din cei mai mari atleţi, multiplu campion naţional. La vârsta de 16 ani, după finalizarea celor cinci clase la şcoala din Mociu, s-a înscris la Şcoala Normală din Cluj, unde a fost remarcat de profesorul Gheorghe Comănaru. Treptat s-a evidenţiat în plan sportiv, cu câteva rezultate remarcabile, cum ar fi ocuparea locului întâi la Campionatele naţionale de juniori din Cluj, unde s-a clasat primul la proba de săritură în lungime.

DSCF0395

Însă declanşarea în 1939 a celei de-a doua conflagraţii mondiale şi pierderea Transilvaniei un an mai târziu, îi va marca mult cariera sportivă. Va fi nevoit să părăsească Clujul şi se va înscrie într-un club din Capitală. Performanţele pe care le obţine în această perioadă fac ca în anul 1943 să îi fie acordat Premiul Naţional pentru Sport.

Viaţă grea dar…înapoi la “U”

Moina a trecut prin mari greutăţi. La sfârşitul anului 1944 şi de-a lungul anului 1945, atunci când „unii antrenori, sportivi şi ziarişti s-au grăbit să tragă concluzii sau să decreteze sentenţios: <<Moina este un atlet sfârşit>> sau <<Supremaţia lui Moina în sprintul românesc s-a terminat>>”[1].

Ce se întâmplase de fapt? După cedarea Ardealului în 1940, Ion Moina, la fel ca alţi mulţi alţi sportivi clujeni, pleacă pe alte meleaguri, în căutarea unor cluburi sub culorile cărora să poate activa în continuare.

„Prima <<ceremonie>> pe care am îndeplinit-o mutându-mă la Bucureşti a fost aceea de transferare din clubul meu <<U>>, la care nu mai puteam rămâne, la un club de performanţă din Capitală. […] Sub culorile roşu-albastru ale acestui club, în patru ani am cucerit 16 titluri de campion al ţării, stabilind 14 recorduri mondiale. Marea mea greşeală – acum îmi dau şi mai bine seama, e că din dorinţa de a da totul, din elanul nestăvilit al tinereţii, concuram uneori la prea multe probe, uzându-mă fizic şi nervos şi diminuându-mi într-un fel posibilităţile de a mă realiza exclusiv într-o probă sau două”[2].

Însă, spre sfârşitul războiului, în 1944, Ion Moina se decide să se reîntoarcă la Cluj-Napoca şi să concureze din nou sub culorile clubului Universităţii. Intenţia sa declanşează o avalanşă de atacuri îndreptate împotriva personalităţii şi carierei sportive, riscând chiar excluderea din viaţă sportivă românească.

„Asupra lui Moina se iscaseră în ultima vreme o mulţime de versiuni. Astfel, s-a întâmplat ca înaintea campionatelor de la Predeal, atletul nostru numărul 1 să nu ştie pentru cine va concura, întrucât şi Universitatea şi Stadiul Român se înscriseseră. Natural, sesizată de ambele cluburi, federaţia a căutat să lămurească acest caz. După ce s-au cercetat îndeaproape antecedentele, s-a hotărât ca Moina să rămână definitiv la Universitatea, întrucât legitimarea introdusă de Stadiul Român nu era valabilă, conform regulamentelor federaţiei”[3].

DSCF0467

După această decizie luată în 1944, anul următor situaţia pare însă să se tulbure tot mai mult datorită încăpăţânării clubului bucureştean Stadiul Român de a-l păstra pe atletul Ion Moina. „Am anunţat din vreme că <<procesul>> Moina va redeveni de actualitate. Într-adevăr, în ultima şedinţă a federaţiei au fost deschise două plicuri sosite de la Moina. În primul era un memoriu, iar în cel de-al doilea o cerere. Ambele au produs emoţii şi nedumeriri.

  La facerea lumii, Moina a fost la Universitatea. De acolo a trecut la Stadiul Român. Între cele două grupări, popularul nostru sprinteur a făcut de vreo zece ori naveta. Când ţi-era lumea mai dragă, Moina îşi dădea demisia, făcea puţină vâlvă şi când lucrurile se potoleau, îşi dădea din nou demisia. […]

Am mai spus-o, Moina a trimis federaţiei un memoriu pe patru pagini mari, scrise mărunt. Începe să istorisească modul în care şi-a făcut cursul primar, pe cel de la şcoala normală, cum a debutat în sport şi alte lucruri de genul acesta. Şi termină cerând legitimarea pentru Universitatea.

Fiindcă, spune el, se mută definitiv la Cluj şi înţelege să activeze la clubul care i-a dat primele satisfacţii. Alături de memoriu, Moina mai face o cerere: roagă să i se acorde o pereche de pantofi cu cui.

Procesul a început prin urmare marţi seara, când d. Baciu, preşedintele federaţiei, a dat citire memoriului. În prima instanţă, desbaterile au fost scurte şi au condus <<memoriul>> la dosar.

Justificarea este într-adevăr foarte justă. Iată ce a spus d. Baciu:

<<Cazul Moina nu poate fi discutat şi nici nu poate fi rezolvat în forma actuală. Numai când Universitatea şi Moina vor veni cu acte care să dovedească legal că noul domiciliu e fixat legal pentru lungă durată la Cluj – iar nu temporar – atunci se va putea discuta. Altfel, Moina e legitimat pentru Stadiul Român. Categoric, dacă va veni cu acte şi cu o adresă prin care să ceară legitimarea lui pentru <<U>> pentru aceleaşi motive care l-au legitimat pentru Stadiul Român, atunci federaţia nu are nici un drept să nu-i acorde transferarea>>.

În orice caz Universitatea va veni cu acte. Prin urmare procesul de abia a început. La actele Universităţii, Stadiul Român va răspunde cu alte acte, care vor produce foarte multe discuţii.

Procesul are şi o limită. Trebuie să se termine la 18 august. După această dată, Moina nu va mai putea fi transferat la <<U>> decât pe urmă după Predeal şi naţionalele de seniori. Adică tocmai în octombrie.

Nu ştim ce atmosferă va lua cazul. Am dori numai să punem o întrebare lui Moina: dacă cele scrise în memoriu sunt adevărate, atunci pentru ce a cerut tot el, în ianuarie, printr-o scrisoare, anularea legitimării pentru <<U>> şi trecerea lui la Stadiul Român? Scrisorile nu se uită, iar capriciile se pot uneori pedepsi”[4].

„În ultima şedinţă a federaţiei, delegatul Stadiului Român a anunţat că atletul Moina va fi suspendat de grupare pe timp de doi ani pentru că nu a vrut să participe la concursul de la Predeal. Rămâne de văzut dacă intenţia Stadiului va deveni o realitate şi dacă federaţia în ultimă instanţă, va ratifica această suspendare”[5].

De partea cealaltă, clubul sportiv Stadiul Român încearcă să-şi justifice atitudinea pe care a luat-o. „Din partea Stadiului Român primim spre publicare două lucruri: un comunicat şi o scrisoare a lui Moina. Iată comunicatul:

Comitetul Stadiului Român, luând în discuţie raportul Secţiei de Atletism asupra atletului Ion Moina, care s-a făcut vinovat, în repetate rânduri, de grave abateri de la legile de onoare ale Sportului şi de trădare a intereselor sportive ale grupării noastre, Comitetul apreciind gravitatea excepţională a faptelor comise de numitul a hotărât excluderea pe viaţă din rândul membrilor Stadiului Român. Excluderea va fi comunicată tuturor forurilor de conducere ale sportului românesc şi publicului sportiv.

Iată şi scrisoarea pe care Moina a trimis-o Stadiului Român la 10 decembrie anul trecut:

Domnule Arhitect, deoarece împrejurările nu-mi permit să am o întrevedere şi-o lămurire verbală cu Dvs. recurg la această cale pentru a elucida anumite chestiuni rămase obscure şi de a vă prezenta situaţia în care aş putea pe viitor, să mai fac parte din clubul Stadiul Român. Aţi fi găsit – şi pe drept cuvânt – inexplicabilă comportarea mea faţă de clubul Dvs. (Predealul din acest an) după cum aţi fi găsit tot aşa şi condiţiunile mele dacă nu ar urma aceste lămuriri. Mi-am început activitatea la Stadiul Român, imediat după ce m-am stabilit la Bucureşti, un provincial adolescent, fără experienţa vieţii, plin de idealism şi de planuri măreţe.

Timp de doi ani mi-am reprezentat clubul cu tot dragul şi cu tot sufletul, am cules satisfacţii şi deziluzii după fiecare victorie sau înfrângere a Stadiului – din dragoste de club la probe pentru care nu m-am pregătit niciodată în mod special (lungime, 400), am bătut atâtea recorduri naţionale, am făcut risipă de talent şi energie, am neglijat rezultate mari, şi toate acestea le-am făcut numai pentru a aduce Stadiului puncte şi victorii.

Răsplata materială a fost mai mare decât aş fi cerut eu, dar totuşi mai mică decât merita talentul meu. Fără a face pe liricul şi sentimentalul trebuie să amintesc că diferenţa aceasta (de la cât am primit, la cât puteam primi dacă eram pornit pe afaceri) este cea mai bună dovadă că de Stadiul Român am fost legat sufleteşte, n-am fost un simplu speculant al acestui club.

Am şovăit mult înainte de a mă întoarce la <<U>> (dovadă că la Predeal voiam să concurez iar pentru Stadiul sau n-aş fi concurat deloc dacă nu aveam în faţă ispita unor titluri naţionale şi ambiţii de a-mi însuşi de cât mai multe ori aceste titluri) am mers acolo cu părere de rău, desinteresat material m-am dus pentru că în acest timp <<U>> îmi garanta un viitor, fiindcă era vorba să părăsesc Bucureştii pentru Sibiu şi poate fiindcă mai rămăseseră în mine reminiscenţe din adolescentul de acum 6 ani, care se forma în familia <<Şoimilor>> din Clujul nostru drag. Acum văd însă că nu pot părăsi Bucureştiu încă doi ani de zile timp în care îmi fac seminarul pedagogic şi deci plecarea mea la Sibiu nu se mai face neavând nici un rost.

BOOOON

Azi, în prag de maturitate, când pot judeca fără a avea nevoie de mentori, când pot lua hotărâri serioase chibzuite şi irevocabile, vreau să încerc a-mi realiza (cât timp nu-i prea târziu) posibilităţile mele sportive. De aceea, domnule arhitect să nu vă miraţi că accept să revin la Stadiul Român, revin fiindcă amintirile mă cheamă, fiindcă îmi dau seama că numai cu ajutorul membrilor Stadiului Român voi putea realiza la maximum posibilităţile mele.

  • Ca primă condiţie vreau să mi se garanteze deplasarea într-o ţară străină unde pot întâlni sprinteuri de certă valoare internaţională şi unde aş putea realiza timpuri superioare celor din trecut (această deplasare să aibă loc numai dacă conjunctura politică internaţională va permite).
  • Pentru a avea asigurată casa şi masa în bune condiţiuni, plus micile cheltuieli inerente fiecăruia am nevoie lunar de 25.000 lei (sau să mi se ofere casa şi masa undeva în oraş, iar pentru cheltuială 10.000). În caz că valoarea leului ar scădea până la vară, această sumă pe care o cer se va mări proporţional cu scumpirea vieţii.
  • La semnarea legitimaţiilor să mi se dea suma de 150.000 pentru a-mi achita datoriile faţă de A.N.E.F. (40.000), Stadiul Român (20.000), <<U>> (40.000), iar restul pentru a-mi procura materialul necesar pentru cursul de schi de la Predeal în cadrul A.N.E.F.-ului.
  • În vară să mi se confecţioneze un costum de haine şi una pereche de pantofi (se vede clar că din suma lunară mi-e imposibil să mi le procur singur).
  • Înainte de două concursuri importante (naţionale sau internaţionale) să fiu cantonat câte 10 zile respectiv undeva într-un loc fixat de dvs. dar unde să mă pot antrena, hrăni şi recrea în bune condiţiuni.
  • Nu voi participa la mai mult de 100 şi 200 (plus ştafete) decât la campionatul naţional şi campionatul de la Predeal, unde voi concura la 100, 200, 400, lungime (eventual înălţime), +4+100 şi 4+400.
  • Să mi se procure echipamentul necesar concursurilor şi antrenamentului: pantofi cu cuie, chiloţi, maieuri etc.

Eu îmi asum obligaţia să aduc Stadiului 4 campionate naţionale (fără ştafete) şi un record naţional (eventual european) în cel mai rău caz şi să concurez pentru Stadiul Român atâta timp cât voi sta în Bucureşti (minimum 2 ani).

Din cele scrise se vede că nici de astă dată nu vin cu pretenţii absurde ci caut să-mi asigur minimum necesar existenţei continuării studiilor şi afirmării pe teren sportiv>>.

Pe marginea celor două documente sunt de făcut unele remarci. E adevărat că scrisoarea lui Moina îl acuză dar ea poate fi privită printr-o optică specială.

În momentul în care Moina şi-a dat seama că trebuie să mai rămână doi ani în Bucureşti, a comunicat aceasta Stadiului Român. Forma sub care s-a făcut comunicarea însă poate fi discutată. Pentru cei doi ani de rămânere în Capitală Moina a pus unele condiţii. În primul rând a cerut o întreţinere bună necesară scoaterii performanţelor mari. Cu alte cuvinte, Moina cerea o bursă care să-i permită să mănânce aproximativ bine. Iar cei zece mii pentru cheltuieli diverse nu reprezintă un cap de acuzare, căci aceste cheltuieli diverse – un ras, tuns, tramvaiu, un ziar – sunt indispensabile. Iar Moina, provincial rătăcit în Bucureşti, nu avea nici o altă sursă de existenţă. Aceasta nu poate fi socotită drept o acuzare, repet, cu atât mai mult cu cât orice internaţional care pleacă cu echipa naţională, primeşte drept cheltuieli diverse o sumă proporţională cu nevoile.

Datoriile lui Moina

Moina avea datorii. Şi a cerut Stadiului Român să îi achite aceste datorii. Dar în cazul acesta A.N.E.F.-ul şi <<U>> puteau trage la răspundere pe Moina, iar el nu avea altă soluţie decât să-şi vândă hainele sau să plece acasă să ceară părinţilor. Pentru toate aceste Moina e vinovat. Dar nu atât de grav ca să fie considerat profesionist.

Alte acuzări nu găsim, dacă cele de mai sus pot fi găsite drept vine excepţionale. Dar în comunicat întâlnim o frază curioasă <<grave abateri de la legile de onoare ale Sportului şi de trădare a intereselor sportive>>.

Pe vremea când Moina concura la opt probe şi câştiga singur un concurs pentru Stadiul Român, atunci nu erau grave abateri?

De fapt procesul, ca şi scrisoarea, nu-l acuză numai pe Moina, căci iată ce putem întreba: Stadiul Român posedă chitanţele că a plătit lui Moina? În caz negativ, Moina nu poate fi tras la răspundere. Dar în caz pozitiv şi Stadiul Român e vinovat dacă se pune problema profesionalismului.

Iar dacă există acele chitanţe şi Moina va fi radiat pentru profesionism – ceea ce nu credem că este cazul – atunci nici Stadiul Român nu va scăpa cu faţa curată.

Probabil însă că nu există nici o chitanţă şi scrisoarea de mai sus va fi lipsită de urmări”[6].

            Însă, după atâtea victorii obţinute, Ion Moina părea în 1945 definitiv înfrânt prin excluderea sa din activitatea sportivă. „Atletul Ion Moina care ocupă locul principal în evenimentele din ultimele zile şi care a fost suspendat pe viaţă de Stadiul Român pentru acte de profesionism, nu este un debutant al meserie de atlet.

Se pare că vestitul atlet care ajunsese să fie socotit <<un bun naţional>> se pricepea de minune să-şi fructifice talentul de sprinter.

Astfel la dosarul aflat în studiu unei comisiuni speciale a U.F.S.R. se vor depune o serie de piese din care reiese dovada că Ion Moina a făcut o propunere d-lui Ion Mociorniţa pentru înfiinţarea unei secţiuni atletice la clubul bucureştean Carmen.

În acest scop, Ion Moina a formulat o serie de pretenţiuni foarte similare cu cele cunoscute din scrisoarea trimisă către Stadiul Român. În plus, atletul a cerut şi a primit un acont de 140.000 lei pentru chestiuni de organizare.

Secţia de atletism a Clubului Carmen nu a fost alcătuită niciodată, dar nici acont-ul nu a fost restituit.

După cum se vede, <<cazul Moina>>  ia proporţii interesante”[7].

„Mă simţeam în formă pentru cele două mari confruntări anuale: concursul de la Predeal şi <<naţionalele>> de la Bucureşti. Totuşi nu voi lua parte la aceste concursuri, pentru că gruparea căreia i-am fost credincios patru ani va zice nu! Voi fi suspendat. În această postură părăsesc Bucureştiul, unde am găsit dragoste şi prietenie, pentru care am concurat şi am învins de atâtea ori, unde am întâmpinat în final răutate şi neînţelegere […]”[8].

DSCF0488

Clubul Universitatea sare însă în susţinerea sportivului Ion Moina. „Primim din partea Universităţii Cluj cu rugămintea de a publica următoarele:

Cu surprindere constatăm că <<Stadiul Român>> a introdus acţiune de suspendare pe viaţă atletului Ion Moina atlet care aparţine Universităţii Cluj.

Este cu atât mai mare surprinderea noastră, cu cât această suspendare este cerută astăzi, când atletul Ion Moina este definitiv stabilit la Cluj şi deci nu mai poate fi invocat nici un motiv asupra <<legalităţii>> legitimităţii sale la <<U>> de către gruparea bucureşteană Stadiul Român.

Este surprinzător faptul că atâta timp cât Moina a concurat nelegal sub culorile Stadiului Român, nu s-a ridicat nici o voce şi nici nu s-a găsit nici un cap de acuzare contra amatorismului său.

Totodată, constatăm cu durere că gruparea Stadiul Român a căutat să profite de împrejurări nenorocite pentru ţară şi pentru <<U>>, căutând să descompleteze echipa studenţilor vremelnic mutaţi la Sibiu, utilizând tot felul de intrigi pentru a legitima pe atletul Ion Moina care nu a demisionat niciodată din gruparea noastră.

Atitudinea anumitor conducători ai grupării Stadiului Român, care nu mai păstrează nimic din spiritul sportiv al regretatului Nae Mărăscu, nu va rămâne încă mult timp fără răspunsul pe care îl merită.

Pentru moment, atletul Ion Moina rămâne bun legitimat pentru gruparea Universitatea Cluj sub culorile căreia ca lua parte la Campionatele Naţionale de Atletism şi care este singură în măsură să decidă asupra activităţii şi disciplinei membrilor săi.

Regretăm că dintr-o pasiune exagerată pentru interese meschine de cluburi se caută să se arunce cu noroi într-unul din cei mai străluciţi produşi ai atletismului românesc şi implicit să se pună într-o lumină urâtă mişcarea noastră atletică”[9].

DSCF0492

Ion Moina, maieu alb, castiga o cursa de atletism (c) Felix Ostrovschi si Clujulcultural.ro

„Zilele trecute a sosit la federaţie o adresă purtând antetul şi iscăliturile Universităţii Cluj. În rezumat – fiindcă adresa e voluminoasă – <<Universitatea>> se declară solidară cu Moinea şi anunţă că în cazul în care i se aduce deţinătorului <<Premiului Naţional pentru sport>> vreun prejudiciu, <<Universitatea>> nu va mai lua parte la nici un fel de manifestaţie sportivă”[10].

Decizie dură, Moina suspendat!

Cu toate acestea decizia fusese luată. „Asupra celor dezbătute în şedinţa din 26 septembrie a.c., în cursul căreia s-a discutat cazul matchului Ion Moina VF S.R., s-a dat următorul comunicat:

<<Prezidează d. Odisie Pârvulescu, prezenţi d-nii: Sergiu Petrovici, Vasile Secară, Neagu Boerescu şi Alfons Vogel.

Se dă citire deciziei comisiunii instituită de Comisiunea interimară a U.F.S.R. în şedinţa sa din 11 septembrie a.c. pentru rezolvarea cazului Stadiul Român – atletul Ion Moina decizie care are următorul cuprins:

  1. Socoteşte că în cadrul legii şi regulamentelor în vigoare nu are competenţa să judece şi să sancţioneze litigiul Stadiul Român – Ion Moina.
  2. Socoteşte că îşi poate îndeplini exclusiv atribuţiuni de anchetă.
  3. Având în vedere incidentul de necompetenţă ridicat de delegaţii clubului <<Universitatea>> Cluj şi de învinuitul Ion Moina.

Având în vedere susţinerile părţilor astfel cum au fost menţionate în procesul verbal al şedinţei.

Având în vedere actele depuse la dosar de către gruparea Stadiul Român şi recunoscute de Ion Moina, restitue dosarul Comisiei Interimare U.F.S.R. cu următoarele sugestii: […]

Propune Comisiei Interimare suspendarea până la judecată a atletului Ion Moina, fiind grave prezumţii de profesionalism săvârşite de el.

Propune punerea sub cercetare de către F.R.A.  fie a grupării Stadiul Român fie a eventualilor membrii vinovaţi de instigare, tăinuire sau complicitate la aceste acte de profesionism.

Propune aceiaşi cercetare în privinţa clubului <<Universitatea>> din Cluj, care a angajat pe atletul amator Ion Moina, îşi depăşeşte procedural atribuţiunile […].

Precum şi a Clubului Carmen care a avansat bani atletului Ion Moina în vederea obţinerii adeziunii lui […][11].

În concluzie, în 1945 „Ion Moina, atletul numărul 1 al sportului românesc, cel mai bun produs al atletismului indigen, a intrat în careul de foc al judecăţii supremului for. […]

Licitat şi supralicitat de câteva cluburi, înfrângându-se uneori principiile elementare ale eticii sportive, pradă uşoară a acelor rechini care n-au fost încă extirpaţi din sportul românesc, Moina a devenit prizonierul unei situaţiuni care îşi găseşte azi, fatal şi inevitabil, un deznodământ dramatic.

Student sărac, cu lipsuri multe şi nevoi de fiecare zi, a făcut tranziţii scuzabile şi compromisuri pe care înţelegerea omenească le acceptă de multe ori. Grupările însă, cărora le-a împrumutat prestigiul lui de atlet incomparabil, i-au târguit şi numele şi reputaţia, încât eroul tristei afaceri de azi a devenit un mucenic, asistă la propria lui răstignire”[12].

„Prin decizia U.F.S.R.-ului, Moina a fost suspendat de la orice activitate sportivă, până când procesul său nu va primi verdictul definitiv. Astăzi însă sunt campionatele naţionale de atletism şi Moina e în cea mai bună formă a lui din carieră.

DSCF0486

Clubul Universităţii a adresat U.F.S.R.-ului următorul apel:

<<Subscrisa Societate Sportivă Studenţească Universitatea Cluj, vă roagă să binevoiţi asupra deciziei Dv. de suspendare în ceea ce priveşte activitatea sportivă a atletului nostru Ion Moina până la judecarea lui de către F.R.A. […]>>.

După părerea noastră cererea Universităţii este justă şi logică. Probabil că U.F.S.R. va facilita lui Ion Moina participarea, dându-i posibilitatea să scoată o performanţă de valoare mondială”[13].

Din Cluj ne parvine ştirea că atletul Ion Moina va fi antrenat ca aripă dreaptă, în care calitate urmează să apere în viitorul sezon footbalistic culorile clubului Universitatea. […] Însă, vrem să credem şi să sperăm că Moina va fi lăsat să-şi desăvârşească antrenamentele acolo, numai acolo, de unde ni-a dăruit fiorii unor atât de frumoase satisfacţii”[14].

Cum vede Ion Moina cele întâmplate în acea perioadă?

La sfârşitul lui 1945, O.S.P.-ul şi Federaţia Română de Atletism îmi ridică suspendarea şi mă readuc definitiv la clubul meu, pe care nu-l voi părăsi până la sfârşitul carierei atletice. Sub culorile alb-negru voi începe campania de aducere a recordurilor stabilite la Bucureşti, pe meleagurile Someşului. […] Iată-mă după 5 ani de peregrinări prin Sibiu, Blaj şi Bucureşti, întors la punctul de plecare, la matcă, în Cluj”[15].

            Sub culorile clubului mamă va participa la Balcaniada de la Tirana din 1946, unde va câştiga cinci medalii de aur. Din anul 1954 şi până la pensionare va conduce Catedra de Educaţie Fizică a Institutului Politehnic. Se va stinge din viaţă la 15 februarie 1990, în oraşul atât de drag lui, Cluj-Napoca. „

Şi, că ori de câte ori sunt învingător sau învins, mă întorc acolo de unde îmi trag seva, de unde prin rădăcini adânci forţa pământului meu pătrunde în mine şi mă regenerează – în Cluj, în Parcul sportiv”[16].

Text şi foto de Felix Ostrovschi, BCU

 

Surse utilizate

[1] Ion Moina, Amintiri de pe stadioane, Editura Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1968, p.47.

[2] Ion Moina, op.cit., p.37.

[3] Moina a rămas definitiv la Universitatea, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXIV, Nr.234, 3 septembrie 1944.

[4] Procesul Moina a început, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.173, 10 august 1945.

[5] Moina va fi suspendat de Stadiul Român pe 2 ani, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.195, 8 septembrie 1945.

[6] Procesul Moina continuă, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.198, 12 septembrie 1945.

[7] Cazul Moina ia proporţii senzaţionale, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.200, 14 septembrie 1945.

[8] Ion Moina, op.cit., p.43.

[9] Universitatea Cluj intervine în cazul atletului Ion Moina, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.202, 16 septembrie 1945.

[10] Universitatea Cluj şi-a precizat atitudinea în cazul Moina, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.206, 21 septembrie 1945.

[11] U.F.S.R. a decis: Ion Moina a fost suspendat, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.212, 28 septembrie 1945.

[12] Lorin Firu, Cazul Moina şi alte cazuri, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.212, 28 septembrie 1945.

[13] Concurează sau nu Ion Moina în campionatele care încep azi?, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.214, 30 septembrie 1945.

[14] O experienţă imorală şi inutilă, în „Gazeta Sporturilor”, Anul XXV, Nr.275, 10 decembrie 1945.

[15] Ion Moina, Amintiri de pe stadioane, Editura Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti, 1968, p.44.

[16] Ibidem., p.47.

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.