2 octombrie 2018

Ioan-Aurel Pop: Datoria noastră e să-i învăţam pe tineri că locul lor este în România

By In Actualitate

Datoria universităţilor este aceea de a-i învăţa pe tineri că locul lor este în România, însă toate străduinţele mediului academic vor rămâne fără rezultat dacă nu sunt întrunite condiţiile necesare realizării acestei datorii – dacă şcoala merge înapoi şi dacă cercetarea nu primeşte finanţarea de care are nevoie, a afirmat rectorul Universităţii Babeş-Bolyai şi preşedinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Amintind în mesajul său rostit, luni, la deschiderea anului universitar, de cuvintele marelui istoric Vasile Pârvan, care a ţinut, în urmă cu 99 de ani, la inaugurarea universităţii româneşti din Cluj, un discurs intitulat “Datoria vieţii noastre”, Ioan-Aurel Pop a spus că şi în continuare instruirea, cercetarea şi educaţia sunt scopurile principalele ale profesorilor.

“Suntem datori să convingem societatea că fără educaţie ne dezumanizăm şi coborâm în regnul animal sau mai rău, în regnul vegetal. Ne doare când vedem părinţii îndemnândându-şi copiii să plece la studii departe de ţară, ne doare când vedem profesorii sfătuindu-şi elevii de liceu să-şi ia lumea în cap, ne doare când vedem târguri ale universităţilor străine ademenindu-ne cei mai buni elevi şi studenţi. Nu ne doare pentru aceia care se duc departe cu un rost precis, ci pentru aceia care rătăcesc şi nu mai au posibilitatea regăsirii reperelor morale de acasă. Datoria noastră este aceea de a face şcoală bună în România şi de a-i învăţa pe tineri că “locul românilor este în România”, conform îndemnului de odinioară de la Radio Europa Liberă”, a spus Ioan-Aurel Pop.

 

Rectorul UBB, universitate care este, cu cei peste 40.000 de studenţi, cea mai mare din ţară, a amintit şi de condiţiile necesare pentru ca mediul universitar să poată avea succes în încercarea lor de a-i convinge pe tineri să studieze în ţara lor.

“Evident, această datorie nu se poate pune în practică fără crearea condiţiilor necesare bunei instruiri a acestor tineri în România. În van ne vom strădui dacă şcoala merge înapoi, dacă cercetarea va primi ca şi până acum doar fracţiuni infime din buget şi dacă unele universităţi vor continua să acorde diplome fără acoperire. Nu putem pleda pentru calitate şi pentru rămânere în ţară dacă nu ştim să ne purtăm cum trebuie”, a afirmat Ioan-Aurel Pop.

La ceremonia de deschidere a UBB a fost invitat şi actorul Dorel Vişan, care a făcut apel la o metaforă, vorbind despre un “Joc al Vieţii” din ce în ce mai complicat, pe care oamenii trebuie să îl înveţe, deoarece de felul în care ştiu să îl joace depinde viaţa lor. Comparând acest “Joc al Vieţii” cu şahul, el a întrebat, retoric, publicul dacă n-ar trebui ca prima noastră sarcină să fie învăţarea numelui pieselor şi cum se mişcă pe tablă, să avem o idee de gambit şi de tot ce putem face ca să dăm şah.

“N-ar trebui să privim cu dezaprobare pe un tată care îşi creşte copilul sau pe un stat care îşi creşte membri fără să poată face deosebirea între un pion şi un cal. Ei, tot mai puţini oameni îşi dau seama că viaţa noastră, viitorul nostru, fericirea noastră a tuturor, depind de regulile unui joc mult mai complicat şi mult mai dificil, un joc pe care îl joacă omenirea de la începuturi, în care fiecare bărbat şi fiecare femeie e unul din jucători (…). Cine nu cunoaşte regulile acestui joc va fi vai de pielea lui! Ei, regulile acestui joc se predau de zeci de ani buni în această universitate, de profesori iluştri (…). Domnilor studenţi, această mică parabolă a Jocului Vieţii are, cum spuneţi dumneavoastră, un selfie. Oricât ţi-ar păsa în viaţă, s-ar putea ca celorlalţi să nu le pese, oricât ai suferi, lumea nu se va opri pentru suferinţa ta. Dacă vrei să fii iubit şi respectat trebuie să înveţi să iubeşti şi să respecţi”, a spus actorul.

La deschiderea anului universitar la UBB au mai fost prezenţi mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, preşedintele Academiei Române, filiala Cluj, Emil Burzo, fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc. 

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.